Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Lună: iunie 2011 (Page 2 of 3)

Sunetele (1)

Încă de cînd sîntem în pîntecele mamei sîntem influențați de sunete. Încă dinainte de a avea urechi, sunetele acționează asupra celulelor corpului nostru în formare. Sîntem permanent înconjurați de sunete așa cum sîntem înconjurați de aer. Sînt rare de tot și de scurtă durată momentele în care putem spune că nu există nici un sunet în jurul nostru. Sunetele sînt vibrații care se transmit prin intermediul aerului sau a altor medii și aceste vibrații acționează asupra corpului nostru, determinînd modul de structurare a apei din celulele noastre, iar de modul de structurare a apei depinde calitatea informației pe care o asimilăm și totodată nivelul de energie de care vom dispune.

Sunetele sînt ca și dalta sculptorului, prin ele ne modelăm continuu  corpul, afectul, mintea. De aceea este bine să știm că sunetele din mediul în care trăim sînt foarte importante și au o mare putere în transformarea noastră. Una este ca sculptorul să folosească o daltă și alta este să aibă la dispoziție doar un ciocan pneumatic. Urmăriți să aveți în jurul vostru pe cît posibil sunete armonioase, cît mai puțin zgomot. Pentru o dezvoltare armonioasă a sufletului avem nevoie de un mediu cu sunete armonioase și multă liniște.

Dintre sunete, o categorie aparte o constituie muzica. Nu cred că există vreun om care nu a ascultat în mod volitiv muzică, care să nu vrea să asculte muzică. Avem nevoie de muzică așa cum avem nevoie de aer și hrană pentru a crește și pentru a rămîne în viață. Așa cum contează calitatea hranei, calitatea apei și a aerului pe care îl respirăm contează, mai ales pentru suflet, calitatea muzicii pe care o audiem. Muzica ne infleunțează atît prin vibrațiile sunetelor cît și prin informația pe care o vehiculează (prin intermediul versurilor) și o impregnează în structura apei din celulele corpului nostru și în gîndurile noastre.

Educați-vă pentru a audia mereu cu plăcere o muzică de calitate. Experiențele lui Masaru Emoto, au evidențiat influența sunetelor asupra structurii apei și a găsit un instrument obiectiv pentru a spune care muzică este armonioasă și care nu. (găsiți multe articole pe net despre experiențele d-lui Emoto) Muzica clasică în general este o muzică bună pentru corp și suflet. Este bună chiar și pentru plante și animale. În unele ferme zootehnice animalele ascultă muzică clasică. Cei din mass-media au luat în derîdere, dar proprietarii fermelor respective obțin rezultate deosebite: animale mai sănătoase, producție mai mare.

Vom reveni și cu alte informații despre influența covîrșitoare a sunetelor asupra dezvoltării noastre. Este un domeniu foarte vast și puteți să vă îmbogățiți cunoștințele, citind despre sunete și influența lor în multele cărți și articole care au fost publicate. O bună parte dintre ele le găsiți chiar și pe net.

Între vis și realitate

Un alt echilibru delicat de care trebuie să avem grijă în viață este cel dintre vis și realitate. Depășirea limitelor se face prin visare. Folosirea noilor descoperiri se face printr-o cît mai bună priză de conștiință asupra realității. Mulți consideră că poți avea o viață fericită doar dacă ai o cît mai bună cunoaștere a lumii în care trăiești. Ei spun că trebuie să fii pragmatic. Alții, dimpotrivă, spun că este inutil să încerci să cunoști lumea în care trăiești, avînd în vedere că astfel poți să rămîi prizonier condiționărilor ei de tot felul. Este mult mai bine, să nu încetezi să visezi la lumea în care ai vrea să trăiești. Este mult mai bine să fii visător, să-ți imaginezi realitatea pe care o dorești și să crezi în ea cu tărie, spun unii. Adevărul este undeva la mijloc, ca de obicei. Pe de altă parte, oricare dintre cele două căi, dusă la extrem, poate să îți confere bazele unei fericiri durabile, însă ar fi de preferat să găsiți echilibrul între visare și pragmatism.

În zilele noastre, mai ales în societatea de tip occidental, datorită metodelor de educație bazate pe dezvoltarea gîndirii pragmatice este o lipsă acută de visare. Copiii încetează să viseze de la vîrste tot mai fragede. Devin buni cunoscători ai „realității” și totodată sclavii ei, chiar înainte de a ajunge la adolescență, vîrsta la care în mod normal ar trebui să visăm cel mai mult. Dezvoltarea gîndirii bazate pe imagini și nu pe cuvinte este o cale de a trezi capacitatea de a visa. Lumea s-a transformat mereu datorită visătorilor, a celor cu adevărat inspirați. Realitatea este prea complexă și „relativă” pentru a-ți conferi cu adevărat o fericire durabilă.

A înceta să visezi este ca și cum ai înceta să dai din mîini și din picioare, cînd te afli în apă adîncă. Te scufunzi! Te îneci în realitate, în apele lumii. Ca să nu te îneci de tot, la un moment dat începi să dai din nou din mîini și din picioare. Visezi cît să ajungi din nou la suprafață, să tragi o gură de aer. Și apoi iarăși zici că visele sînt copilărești că este imposibil să le atingi și iar te scufunzi în realitate și o blamezi că nu te ajută să-ți împlinești visele. Și uite așa trec zilele noastre, numai că nu acesta este echilibrul pe care ni-l dorim dintre vis și realitate. Acesta este echilibrul care te ajută doar să supraviețuiești și nu să TRĂIEȘTI! Visurile noastre nu trebuie doar să ne aducă din cînd în cînd la suprafață ca să mai tragem o gură de aer și apoi să ne scufundăm din nou în apele tulburi și reci ale limitărilor de tot felul. Visurile noastre trebuie să ne facă să zburăm. Este necesar să avem mereu cel puțin un vis în care să credem cu tărie.  Și vă mai spun un secret, descoperit în modul de viață al amerindienilor. Un vis nu se împlinește doar dacă acționezi în direcția împlinirii lui. Un vis se împlinește de obicei pe căi neștiute și negîndite. Singura condiție este să nu încetezi să crezi în visul tău. Zi de zi, clipă de clipă să ai convingerea că visul se va împlini. Să nu-ți spui niciodată că este ceva imposibil, că este prea mult. Crede neîncetat în visul tău, iar în rest caută să plutești pe apele realității cu măiestrie și eficiență, fiind convins că la un moment dat realitatea va fi ceea ce acum doar visezi.

Am trăi cu toții într-o lume mai bună dacă am visa cu toții o lume mai bună.  O lume a omeniei, a compasiunii, a puterii iubirii și nu a iubirii de putere. Și nici măcar nu ar fi greu să începem să visăm cu toții o astfel de lume. Ar fi sufiecient un mic efort de voință pentru ca toate canalele media să ne învețe să visăm. La aceeași oră în fiecare zi pentru cinci-zece minute să visăm cu toții și să credem în visul unei lumi paradisiace. Mai este un secret și totodată o condiție greu de îndeplinit – nu trebuie să visezi o lume mai bună pentru tine, ci pentru toți, cel puțin pentru toți cei din preajma ta!

Acasă la Viață

Am fost plecat trei zile să-mi vizitez părinții. M-am cățărat în cireș, împreună cu furnicile, dornice mereu de ceva dulce. Am intrat și în căpșuni; înrourate mi-au plîns pe tălpi cum că le-au cam năpădit buruienile sau poate că doar le-a fost dor să mă simtă aproape. Sfioase s-au cam înroșit în obrăjori și, mai ales, pe acestea le-am cules și pe îndelete le-am savurat dulceața.

Pe la prînz am trecut și rîul, frumosă viața aproape de un rîu, dar e și plină de dureri din cînd în cînd. Năvalnic, umflat și-nvolburat ia tot ce întîlnește în cale. Cînd te trezești fără un pogon de livadă, fără acareturi, fără drumuri sau fără casă chiar, cînd nu poți decît să pivești cum apa erodează totul, începi să simți cît de mici și neînsemnați sîntem chiar și în fața naturii, d-apăi în fața Dumnezeirii.  Dacă nu-ți amărăște prea tare și ireversibil sufletul este binevenită și o astfel de lecție din partea naturii, pentru că prea ajungem uneori să trăim pentru ceea ce avem, în loc să trăim pentru Dumnezeu.

A fost frumos; multe învățăminte și emoții și sentimente: de la cloștile cu pui, de la rîndunici și vrăbii, de la ulii impetuoși, planînd în văzduh, de la vegetația care cîștigă tot mai mult teren în fața puterilor din ce în ce mai limitate ale bătrîneții părinților, de la trandafirii înfloriți și de la iasomie, ah ce miresme sublime!, de la cerul senin, de la razele de lună, intrînd prin fereastră.

Fericiți cei care se pot întîlni măcar din cînd în cînd cu Viața acasă la ea!

Pogorîrea Sfîntului Duh – manifestarea misterioasă a Grației

Duminică vom sărbători una dintre cele mai misterioase și fascinante manifestări a spirtualității creștine: Pogorîrea Sfîntului Duh. Desigur, ca orice altă sărbătoare din calendar se evocă un eveniment istoric. La cincizeci de zile după Învierea Domnului Iisus și la zece zile după Înălțarea Sa la Cer, cu tot cu trup, cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi a venit și a pătruns în ființele apostolilor, conferindu-le acestora puteri uluitoare.

Mîngîietorul, Sfîntul Duh, n-a fost din cîte știu eu niciodată reprezentat ca avînd formă umană, așa cum Dumnezeu și Iisus au fost reprezentați în iconografie. Natura Sfîntului Duh rămîne misterioasă și fără de formă, manifestîndu-se în multe feluri. Toate cele bune se desfășoară prin acțiunea și prezența Sa. Este instrumentul și totodată puterea prin care toate se fac și se desfac după Voia Tatălui Ceresc, Dumnezeu.

Dacă vrem să sporim în cele bune trebuie să atragem în ființa noastră lucrarea Sfîntului Duh, iar pentru aceasta trebuie să ne acordăm vibrațiile interioare pe aceleași frecvențe cu ale sale. Trebuie să fim blînzi, să fim cu puritate în intenții, să fim buni cu ceilalți, să vrem să ne abandonăm Voinței lui Dumnezeu, să fim cu iubire, cu smerenie și cu înțelecpiune în inimă și minte. Toate intențiile noastre bune, toate lucrările realizate în acord cu voința lui Dumnezeu sînt susținute de Sfîntul Duh.

Sărbătoarea de duminică este ocazia de a-l ruga pe Dumnezeu să ne trimită Mîngîietorul în suflet. Primirea Sfîntului Duh depinde de Grația lui Dumnezeu, dar putem ajuta la aceasta, făcînd curat în viața noastră, pregătindu-ne ca pentru un oaspete de seamă. Duminica pogorîrii Sfîntului Duh ar trebui să fie petrecută mai ales în rugăciune, să coborîm în inima noastră, să facem să înflorească virtuțile și să rămînem cît mai mult în tăcere. Nu știu dacă ați constatat pînă acum, dar lui Dumnezeu îi place să comunice mai ales prin tăcere, rămîneți deci cît mai mult în tăcere și rugați-vă în inimă fără cuvinte!

Echilibrul dintre vorbire și tăcere

Un alt echilibru important pe care trebuie să-l dobîndim în viață este acela dintre vorbire și tăcere. Vorbirea articulată este semnul distinctiv al omului, este puterea ființei superioare, este calea de a transmite informație și de a dobîndi cunoaștere. Vorbirea este un liant între oameni, dar uneori poate fi și cauza dezbinării. O vorbire curată, elevată, simplă, sinceră, clară asigură stabilirea și dezvoltarea relațiilor corecte și profunde dintre oameni. Există nenumărate studii legate de vorbire, există opinii filosofice și chiar postulate teologice care scot în evidență importanța și implicațiile profunde ale vorbirii. Concluzia tuturor acestora este că vorbirea operează cu puteri foarte mari. Un cuvînt poate fi mai distrugător decît o bombă nucleară, un alt cuvînt poate vindeca mai mult decît toate terapiile și medicamentele cunoscute. Fiți conștienți de această putere a vorbirii și folosiți-vă de ea cu înțelepciune. În general, regulile sînt simple: vorbiți frumos, vorbiți doar atît cît este necesar și numai atunci cînd este necesar. Folosiți cuvintele doar pentru a rosti adevărul sau pentru a alina suferințele. În orice alte situații, folosirea cuvintelor este o eroare și totodată un abuz, care va atrage consecințe nefaste.

Tăcerea este de obicei înțeleasă ca aspectul opus al vorbirii sau, într-un sens mai larg, lipsa sunetelor. Însă tăcerea este totodată o putere cu rădăcini mai adînc înfipte în solul realității decît vorbirea. Vorbirea este suportul gîndurilor, pe cînd tăcerea exprimă chiar realitatea de dincolo de gînduri. În unele situații tăcerea poate fi o mai bună modalitate de a transmite un mesaj decît vorbirea, deoarece, de multe ori tăcerea transmite un mesaj mai bogat și mai adînc decît ar putea să transporte cuvintele. Tăcerea, adevărata tăcere și nu doar lipsa sunetelor, este cel mai adesea un indicator al realității de dincolo de cuvinte, este o invitație de a trece dincolo de minte, de a experimenta ceea ce nu are formă și totuși există și datorită acestei calități ea este superioară și totodată opusă vorbirii.

Vorbirea corectă și frumoasă este semnul distinctiv al oamenilor superiori. Așa cum trebuie să fiți atenți cu hrana pe care o consumați, dacă vreți să vă bucurați de sănătate și vitalitate, la fel trebuie să fiți atenți cu vorbele pe care le rostiți dacă vreți să aveți un suflet sănătos și viu, pentru că, după cum spunea și Iisus Hristos, mai important este ceea ce iese din gura omului decît ceea ce intră!

Vorbiți cînd trebuie să vorbiți, rămîneți tăcuți cînd trebuie să rămîneți tăcuți. Dacă nu știți să distingeți între aceste momente, atunci ghidați-vă după o altă regulă: vorbiți mai puțin! asculțați mai mult! În susținerea acestui sfat vine și un proverb de-al nostru care spune că: de aceea i-a dat Dumnezeu omului două urechi și o singură gură, pentru ca mai mult să asculte decît să vorbească!

Dacă vă simțiți confortabil și atunci cînd trebuie să vorbiți și atunci cînd trebuie să rămîneți în tăcere este semn că ați găsit echilibrul dintre vorbire și tăcere. Dacă o tăcere prelungită vă creează disconfort sau necesitatea de a vorbi vă indispune, înseamnă că încă nu ați găsit echilibrul dintre vorbire și tăcere.

Paradoxul renunțării la sine

O altă problematică constă în înțelegerea faptului că fiecare ființă are două euri sau doi sine. Poate fi o exprimare cam nepotrivită, dar acestă idee o regăsim în filosofia orientală, în filosofia lui Platon, Plutarh și chiar în doctrina creștină. Afirmații de genul doar cine renunță la sine devine Sinele pot fi cu adevărat paradoxale, mai ales pentru oamenii zilelor noastre, cărora de mai bine de două sute de ani le-a fost blocată vederea către cele înalte, prin filosofia materialistă, introdusă odată cu industrializarea lumii.

Renunțînd la tine, la ego, devii Sinele, devii ceea ce nu este supus niciunei transformări și care nu provine din nimic, ci, dimpotrivă, toate provin din el. Acest Sine transindividual, a cărui prezență începem să o simțim dincolo de tărîmul gîndurilor este sursa a tot și a toate, nefiind însă nimic din ceea ce există. Esența ființei o descoperim abia după ce renunțăm la falsa individualitate. Trebuie să ne înălțăm dincolo de norii gîndurilor și dorințelor, de falsa identificare cu trupul și nevoile lui. Să ne întoarcem privirea în sus. Găsisți-vă cu adevărat idealul în descoperirea Sinelui care nu se transformă, care este mereu identic cu sine însuși. Sinele efemer, care este mereu schimbător, nu poate fi temelia pe care să ne construim fericirea.

A renunța la sine este un proces, nu se obține bătînd din palme sau pocnind din degete. În primul rînd trebuie să medităm asupra esenței ființei, apoi, așa cum sugeram în articolul anterior, să ne preocupăm mai mult de binele celorlalți decît de binele personal. A renunța la sine, la interesele și mofturile personale nu este nimic altceva decît calea iubirii. Renunțînd la sine, la nevoile egotice, pentru a te preocupa de nevoile celorlalți este totodată calea afirmării umanismului și omeniei din noi. După ce vom trece și prin această experiență de a trăi pentru ceilalți, vom continua prin a înțelege efemeritatea a tot și a toate. Știind că trăim într-o lume a efemerității și a devenirii continue, nu ne vom mai agăța de nimeni și de nimic, iar lipsa agățării poate fi totodată soluția de a elimina o mulțime de suferințe din viețile noastre.

Începți prin a vă gîndi cine și ce sînteți cu adevărat. Este ca și cum am realiza că sîntem adulți și nu mai dă bine să ne jucăm cu trenulețe, păpușele și cu lopățica în nisip. Maturizarea noastră începe din momentul în care intuim că avem un Sine Superior, că prin intermediul acestuia ființăm dincolo de gînduri și emoții, dincolo de timp și spațiu. Așa cum un om matur renunță la lucrurile copilărești, tot așa trebuie și noi să începem să renunțăm la sinele fals, care nu hrănește altceva decît egoul și ne determină să ne consmumăm viața doar pe satisfacerea unor dorințe mărunte și egoiste.

A trăi pentru ceilalți

Poate părea paradoxal, dar cel mai mult ai grijă de tine atunci cînd ai grijă de ceilalți. Rămînînd în linia celor menționate în articolul precedent și în cazul acestui paradox trebuie să ne găsim calea de mijloc sau echilibrul. Dacă te concentrezi mereu doar pe nevoile tale, cu greu vei ajunge să fii fericit, dar dacă trăiești în așa fel încît să ai grijă și de alți oameni, atunci vei avea parte de stări de fericire cum nici nu-ți imaginezi.

Faceți zilnic o faptă bună, oricît de mică și fiți atenți la ceea ce simțiți de fiecare dată. Cu timpul veți simți că orice faptă bună este urmată de o creștere a propriului suflet și veți resimți chiar mai mult decît o stare de bine, veți resimți treptat bucurie și chiar fericire intensă.

Meditați asupra acestui paradox: ai grijă de tine atunci cînd ai grijă de ceilalți și dacă nu înțelegeți nimic meditînd, atunci puneți în practică și va apărea și înțelegerea.

Echilibrul – secretul succesului

Una dintre cele mai delicate probleme în viața oricărui om este aceea de a găsi un echilibru optim între aspectele vieții care în mod normal sînt contradictorii sau chiar într-o relație de excludere reciprocă, așa cum ziua exclude noaptea, iar noaptea exclude ziua. Adseori este necesar să dăm dovadă de o mare înțelepciune și chiar măiestrie pentru a găsi echilibrul perfect între anumite aspecte ale vieții. Măiestria de a echilibra contrariile în viața noastră este ceea ce ne conduce practic la arta de a trăi.

Un exemplu concret este cel legat de mulțumire. Există cărți întregi care dezvoltă strategii pentru o viață de succes plecînd de la premisa că nu trebuie să fii niciodată mulțumit cu ceea ce ai ajuns să ai sau cu ceea ce ești. Trebuie permanent să cauți mai mult, să cauți „mai binele”, să te autodepășești. Aceasta este ideea de bază a multora dintre cărțile de dezvoltare personală. Pe de altă parte există, de asemenea, numeroase lucrări în care, cu aceeași tărie ni se cere să fim mulțumiți cu ceea ce avem, să manifestăm recunoștință pentru ceea ce eavem, să nu ne mai dorim nimic, să luăm viața așa cum este. Să știți că nu este vorba de faptul că o cale se adresează anumitor categorii de oameni, iar cealaltă se adresează altor categorii. Ambele căi se adresează tuturor oamenilor și în mod paradoxal ambele sînt corecte!

Cum facem? Cum interpretăm aceste cerințe și cum găsim echilibrul între cele două direcții? Aici începe să se dezvolte înțelepciunea și măiestria propie în arta de a trăi. Fiecare trebuie să-și găsească propriul echilibru. Ideea de bază este că, oricît ar părea de paradoxal trebuie să urmărm simultan ambele căi. În același timp trebuie să fii energic în acțiuni hotărîte și totodată să lași lucrurile să se petreacă după voia lui Dumnezeu. În același timp trebuie să-ți dorești foarte mult ceva și totodată să fii complet detașat de acel ceva! În același timp trebuie să fii neînduplecat și totodată plin de sensibilitate și blîndețe. În același timp trebuie să fii drept și totodată plin de iubire. Lista rămîne deschisă, fiecare se află cu siguranță în fața a cel puțin unui paradox chiar în acest moment. Sper să găsiți echilibrul între toate aspectele contrare ale vieții astfel încît să mergeți simultan pe ambele căi. Aceasta este calea cea mai scurtă către o viață de succes! Soluția de a le separa în timp și de a le realiza pe rînd, vă va întîrzia mult evoluția.

Sursa vieții – APA (2)

Apa are memorie și ea este un vehicul extraordinar pentru energii și informații. Atunci cînd bem apă pe lîngă substanța în sine H2O asimilăm totodată energii și informații. Asimilăm energiile și informațiile care au venit în contact cu apa. De aceea este necesar să avem grijă ce apă bem. De unde am luat-o, cum am păstratr-o, prin ce medii a circulat? Am spus deja în articolul precedent că este necesar să ținem apa în recipiente adecvate, recipiente din sticlă sau argint, pe care să le păstrăm într-un loc ”curat”. Nu este bine să le ținem la întîmplare, pe jos, pe podea sau dacă le ținem în frigider este mai bine să aveți un raft rezervat doar pentru sticlele de apă. Instinctiv strămoșii noștri și chiar și oamenii din zilele noastre de la țară au o policioară specială unde își țin gălețile cu apă. Policioara este plasată într-un loc curat, luminos, care îți dă o senzație de bine atunci cînd privești către el.

Apa ținută în recipiente de argint devine tămăduitoare. În unele țări din Asia chiar și la ora actuală se folosește ca și antibiotic natural apa ținută în vase de argint. O astfel de apă este  purtătoare de energie vitală, este o apă care te revigorează rapid.

O altă apă specială este apa sfințită. Au fost făcute numeroase studii pentru a cerceta proprietățile apei sfințite. Aghiasma este într-adevăr o apă cu toul specială, o apă purtătoare de Duh Sfînt. Nu vă sfiiți să folosiți mai des în viața de zi cu zi această apă sfințită. Puteți consuma zilnic, pe stomacul gol, aghiasmă. Dacă nu aveți o cantitate prea mare acasă, puteți pune doar 3-5 picături de aghiasmă într-o sticlă cu apă de izvor sau apă plată și întreaga sticlă de apă va dobîndi calitățile aghiasmei. Acest lucru a fost cercetat și atestat de către mai mulți oameni de știință, mai ales din Rusia.

Este, deci, foarte important să consumați o apă ”încărcată” cu energii și informații cît mai elevate. Consumați doar apă structurată benefic și dacă nu vreți să folosiți aghiasmă spuneți chiar în timp ce țineți cana cu apă în mînă o scurtă rugăciune. Măcar atunci manifestați gînduri luminoase, pozitive și spuneți cu iubire: ”te rog să fii bună”! Înfluența cea mai puternică asupra structurii apei o au gîndurile și emoțiile oamenilor. Din acest motiv avem cu toții șansa de a transforma apa pe care o bem. Chiar dacă înainte de a junge la noi a fost depozitată necorespunzător, a trecut prin medii cu vibrații joase, chiar dacă a asimilat energii și informații perturbatoare, negative, avem posibilitatea ca prin gîndurile noastre să ”ștergem” toată această încărcătură și să rescriem informații și energii elevate în structura apei. Pentru aceasta este necesar să faceți cîteva mici eforturi. Să depozitați apa în rcipiente adecvate după ce a ajuns la voi. Să țineți recipientele într-un loc curat, să adăugați eventual 3-5 picături de aghiasmă în recipientul cu apă, să binecuvîntați apa și să o rugați să fie bună, să vă aducă putere și sănătate. Succes!

Sursa vieții – APA (1)

A venit vara și omul tranzitează cantități mai mari de apă. Un om nu rezistă mai mult de 2-3 zile fără să bea apă. Calitatea apei pe care o bem, precum și cantitatea reprezintă uneori principalele cauze ale calității vieții. O viață bună depinde pentru mulți oameni de calitatea apei pe care o consumă.

Calitatea apei nu depinde doar de compoziția ei chimică. Putem avea o apă extrem de pură cu un echilibru microbiologic de excepție și cu toate acestea influența ei asupra omului să fie negativă. Aceeași apă ținută în aceleași condiții, dar în recipiente diferite prezintă calități diferite. Multă vreme specialiștii n-au avut nici o explicație pentru acest comportament al apei. Însă acum vreo 40 de ani, oamenii de știință au ajuns la o concluzie uluitoare. Apa înmagazinează și transportă energie și informație. Chiar dacă apa are acceași compoziție chimică, modul de legare a moleculelor sale face ca apa să aibă calități diferite. Aceleași molecule H2O se pot lega între ele în moduri foarte diferite. Astfel se vorbește tot mai mult în ultima vreme de apa structurată. Apa vehiculează energie și informație. Aș putea să scriu pagini întregi despre aceste lucru, însă mă voi rezuma doar să vă atrag atenția asupra acestor aspecte, iar dvs să căutați informații suplimentare chiar și pe internet.

Apa se comportă ca și o bandă de casetofon. În ea se pot înregistra influențele mediului ambiant așa cum pe o bandă de casetofon se poate înregistra sunte sau date. Pornind de la substanțele cu care vine în contact, de la cîmpurile elctrice și magnetice cu care interacționează și pînă la gîndurile și emoțiile oamenilor, toate acestea modifică structura apei. În concluzie, calitatea apei depinde mai mult de structura sa decît de compoziția sa chimică și microbiologică.

Page 2 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén