Prin meditația discursivă, bazată pe logică și înțelegere, putem pătrunde adînc în misterele lumii interioare sau exterioare, dar adevărata transformare începe din momentul în care abandonezi mersul greoi al gîndirii și „vezi” realitatea nudă, neîmbrăcată în gînduri și cuvinte. Renunțarea la gîndirea înțelegătoare este pasul cel mai dificil de făcut, mai ales de către cei care se consideră ceva mai învățați, dar dacă au suficiente merite spirituale, ei vor fi conduși către contemplarea realității de dincolo de gîndire.

Cît ești mic ai nevoie de grija părintească în toate cele, dar pe măsură ce crești devii tot mai independent și chiar ți se cere să fii capabil să mergi pe propriile picioare. Cam la fel este și drumul transformării lăuntrice. În momentul în care ai pornit pe cale ești copleșit cu daruri, experimentezi tot felul de stări, acumulezi tot felul de cunoștințe, dar după ce trece această etapă este necesar să abandonezi meditația bazată pe gîndire și să te avînți cu adevărat în necunoscut. Înainte de a merge pe propriile picioare vei trece printr-o perioadă în care Tatăl își va retrage toate darurile și va urmări să te învețe să nu te atașezi de înțelegeri mentale sau de stări sufletești și spirituale.

Este bună o minte ageră și pătrunzătoare, dar oricît de sclipitoare ar fi, mintea chiar este plină de condiționări și obstrucționează perceperea adevăratei realități. Rămîneți din cînd în cînd în contemplație fără să gîndiți nimic. Adevăratul erudit este cel care, după ce a ajuns să dețină o cunoaștere vastă, începe să simtă că de fapt nu știe nimic. A ști că nu știi nimic este primul pas către noua etapă a transformării lăuntrice.