Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Lună: decembrie 2011

Un An Nou Fericit!

Ne-am mai rotit odată în jurul Soarelui și ne-am obișnuit să sărbătorim într-un fel sau altul acest eveniment. Dacă dezbrăcăm acest moment arbitrar de toate semnificațiile pe care i le-am acordat nu mai rămînem cu mare lucru. Nu se produce nimic special din punct de vedere obiectiv în ceea ce privește mișcarea planetei noastre în jurul Soarelui, nu se produce nimic special în ceea ce privește curgerea timpului, ci doar în conștiința noastră are loc un hiatus, are loc un sfîrșit și un început. Din punct de vedere psihic există, într-adevăr, ceva cu totul special în această zi, pentru că se vede cu „ochiul liber” că avem gînduri diferite și un comportament diferit.

Ceea ce se produce cu adevărat important în astfel de momente este modificarea psiho-mentală profundă legată de un nou început. Orice Nou Început este corelat cu un nivel ridicat de speranță, de încredere, de gîndire pozitivă. Iar faptul că foarte mulți oameni emit astfel de gînduri cam în același timp (în 24 de ore, de-a lungul și de-a latul planetei, din oră în oră, milioane de oameni TRĂIESC momentul unui Nou Început) conduce la crearea unei „atmosfere” psiho-mentale foarte favorabilă pentru producerea unor transformări benefice, individuale sau chiar planetare. În această descărcare de energie pozitivă se află tot misterul legat de sfîrșitul unui An și începutul altuia. În fața oricărui început oamenii devin mai pozitivi și cînd milioane de oameni gîndesc cît de cît pozitiv, își manifestă speranța într-un an mai bun, atît pentru ei cît și pentru ceilalți, atunci chiar că se produc modificări comportamentale benefice și uneori adevărate miracole. Vă recomand din tot sufletul să urmăriți să deveniți cît mai conștienți de „valul” de energie pozitivă care se declanșează în această perioadă (31 dec – 1 ian) și să fructificați cît mai eficient această ambianță favorabilă. Acum este un moment propice pentru a vă ruga, pentru a vă transforma, pentru a vă împlini un vis, pentru a deveni mai încrezători, mai optimiști.

Pentru că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui pe o traiectorie circulară nu există din punct de vedere obiectiv un sfîrșit și un început al acestei traiectorii. Depinde doar de noi oamenii unde vrem să fixăm sfîrșitul și începutul unei rotații complete. Din acest motiv spun că tot ceea ce este legat de sfîșitul și începutul de An este generat de gîndirea și energia oamenilor și nu de o realitate cosmică obiectivă.

Vă transmit tuturor o viață lungă și fericită, să deveniți bogați în bucurii și generozitate, bogați în iubire și înțelepciune. Amintiți-vă mereu că sînteți printre cei privilegiați care vă bucurați în fiecare an în mod gratuit de o călătorie în jurul Soarelui, alături de toți ceilalți de pe această planetă. Admirați priveliștea, bucurați-vă de facilitățile existente pe „navă” și mulțumiți cu recunoștință.

Cadouri neprețuite

Dăruiți zîmbete. Ce frumoși sînt oamenii cînd zîmbesc! Dăruiți zîmbete celor pe care îi cunoașteți, celor pe care nu-i cunoașteți. Acest cadou ajunge la ceilalți numai dacă mai întîi vi l-ați dăruit vouă înșivă!

Dăruiți iertare. Iertați-i pe cei care v-au greșit cu voie sau fără de voie. Iertați-i pe cei care v-au rănit cu intenție, iertați-i pe cei care nici nu știu că v-au rănit. Iertați-i pe cei care v-au cerut iertare, dar și pe cei care încă nu au făcut aceasta. Și acest cadou este mai ușor de oferit celorlalți, dacă mai întîi vi l-ați dăruit vouă înșivă, adică, mai întîi trebuie să vă puteți ierta pe voi înșivă.

Dăruiți îmbrățișări. Îmbrățișați-vă mai mult și mai des prietenii, cunoscuții, rudele. Întîrziați în îmbrățișare, nu vă grăbiți să vă desprindeți pentru a vă îndepărta. Acest cadou nu-l puteți oferi fără a-l primi totodată voi înșivă.

Dăruiți pace! Aduceți pace în sufletele care se-adună în jurul vostru ca oamenii înfrigurați în jurul focului. Ca să puteți dărui pace, trebuie să faceți mai întîi pace în sufletul vostru.

Dăruiți bucurie mîngîietoare! O mîngîiere poate să ne umple sufletul mai mult decît o mie de vorbe, mai mult decît zeci de cadouri. Cînd ai un necaz nu te mai gîndești decît la tine și la necazul tău, însă chiar dacă ai un necaz nu uita totuși de ceilalți și bucură-i! Putem dărui bucurie fără să avem bucurie în noi. Mai ușor treceți peste un necaz, căutînd să trăiți bucurii alături de alți oameni, decît să vă plîngeți în singurătate.

Sărbători fericite!

Urările pe care ni le facem chiar sînt importante pentru că ele vehiculează energii benefice (desigur, dacă sînt urări de bine). Un toast pe care îl ținem are, de asemenea, rolul de a transmite nu doar simple vorbe sau gînduri, ci energie benefică celui în cinstea căruia îl facem. Chiar dacă pentru mulți oameni pare o simplă formulă convențională, orice urare transmite o energie pozitivă. În perioada sărbătorilor de iarnă, cînd astfel de urări devin foarte numeroase și frecvente acest lucru se simte „în aer”. Efectiv simțim altfel, gîndim ușor diferit, sîntem mai predispuși la fapte bune, „aerul” pare a fi mai curat, sufletul mai ușor. Sîntem mai predispuși la înfrumusețarea spațiului înconjurător, mai atenți cu ceilalți, mai curați în gînduri, vorbe și fapte! Și toate acestea pentru că mulți oameni gîndesc pozitiv în această perioadă, pentru că foarte mulți oameni își transmit urări benefice unii altora.

Fiți generoși cu urările pe care le faceți! Primiți-le cu bucurie pe cele care vă sînt adresate! Sărbători fericite!

Născuți pentru a fi fericiți

Cu toții sîntem născuți pentru a fi fericiți. Așa cum orice sămînță care încolțește își caută calea către lumină, la fel și noi căutăm mereu calea către fericire. Sîntem creați pentru a exprima bucuria, trăim pentru a fi bucuroși, existența noastră capătă sens doar cînd ne gîndim că ne-am născut pentru a ne bucura unii pe ceilalți. Orice om este conceput în și cu bucurie. Iată de ce vă rog să încetați să vă mai justificați orice formă de suferință. Nici o suferință nu este normală. Durerea provocată de afecțiuni ale corpului este singura formă de suferință justificată. În rest, toate suferințele noastre rezistă în timp doar pentru că le permitem aceasta. Să nu mai hrănim suferința. Este suficient că dau peste noi tot felul de necazuri. Ne zdruncină și ne îndurerează tot felul de probleme. Nu mai hrăniți suferința menținînd-o în viață mai mult decît trebuie, prin autocompătimire sau tot felul de convingeri eronate. Nu vă mai impuneți să suferiți și spun aceasta pentru că știu că există mulți oameni care își impun să sufere și consideră că este normal să sufere; există oameni care își justifică suferințele și le mențin în viața lor pentru că au ajuns să creadă că așa este normal. Nu vă mai lăsați cuprinși de suferință doar pentru că într-o anumită situație marea majoritate a oamenilor suferă. Bucuria este normală, bucuria este scrisă în structura noastră existențială, bucuria este puterea noastră, ea trebuie căutată mereu, ea trebuie susținută mereu.

Să zicem că este omenește să suferim în anumite situații pentru că așa ne-am obișnuit, dar în momentul în care ajungeți să vă autoconvingeți că este normal să suferiți, deja este prea mult! În momentul în care ajungi să vrei mai mult să te menții în suferință decît să cauți să trăiești bucuria, ceva nu mai face parte din normalitate! Suferințele sînt accidente existențiale, n-avem cum să ne ferim de ele tot timpul, ne mai îmbolnăvim, dar așa cum orice om care știe că s-a îmbolnăvit caută să se vindece, tot așa orice om care  suferă trebuie să acționeze grabnic în vederea îndepărtării suferinței. Bucuria face parte din temeiul existenței noastre. Bucuria este creată încă de la început, ea își are rădăcinile în Cer. Bucuria este reală, este adevărată și este înscrisă în natura noastră dintîi. Căutați mereu bucuria! Bucurați și bucurați-vă! Căutați mereu argumente doar pentru a fi în bucurie!

Între credulitate și îndoială

Pe drumul către desăvîrșire adeseori avem de străbătut punți foarte înguste. De exemplu, cu cît vrem să evoluăm mai mult, cu atît trebuie să ne dezvoltăm puterea personală, însă cu cît avem mai multă putere, cu atît putem cădea mai ușor în infernul orgoliului. Un alt echilibru greu de obținut pe calea evoluției noastre este acela între credulitate și îndoială. Imaginați-vă că aveți de străbătut un drum îngust de creastă: într-o parte este prăpastia credulității, în cealaltă parte este abisul îndoielii. Pășind pe cărarea îngustă de pe creasta muntelui reușim să ne ținem la distanță atît de credulitate cît și de îndoială, dar oamenii care pot să meargă pe acest traseu de creastă sînt relativ puțini.

Nu există om care să nu aibă o anumită doză de credulitate! Nu există minte care să nu se îndoiască! Mai mult sau mai puțin vizibile, credulitatea și îndoiala, fac parte din viața fiecărui om normal.

Credulitatea este direct proporțională cu lipsa de cunoaștere. Cu cît cunoaștem mai puține despre viață, lume și noi înșine cu atît sîntem mai predispuși la credulitate. Există însă și oameni foarte inteligenți, educați, adevărați profesioniști în domeniile lor de activitate, dar care sînt extrem de creduli în alte aspecte ale vieții. Practic, eu nu cred că există vreun om care să nu aibă o doză cît de mică de credulitate. Credulitatea este o caracteristică inerentă minții obișnuite. Pe de o parte mintea vrea să-și explice tot ceea ce ajunge să perceapă, pe de altă parte vrea să muncească cît mai puțin. Astfel, mintea ajunge să preia explicații gata confecționate de alții, adică să apeleze la aceeași metodă de cunoaștere pe care a folosit-o în prima parte a vieții, cînd aveam deplină încredere în adulți și aproape tot ce aveam nevoie să cunoaștem, ne era oferit de către aceștia.

Credulitatea a fost și este fructificată în procesul de manipulare. La scară mai mare sau mai mică cu toții avem tendința de a-i manipula pe ceilalți și în acest proces de manipulare ne bazăm pe credulitatea celorlalți. Dacă vrei să ai control asupra maselor de oameni trebuie să menții în mințile acestora o doză cît mai mare de credulitate. Poți să obții acest lucru fie prin cenzurarea surselor de informații, în regimurile totalitare, fie prin crearea unei inflații de informație în societățile „democratice”. În ambele tipuri de societăți credulitatea mai este menținută la cote mari și prin specularea tendinței fiecărui om de a realiza eforturi cît mai mici, mai ales, în plan intelectual. Mai sînt speculate viciile sau fricile noastre, pentru a ne menține în ignoranță și astfel să fim creduli măcar pe anumite planuri. Sîntem creduli ori de cîte ori avem tendința de a crede imediat ceea ce ni se spune de către altcineva, fără să trecem prin filtrul propriei rațiuni acel „adevăr”. De asemenea, orice om devine mai predispus să creadă ceva dacă I s eoferă perspectiva obținerii unor avantaje.

Nu este necesar să reinventăm roata, dar este necesar să facem mereu eforturi pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a înțelege mai în profunzime realitatea lumii în care trăim. Este necesar să facem efortul de a gîndi! Filosoful Descartes spunea: Dubito ergo cogito; cogito ergo sum – ceea ce înseamnă: Mă îndoiesc, deci gîndesc; gîndesc, deci exist! Noi am păstrat mai ales a doua parte a aforismului, însă prima parte este la fel de valoroasă. Credulitatea este învinsă prin efortul de a gîndi, prin efortul de a descoperi prin noi înșine adevărul unei realități, prin efortul de a vehicula informație de cît mai bună calitate.

 

Pe măsură ce creștem, ajungem să ne dăm seama că nu tot ce ne spun ceilalți este corect sau adevărat. Astfel, începem să ne îndoim și să căutăm adevărul de unii singuri sau să ne construim propriul adevăr pe baza experienței și calităților cognitive proprii. Îndoiala este benfică în primă fază, deoarece ne ajută să învingem credulitatea, însă prea multă îndoială, ne blochează evoluția și chiar bucuria de a trăi. Și credulitatea și îndoiala sînt dăunătoare pentru suflet. Dintre cele două eu optez pe varianta că e mai bine să suferi de credulitate decît de îndoială. Naivitatea lasă loc unei frumuseți sufletești, pe cînd continua îndoială și suspiciune întunecă sufletul și-l face respingător.

Soluția de a ne menține departe atît de credulitate cît și de îndoială este CREDINȚA. Credința este cunoaștere directă, este însă acea cunoaștere pe care nu o putem argumenta logic prin intermediul gîndirii obișnuite. Atunci cînd CREZI, ai în tine însuți dovada adevărului realității în care crezi. De exemplu, credem cu toții în gravitație, chiar dacă foarte puțini pot să explice legea gravitației! În ceea ce privește gravitația nu sîntem nici creduli și nici nu ne îndoim – CREDEM în ea! Adevărurile în care ajungem să CREDEM sînt adevăruri pe care le „cunoaștem” în mod temeinic chiar dacă nu le putem explica. Să credem cu tărie în natura noastră divină, dar nu pentru că vă spun eu sau altul acest lucru, ci pentru că a devenit o realitate de netăgăduit, la fel de evidentă ca și gravitația.

Generozitatea

Contează mai puțin dacă „luna cadourilor” este sau nu o găselniță comercială atît timp cît în această perioadă a anului, mai toți oamenii devin generoși. În această perioadă, din inimă sau constrînși de împrejurări, de voie sau de nevoie facem cadouri, împlinim din dorințele altora, ne preocupăm de ceilalți mai mult decît de noi înșine. A dărui este un gest profund uman și totodată o cale extrem de simplă de a ne însănătoși sufletul. Dacă postul alimentar este o cură excelentă pentru trup și minte, acțiunea de a dărui devine o cură excelentă pentru suflet. Dacă trupul se întremează prin ingerarea de substanțe adecvate și exerciții fizice, sufletul se întremează prin acțiunea de a dărui. De iubit nu prea ține de noi să iubim, dar a dărui depinde doar de noi, este o acțiune la îndemîna oricui.

Obișnuiți-vă să dăruiți. Dăruiți măcar din ceea ce vă prisosește, dăruiți celor din viața voastră ceea ce credeți că au nevoie și vă puteți permite, dăruiți celor ce îi iubiți, dăruiți celor ce vă iubesc. Cînd dăruiești te desparți de ceva „al tău” și este singura situație în care te bucuri despărțindu-te de ceva „al tău”. Am putea spune că a dărui este o cale de a ajunge cît mai adînc în suflet pentru că profunzimile sufletului încep să fie întrezărite abia după ce învățăm să ne „desprindem” de cele materiale. A dărui este un act voluntar, însoțit cel mai adesea de emoții foarte plăcute, un act prin care ne deschidem față de ceilalți, un act de încredere, de comuniune, de iubire.

Dăruiți zilnic ceva cuiva și urmăriți să fiți cît mai conștienți de ceea ce se petrece în sufletul vostru atunci cînd dăruiți. Generozitatea este „sistemul imunitar” al sufletului, temelia multor virtuți, lumina și căldura unui suflet mare. A dărui este o acțiune – generozitatea este o stare a sufletului. Cel ce a dobîndit generozitatea – dăruiește mereu, chiar și atunci cînd nu mai are nimic al lui.

Despărțirile

Oriunde în lume, marea majoritate a oamenilor consideră despărțirile ca fiind dureroase. Atunci cînd ne despărțim de ceva sau de cineva sufletul resimte o stare de suferință. Indiferent de cultură, de religie, de vîrstă, de sex resimțim cu toții durere atunci cînd ne despărțim de ceva sau de cineva. Desigur, diferă uneori intensitatea suferinței, dar oamenii care să nu resimtă despărțirile ca fiind cel puțin neplăcute, dacă nu chiar dureroase, sînt extrem de rari. Pînă și Iisus se spune că ar fi rostit pe cruce cuvintele: „Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit!” De ce suferim cînd avem de-a face cu o despărțire? Ce anume creează suferința în cazul unei despărțiri? Întrebări, răspunsuri, filosofii, speculații, teorii, terapii, nimic însă care să fi ameliorat de-a lungul miilor de ani efectul dureros al despărțirilor. Oamenii nu au reușit să găsească o soluție externă sau internă pentru a se feri de durerea provocată de despărțiri. N-am reușit să asimilăm în structura noastră genetică deprinderea de a face față cu seninătate oricărei despărțiri. Oricine se naște este sigur că va suferi mai mult sau mai puțin de pe urma despărțirilor.

Soluția oferită de unele sisteme religioase sau filosofice pentru a nu mai resimți suferința provocată de despărțiri este aproape inaccesibilă. Dar totuși există o soluție! Soluția este să eliminăm ignoranța (adică falsa percepție a ceea ce credem că sîntem) împreună cu atașamentul. Atunci cînd ne atașăm de ceva sau de cineva o facem în primul rînd din ignoranță pentru a dobîndi siguranță sau plăcere. Oricîte motive ați crede că există pentru a vă atașa de ceva sau cineva să știți că toate se reduc la rezolvarea acestor două probleme: nevoia de siguranță și nevoia de plăcere. Este ignoranță atunci cînd ajungem să credem că siguranța și/sau plăcerea noastră depind de ceva sau cineva din exterior, iar această ignoranță va conduce mai devreme sau mai tîrziu la suferință. Orice atașament de ceva sau cineva creează obisnuințele. Cînd pierdem ceva sau pe cineva cu care am ajuns să ne obișnuim suferim, pentru că astfel pierdem ceva din ceea ce am ajuns să credem că sîntem noi înșine. Pierderea obișnuințelor creează durerea și nu obiectele sau ființele de care ajungem să ne despărțim. Prin intermediul minții sîntem tributari obișnuințelor. Mintea are nevoie de obișnuințe. Orice situație, oricît de cumplită ar fi, devine agreabilăă dacă am ajuns să ne obișnuim cu ea. Este prețul pe care îl plătim pentru mintea din dotare! Mă rog, unul din prețuri! A trăi cît mai spontan, liber, în momentul prezent, centrat în tine însuți, mereu în compania Dumnezeului din tine, putem deveni mai rezistenți la suferința creată de despărțiri. O curgere e viața, mereu privim alt cer, niciodată nu te poți scălda de două ori în aceeași apă!

Este omenește să suferi atunci cînd pierzi ceva, dar tot de natura noastră umană ține să faci efortul să înveți mai multe despre tine însuți și spiritul din tine. Plîngeți și ardeți în voi durerea oricărei despărțiri, dar nu vă cramponați să rămîneți în durere! Orice despărțire este o șansă de a te redescoperi! Nu vă fie teamă de nici o despărțire. A fost un timp cînd nu aveați ceea ce aveți acum! În aici și acum aveți adevărul vieții! Viața e curgere continuă, dar îi simți gustul numai atunci cînd reușeti să o simți nemișcată. Pentru aceasta fie o faci să se oprească puțin, așa cum visa Faust, fie – mai înțelept – curgi deodată cu ea și i te abandonezi cu totul în mod lucid și pe deplin conștient!

Desigur, mai rămîne soluția lui Iov pentru a face față cu seninătate despărțirilor: Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat!

Talentul tău

Îți cunoști talentul? Știi care este darul tău? Se spune că nu este om care să nu aibă talentul său propriu, care să nu fie bun la ceva. Talentul se vede în ceea ce reușești să faci bine fără efort, lucrînd cu ușurință, cu entuziasm, cu pasiune. Talentul se recunoaște în ceea ce ai ajuns să cunoști în profunzime datorită curiozității și pasiunii cu care ai cercetat în mod constant un anumit domeniu. Talentul este corelat de obicei cu domeniul artistic, însă în orice domeniu al vieții, manifestarea talentului face ca totul să devină o artă. Nu arta creează talentul, ci talentul creează arta! Așa am ajuns să vorbim despre artele meșteșugărești, arta culinară, arta de a vorbi, arta de a face dragoste, arta de a face orice!

Este important să ne cunoaștem talentul, înzestrările native sau deprinderile pe care le putem dezvolta cu ușurință și să facem în așa fel ca viața noastră să curgă în direcția exprimării propriului talent. Talentul nu trebuie să devină doar un hoby, ci însăși activitatea principală a vieții. Ideal ar fi să putem trăi de pe urma a ceea ce suntem înzestrați să realizăm cu pasiune, cu măiestrie, adică de pe urma talentului nostru, pentru că doar în acest mod devenim unitari și putem să ajungem mai repede la starea de împlinire a sufletului. Mulți nu ne cunoaștem talentul. Mulți chiar dacă ni-l cunoaștem îl exersăm doar ca pe un hoby, pentru că profesia noastră de pe urma căreia cîștigăm un salar ține de alt domeniu de activitate. Din această categorie fac parte și eu, salariul mi-l cîștig din altă muncă decît ceea ce mă pasionează cu adevărat! Însă nici Eminescu n-a trăit doar pe urma poeziei, nici mulți pictori, muzicieni sau artiști, în general, n-au reușit să-și asigure cele necesare traiului doar de pe urma exersării talentului lor. Și, în fine, mai există o categorie de oameni, aceaia care au șansa de a face din talentul lor  – profesia lor sau cel puțin activitatea principală a vieții lor. Acești oameni, bucurîndu-se și de un dram de noroc, par a fi cei mai împliniți sufltește.

Este important să ajungi să-ți dai seama ce te pasionează cu adevărat și ceea ce poți realiza cu ușurință, folosindu-te de înzestrările tale native sau de ceea ce ai reușit să asimilezi rapid și în profunzime fără efort. Deepak Chopra – spunea: „Dacă un copil este slab la matematică, dar bun la tenis, majoritatea oamenilor i-ar angaja un preparator la matematică. Eu i-aș fi angajat, mai degrabă, un antrenor de tenis.”

Este greu să controlezi o societate în care să se permită dezvoltarea talentului personal. Sistemul educațional este rigid și este destul de dificil la ora actuală, să creezi cadrul necesar dezvoltării înzestrărilor native ale fiecăruia în parte. La nivel macro este aproape imposibil să creezi o lume în care fiecare să-și găsească cu ușurință locul său cel mai potrivit. Însă fiecare în parte își poate asuma la un moment dat propria sa evoluție în așa fel încît să-și poată exersa talentul. Un prim pas este să ajungi să-ți dai seama care este talentul tău – ce poți realiza frumos și bine cu ușurință, cu pasiune, cu măiestrie?

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén