Un cățel este uriaș față de o furnică, dar dacă îl plasăm lîngă un elefant nici pe departe nu mai putem spune că este mare, ci dimpotrivă. Nimeni nu este prea mare dacă îl privești din unghiul potrivit. Nimic nu este cu adevărat mare dacă ne lărgim în mod adecvat orizontul vederii. Există și o parte bună a acestui lucru. Nici o problemă nu este cu adevărat mare dacă o privești dintr-o perspectivă corectă. O altă concluzie este că nu există cu adevărat oameni mari. Unii par a fi mari, dar va exista mereu o perspectivă din care nu mai par a fi  deloc mari. Dacă mărimea este relativă să știți că totuși există ceva ce nu își va pierde niciodată valoarea, indiferent din ce perspectivă vei privi – aceasta este MĂRINIMIA.
Dacă mari nu putem fi, atunci nu ne mai rămîne decît să fim mărinimoși. Mărinimia există prin ea însăși și nu prin comparație cu ceea ce este în jur. Mărimea este percepută prin comparație în timp ce mărinimia nu se evidențiază prin raportare la altceva. Mărimea chiar nu contează … doar mărinimia!