Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Lună: mai 2016

Interviu

Vă trimit un link cu înregistrarea unei emisiuni tv la care am fost invitat de curînd.

http://www.ibs-tv.ro/tv/ibstv/extra/video/intalnire-in-punctul-zero-cristian-turcanu/

Egoul iubeste suferința

Dacă fericirea este o stare de rezonanță cu divinul din tine, înseamnă ca la polul opus – suferința reprezintă o lipsă a rezonanței cu divinul. Dacă rezonanța cu divinul lipsește, egoul este cel care ne creează conștiința de sine. Cu cît suferim mai mult și mai intens, cu atît egoul este mai puternic. Cu cît vom fi mai fericiți cu atît vom fi mai deschiși către conștiința divină. Iată de ce, marea majoritate a oamenilor este inertă în suferință. Iată de ce ieșim greu dintr-o stare de suferință, dar ieșim foarte ușor dintr-o stare de fericire. Atît timp cît egoul este întărit și confirmat de către suferință, el o va căuta sau cel puțin o va strînge în brațe ori de cîte ori îi va apărea  în cale. Egoul este simțul eului capturat de minte. Astfel, conștiința noastră se identifică în mod eronat cu gîndurile, cu coconul de gînduri. Și pentru că orice fericire va amplifica rezonanța cu divinul, cu ceea ce se află dincolo de coconul de gînduri, egoul o va alunga prin orice mijloace posibile. El se va folosi de puterea minții pentru a ne oferi tot felul de substitute ale fericirii. În loc de fericirea sufletului expansionat în nemărginirea conștiinței divine, egoul ne va oferi plăcerile simțurilor. În loc de fericirea imensă a realității nemărginirii, egoul ne va spune că vom fi fericiți doar atunci cînd vom avea totul și ne va îndemna să „muncim” din greu pentru a avea cît mai multe lucruri.

Fie să fiți cît mai fericiți! Fie să căutați fericirea adevărată a sufletului expansionat în oceanul de beatitudine și să nu vă lasați amăgiți de substitutele oferite de ego. Suferința este semnul îndepărtării de divin. Ea are scopul să ne reamintească de adevărata noastră natură și menire – aceea de a fi fericire! Cînd comuniunea cu divinul este restabilită, suferința dispare, cu toate urmele ei si retrăim fericirea tămăduitoare a sinelui nostru profund!

Fericirea – fereastră deschisă

Fericirea este definită în fel și chip, este asociată cu tot felul de lucruri, însă mie mi-a plăcut cel mai mult afirmația care spune că, fericirea este o rezonanță cu divinitatea din noi. Cu cît ești mai fericit cu atît rezonezi mai mult cu divinitatea din tine! Orice fericire sau bucurie nu trebuie asociată cu dorința care s-a împlinit sau cu darul ce l-ai primit, ci cu o stare de comuniune cu divinul din tine.

Mintea creează în jurul nostru un cocon de gînduri. Trăim mai mereu în acest cocon de gînduri fără să bănuim că ar mai exista și altceva în afara acestuia. Uneori apare o mică fereastră în coconul de gînduri și atunci pătrunde în „realitatea” noastră lumina adevăratei realități și această lumină ne aduce o fericire foarte intensă. Ferestrele care apar în coconul de gînduri rămîm de obicei foarte puțin timp deschise. Mintea are grijă să acopere imediat orice „spărtură” care apare în coconul de gînduri. Mintea are, de asemenea, abilitatea de a oferi tot felul de explicații pentru ceea ce ai văzut prin fereastră, astfel încît să nu fii motivat de a o căuta din nou și să nu cumva să ajungi să realizezi că trăiești într-un cocon de ginduri, din care sufletul tău ar putea să iasă și să se bucure de toate atributele divinității. Mintea îți spune că fericirea pe care ai simțit-o s-a datorat „cutărui fapt”. Vei căuta atunci să recreezi condițiile care ți-au adus clipa de fericire, însă chiar dacă vei respecta și cele mai mici detalii în recrearea condițiilor, fericirea nu va reapărea. De exemplu, te-ai întîlnit cu cineva și comuniunea cu acea persoană a reușit să creeze o „spărtură” în coconul de gînduri, fereastră prin care sufletul tău s-a expansionat în nemărginirea divinității din tine. Te-ai umplut de fericire! Ulterior mintea va spune că fericirea ta s-a datorat întîlnirii cu acea persoană. Faci ceea cea este necesar si te reîntîlnești cu acea persoană, însă starea aceea de fericire pe care ai simțit-o anterior nu mai apare. Mintea este mai pregătită acum și va ține coconul de gînduri mai strîns. Astfel, într-o relație cu cineva nu căutați să retrăiți ceea ce ați trăit odată, cîndva. Luați fiecare întîlnire ca și cum ar fi o cale nouă către o altă fereastră. Nu vă atașați de trăirile pe care le-ați avut, ci lăsați loc altora și altora să apară.

Fericirea ne vine din afara coconului de gînduri. Mintea, chiar și a celui care află astfel de lucruri, este programată să țină coconul de gînduri cît mai compact și netransparent. Mintea poate fi totuși învinsă printr-un mod de a trăi în care sponatenitatea este la ea acasă! Mintea poate fi surprinsă și putem crea breșe în coconul de gînduri prin spontaneitate, prin imprevizibil, prin curajul de a urma glasului inimii.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén