Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Acțiunea și contemplația

Scrierile filocalice se pot rezuma în două cuvinte: acțiune și contemplație. Acțiunea corectă cu trupul, cu vorba și cu gîndul creează premisele mîntuirii, dar realizarea ei nu poate să apară pînă cînd nu adăugăm și contemplația. Nemișcarea trupului, suspendarea vorbelor, încetinirea și chiar suspendarea gîndurilor, oprirea oricărei acțiuni te aduce cu adevărat față în față cu tine, cu esența ta dintîi și reaprinde lumina sufletului. Dar dacă rămîi prea mult în contemplație înainte de vreme, poți să cazi pradă leneviei, amorțelii, adormirii, amăgirii.

Cel mai dificil pe calea transformării este să știi cum trebuie să le combini, cînd să acționezi și cînd să contempli, cît să acționezi și cît să contempli și aceasta pînă cînd ajungi să simți că cele două nu sînt opuse una alteia și că este necesar să coexiste, să fie realizate simultan. Să fii cu adevărat contemplativ în cea mai efervescentă și solicitantă acțiune, să fii plin de elan și năvală în cea mai adîncă și profundă contemplație  – aceasta este calea. Prin natura fiecăruia unii sîntem mai mult orientați pe acțiuni, alții pe contemplație. Însă nici unii nici alții nu vom ajunge prea departe pe cale, pînă cînd nu vom reuși să le dezvoltăm și să le combinăm într-un mod optim pe amîndouă. Adevăratul început al transfomării și trezirii sufletului apare atunci cînd cel predispus la acțiuni va ajunge să simtă savoarea contemplației, iar cel contemplativ prin fire va prinde gustul acțiunilor năvalnice și eficiente, divin integrate.

Există și riscul să ajungi să le combini nu tocmai bine. Dacă ai ajuns să „contempli” acțiunile, adică să le gîndești prea mult, „să despici firul în patru”, să faci „filosofia” acțiunilor corecte sau dacă ai ajuns să acționezi „contemplativ”, adică ușor adormit și „în doru’ Lelii!” este posibil să începi să stagnezi pe cale, „să bați pasul pe loc”. Acțiunile trebuie să fie ferme, clare, eficiente și susținute energic pînă la capăt. Contemplația trebuie să fie profundă, amplă și mereu lucidă, trează și orientată pe capătul dinspre Cer al gîndurilor și lucrurilor. Trebuie să le perfecționăm pe amîndouă, pe rînd și apoi să căutam o cale de a le combina fără să se împiedice una pe cealaltă, ci dimpotrivă, susținîndu-se una pe cealaltă.

Previous

Ziua copilului

Next

Înălțarea

30 Comments

  1. Micul Prinţ

    „Dacă viaţa nu ţi se împotriveşte cu nimic,…sufletul nu prea găseşte pricini să se înaripeze.” (Romain Rolland)…wikicitate….

    Ahaaa!
    Ce frumos!
    Cred că merită pus în ramă.
    Pentru cunoscători.
    Pentru cei ce ştiu să trăiască.

    Costinel….acelaşi.

  2. Am reusit sa extrag paginile din care m-am inspirat.
    Extrasele fac parte din „Ascetica si mistica bisericii ortodoxe” a lui D. Staniloae si din volumul 4 din „Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii”.
    Sunt zece pagini pe care le-am urcat aici:

    http://www.scribd.com/doc/147077583/Marile-Etape-Ale-Vietii-Spirituale

  3. cristina

    ‘In legatura cu interpretarea data contemplatiei in filocaliile Sfintilor Parinti, am vazut punctele voastre de vedere. ‘

    …nu, nu s-au vazut punctele noastre de vedere…S-au vazut cateva ‘atingeri’ de la noi catre fiinta ta ravasita spre crestere, la un moment dat…Pe diferitele frecvente ale Luminii s-a vazut Iubire 🙂

    Urmaresc blogul si tot ce pot urmari atat implicata cat si…’ne’ , observ mai multe decat pomenesc si toate is bune
    …De pilda am numit in sinea mea un anume fenomen, functie de numele frumos al uneia dintre noi: fenomenul Anisa…
    Anisa e constiinta care le revizuieste pe toate intr-un ritm absolut minunat, ea scrie comentarii subiectelor din urma, implicata altfel, cu energii…’asezate’…De cele mai multe ori nimeni nu-i raspunde si e partea activa de blog care tine dialogul viu intr-un stil detasat si totodata minunat- personal…

    Daca o sa fim atenti la ceea ce facem cu energiile pe care le traim, ce forme le dam in efervescentzele mistuitoare pe care le initiem in fiintele noastre, vom vedea cum emanam…: luam energii pe atat de pure pe cat ni-s radacinile de adancite in Oceanul Infinit si inapoiem Intregului ‘ceva’…Ce?!?
    Solutii de Viata, de Iubire, in acest patrar de Univers…

    Fenomenul Anisa merita o reflectare din partea noastra:…Anisuca asta frumoasa vine cu lanterna constiintei ei netulburata si neprinsa in vreun moment, vine si scrie cand simte, face parte din dialog ca o voce care canta in consonantele simfonice ale subiectelor cu zgomotul de fond estompat!…cu toate ale ei proprii in matca lor…, in propria poveste
    Anisuca frumoasa e ca o revenire a noastra-n subiect… de mai tarziu :)…Imi place!

    Se vor vedea comentariile tuturor care vor simti sa le exprime in raport cu Filocaliile, …cu timpul!… cu asezarea, cu accesarea potentialelor acelora care deschid capatul revelatoriu ca frecventa din intreaga banda… Mamitzu ne reamintea despre Biblie mai mereu: e scrisa de Duh pt Duh si se citeste…in Duh…

    Cred , asa cum am spus, ca fiecare lucru sau fenomen are ancore prin relativul inteles din manifestare, prin diferitele trepte ale fiintarii de- aici… si se prelungeste cu invizibile aripi, in infinit !
    Si pt ca nici un subiect nu-l consider vreodata inchis ci… in crestere, asa cum voi primi inspiratie,…:) revin…

  4. Micul Prinţ

    Vezi Simeona că nu este greu…ai realizat(conştientizat) cum funcţionează principiul sau legea universală a oglindirii.

    Află de la Costinel, că sufletul nu poate fi rănit…..este doar percepţia falsă…iluzia creată de orgoliul tău.Orgoliul se simte atacat şi reacţionează ca atare…într-o situaţie dată.

    Aşa funcţionează gândirea…la început te întrebi oare ce a vrut să zică celălalt…apoi te simţi jignit…şi începi să lucrezi mental la un posibil atac…drept răspuns la „jignire”.
    Ţii neapărat să aperi punctul tău de vedere…în orice situaţie…pentru a nu pierde cumva din imaginea(masca) construită în timp.

    Eşti scos din zona de confort a egoului care te îndeamnă să ripostezi.

    Şi mie mi-a fost greu să înţeleg cum vine asta.Cum adică?!…legea oglindirii.
    Apoi,încet,încet…în diferite situaţii personale, am început să „văd” că tot ceea ce apreciam sau dispreţuiam la „ceilalţi” era şi în mine.Dar ştii cum e….mai uşor vezi paiul din ochiul altuia,decât bârna din ochiul tău.

    Şi atunci mi-am zis….da domne’ ăştia au dreptate!Aşa e! Lumea este o oglindă!Mă ajută să văd cum sunt eu pe interior….şi să mă corectez…să lucrez la îmbunătăţirea mea.

    Şi mai mult mi-a plăcut expresia celebră „drumul spre tine trece prin ceilalţi”

    Cu timpul am învăţat să mă controlez.
    Recunosc că nu e uşor să fii permanent atent la propriile reacţii.
    Dar nu e nici imposibil.
    Uneori poţi schimba ceva în viaţă,alteori nu.Pentru că trebuie să învăţăm ceva şi din cele ce nu ne convin (personal).

    Închei cu un proverb:

    Cine seamănă vânt,va culege furtună,
    Cine seamănă furtună,va culege o lume mai bună.

    Cred că este vorba de lumea interioară, în acest proverb.
    Şi mai cred, că această lume nu trebuie cucerită, ci redescoperită.(regăsită)

  5. angelica

    Eu sunt sigura ca ma abat de la subiect si scriu acum pe linga, dar am trairi intense pe care vreau sa le impartasesc Simeonei ( desi era mai „nimerit” sa-i fi scris In Inima, dar stiu ca ea va veni sa ne caute aici).
    Simeona, semeni perfect cu sora mea de la Bucuresti(cea care a adoptat-o acum 4 ani pe nepotica noastra). Noi doua, eu cu ea, ne-am „regasit” de curind si ne-am impartasit izbucnirile din adincul sufletului. Si ea a corespondat cu maica Siluana, dar…acum o luna a atins apogeul suferintei. Mersul la psiholog i-a zgindarit tot sufletul. De ce suferea? De toate: de neiertare in primul rind, neiubire, de complexul superioritatii, al inferioritatii, de perfectiune. Toate o ‘apasau” : presiunea de la serviciu( responsabilitatea unei functii inalte) , fara acel „spatiu” intim acasa, o fetita care o sufoca cu dragostea ei. Cu cit tipa si o certa pe nepotica cu sau fara motive, cu atat o durea mai mult, cu cit o durea cu atit o indeparta pe fetita, cu cit o indeparta cu atat nepotica o iubea mai mult si nu putea sa respire fara ea.
    Sora mea si-a indepartat si prietenele de-o viata, vroia singuratate, era disperata de neputinta ei insasi de a se ridica. Prietenele ei m-au sunat pe mine sa „fac” ceva pentru sora mea. Le era teama.
    Dupa vreo doua saptamini a venit prima „eliberare”. In hohot de plins a cerut ajutorul. Apoi l-a acceptat….si pe cel trimis catre ea cu mult inainte de-al cere.
    Bunul Dumnezeu le rinduieste pe toate cu rabdare si intelepciune.
    Conteaza intensitatea credintei cu care traiesti, rugaciunea simtita nu vorbita.
    Eu…si eu am trecut prin astea. Eu sunt alta fire…mult mai sensibila decit draga mea sora, dar mai simpla si mai „arzatoare”.
    Intii si intii L-am cautat pe Dumnezeu in interiorul meu. El este iubirea ta. Te iubesti pe tine, iubindu-l pe El.
    Acum un an legatura intre mine si Dumnezeu era un fir subtire de ata. Am reinvatat si-am perseverat sa impletesc. Acum ne leaga un „pod”, un „pod” impletit .
    Am citit cartile arhim. Simeon Kraiopoulos( Sufletul meu, temnita mea s.a) , apoi cartile lui Cristian.
    Ah, Simeona! Cristian e unic! Inchid ochii si il vad: el sta in mijloc si explica povestind fiecaruia pe intelesul lui, pe religia lui, pe putinta lui de a percepe.
    Iti multumesc Cristian, ca si un copil, adica iti multumesc la infinit!
    Simeona, ei m-au alinat. M-au cuprins in brate si Cristian, si Costinel, si Cristina.
    Acorda-ti iubirea in timp si timpul din iubire. Va veni o zi in care nu vei mai simti ca minti spunind: Te iubesc!
    ….nici eu n-am stiut sa iubesc pentru ca….n-am fost iubiti in copilarie si n-am iubit cu adevarat decit, cind am constietizat ca ce traiesc eu e viata daruita de Dumnezeu!

  6. In legatura cu interpretarea data contemplatiei in filocaliile Sfintilor Parinti, am vazut punctele voastre de vedere. Deocamdata, eu inteleg altfel lucrurile si as putea sa aduc citate ca si tine, Cristina, pentru ca, asa cum spuneam, m-am uitat un pic prin carti inainte de a comenta insa, mi se pare un subiect atat de complex, incat, imi dau seama ca sunt prea mica pentru un razboi atat de mare. In afara de asta, inca ma consider profana in ale ascezei si misticii ortodoxe.
    Poate mai tarziu voi constata ca am gresit. Imi pare rau ca am tulburat apele atat de tare. Recunosc, am fost un pic de carcotasa si acum regret.
    Discutiile nesfarsite pe seama dogmelor ma sperie si in viata reala. Sunt adepta ecumenismului universal, desi stiu ca e o utopie, tinand seama de diversitatea oamnenilor. Separarea intre oameni vine tocmai din aceasta incrancenare asupra „adevarului” inteles de fiecare.
    Nu am pretentia ca detin adevarul. Singurul meu adevar este ca setea mea de iubire nu poate fi astamparata decat prin dobandirea virtutilor, si pentru asta mi-am ales ca model de viata, de intelepciune si de moralitate pe Iisus Hristos. Restul este treaba filosofilor si a teologilor.
    Voi incerca sa invat cat pot din aceasta lectie. Mai mult de atat nu pot sa promit.

  7. Aceste trei zile au fost un bun prilej de meditatie pentru mine, din care s-au ridicat o serie de intrebari – la unele am primit raspuns, la altele, nu. Si… inca lucreaza… Multumesc, Doamne.
    M-am tot intrebat ce anume ma impinge ca, dupa patru ani de „tarcoale” prin revista „Arta de a trai” si prin blogul acesta, acum sa intru si „sa iau cuvantul”. Nici acum nu stiu raspunsul dar vad ca „lucreaza”.
    Intr-adevar, Cristian, asa cum spui, amintirea filocaliilor a avut „darul” sa ne „indemne”. Pe mine m-a indemnat sa ma intreb: de ce ma doare asa de rau sufletul, daca ceea ce am scris sunt cu adevarat convingerile mele? cu ce am gresit? cu ce am ranit? de ce?
    Pana acum, am reusit sa primesc urmatoarele raspunsuri:
    – oricat am vrea sa predam altceva, predam ceea ce suntem;
    – atata timp cat cu tine insuti esti necrutator, intransigent, rigid, rece, exigent, n-ai cum sa fii altfel cu ceilalti.
    – atata timp cat pe tine insuti nu stii si nu poti sa te iubesti, n-ai de unde sa stii sau sa poti sa-l iubesti pe aproapele tau.
    Cred ca in tot ceea ce am scris pana acum au razbatut toate acestea: uneori a vorbit ratiunea si nu iubirea, alteori, a vorbit placerea, dar nu iubirea. Imi spunea cineva mai demult: „Tu nu esti perfecta, dar ai pretentia ca ceilalti sa fie perfecti”. Avea dreptate, dar nu stia razboiul din mine. Ma dor cumplit neputintele mele, ele sunt crucea mea si, cand le simt ecoul in ceilalti, le „taxez” cu aceeasi severitate.
    Atunci cand in „Confesiunile” tale si in „Ziua copilului” s-au facut declaratii de iubire si s-au transmis imbratisari, mi-am spus, fara sa stiu de ce, „Va urma si reversul.”
    De ziua copilului, eu am zis : „Pentru ca imi dati speranta ca lumea cea noua nu este doar un vis, Va iubesc!”
    Acum imi dau seama ca v-am mintit, dragii mei (!?). Nu stiu sa iubesc si nu am stiut niciodata. Deseori am confundat iubirea cu dorurile mele si cu nevoile mele. Abia de cativa ani m-am asezat pe calea iubirii si sunt in faza lui „a intelege”, si „a inlocui” credintele vechi cu cele noi, fiind cale lunga pana la „a face” pentru ca, inca se revolta omul cel vechi din mine. Atunci cand am spus ca va iubesc era, de fapt, un sentiment de recunostinta pentru nadejdea ca aceasta viata nu este punctul final si ca iubirea poate deveni realitatea unei lumi noi. Ma simteam „gadilata” de feeria celor spuse de noi toti. Asta era, era placere impanata cu nadejde si nicidecum, iubire.

    Nu stiu de ce, acum cand am spus toate astea ma simt mai usoara.
    Pentru asta, in loc de iubire, asez la picioarele voastre un gand de recunostinta, cu nadejdea ca voi fi in stare candva sa daruiesc si iubire.

  8. Draupadi

    Cristina, Simeona, va multumesc ca ati adus in prim plan citate din Filocalie…..Sunt pline de viata si de talc, inteleg ca e necesar un echilibru intre actiune si contemplatie, una fara alta nu ar fi completa….
    Va imbratisez si va doresc o saptamana plina de actiune si contemplatie…..tuturor de altfel….

  9. cristina

    …mie imi place sa discut aici in toate sensurile si directiile care mi se aduc la suprafata prin stimulul acesta-articolele Cristianului- si stiu ca fiecare cititor isi va alege singur in ce directie sa mearga si cu ce viteza…:) E drept ca sunt o fire mai copilaroasa desi…munca mea in mare parte e tot cu cifre (iaaacs!)si grafice (brrrr!) si din astea 🙂
    Privesc cu interes faptul ca adeseori gasesc pe blog reflexii din acelasi Soare Interior- care si pe mine m-au strapuns cu intelesuri asemanatoare si poate ca la acel moment le-am resimtit ca revelatii dar nu le-am asternut pe hartie, sau
    …ca gasesc extensii ale celor amintite dar si un contrapunct… Chiar fiecare lucru este relativ si poate avea o prelungire… infinita…!
    Pornind de aici, impreuna,abordam!

    …si mai ales, radem!?!… sa ne luam un maaare liber in manifestare:
    ‘Io( moldovineste vorbind) ma “bagai” in inima mea….de aici va vad pe toti.’
    …Angelica,tu ‘te-ai bagat’ in inima, iar eu v-am scris la pagina ‘In inima’ unite fara sa stim de aceeasi expresie a Sinelui- Iubirea.
    ..Sancta simplicitas! nu-i frumos?!? Cum suntem iubiti dincolo de convingeri…!

    Si daca tot am trecut atat de… D’Artagnian-i 🙂 prin Actiune si Contemplatie (ca nu as renunta la nimic din tot ce ne-am scris noi aici!) o sa mai inserez o idee : (Cristinuta, poate ca te vei regasi ca si modus operandi….din cum te-ai descris)

    Contemplatia consta si in a lua ceva din ceea ce am invatat si cunoastem si a-l integra in cunoasterea noastra care sa ne permita sa dobandim intelegerea si intelepciunea suprema asupra acelui ‘ceva’…De pilda,alegand ca obiectiv Bunatatea, ca element recognoscibil in tot ceea ce facem, ajungem sa obtinem deplina Libertate; daca exersam contemplatia, cocentrandu-ne asupra Soarelui Central, din interior, ajungem sa avem cunoastere asupra celor trei aspecte ale timpului: trecut, prezent si viitor.
    Cei care isi aleg ca obiectiv al contemplatiei obtinerea perfectiunii mintii, corpului, sufletului, emotiilor, psihicului si intelectului, prin detasare iubitoare fata de ele, pot deveni de ‘neinvins’ si impermeabili la frustrare…

    Multumesc tuturor ‘motoarelor mele de cautare’ printre care sunteti si voi…. 🙂

  10. Micul Prinţ

    Salut Cristi!
    Bună,fetelor!

    Cristi,eu nu prea sunt citit…dar am nişte nelămuriri legate de termenul „filocalie”.
    Am citit doar puţin din Grigorie de Palama.Mă interesa cum vine cu energiile necreate.

    Eu ştiu că „filo” sau „filos” înseamnă „iubitor de”.
    Acuma,nelămurirea mea vine din comparaţia termenului„ filocalie” cu alţi termeni sau alte înţelesuri.
    De pildă…avem termenii: „caligrafie”(scris frumos…sau negru pe alb) şi „cali yuga”(era întunecată) sau zeiţa „kaly” (zeiţa întunericului).

    Întrebarea mea ar fi: de ce termenul „filocalie” este tradus cu „iubitor de frumos”?!

    Desigur,am luat în calcul doar etimologia cuvintelor menţionate.

    Voi ce părere aveţi?

    PS: poate facem pe viitor o dezbatere interesantă, pe teme de acest gen.
    Am nişte puncte de plecare originale.Nişte idei la care puţini s-au gândit…fiind preocupaţi cu altele.
    Ha ha…uite… mie nu-mi este ruşine să recunosc că…uneori am mintea odihnită şi-mi vin idei din astea.

    Cu drag,Costinel.

  11. angelica

    “Oamenii sunt adesea nenerezonabili, iraţionali şi egoişti…
    Iubește-i, oricum.

    Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
    Fii bun, oricum.

    Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…
    Fii de succes, oricum.

    Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
    Fă bine, oricum.

    Onestitatea si sinceritatea te vor face vulnerabil
    Fii cinstit şi sincer, oricum.

    Ceea ce construieşti în ani, poate fi dărâmat într-o zi
    Construieşte, oricum.

    Oamenii au nevoie de ajutor, dar te vor ataca dacă îi ajuți
    Ajută-i oricum.

    La urma urmei, totul este între tine şi Dumnezeu…
    Nu a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

    Si chiar dacă pare că nu se întâmplă nimic atunci când spui mulțumesc

    SPUNE MULȚUMESC ORICUM…”

  12. Cristian Ţurcanu

    Iarta-ma Simeono ca n-am scris mai limpede. E foarte bine sa te informezi sa te documentezi, insa ce te faci daca la un moment dat ajungi sa nu mai ai nicio catte linga tine? Faptul ca am amintit de Filocalii a avut darul ca pe multi sa-i indemne sa le rasfoiasca din mou sau daca n-au facut-o pina acum sa le caute.Chiar nu simti ca aici esti indragita si binevenita mereu?

  13. Mai, frate, ce-o fi greu de inteles? Eu n-am contrazis cu nimic ideile tale, Cristian, ci m-a intrigat analogia intre ceea ce sustii tu si invataturile filocalice, argumentand cum cred eu. Daca nu aminteai de filocalii, era totul ok. Erau ideile tale si erau chiar frumoase.
    De regula, ma straduiesc sa inteleg si sa iau ce-mi foloseste din ce scrii tu pe aici si de prin alte parti. Imi place sa inteleg si sa invat de la altii. Am dat cu nasul si prin yoga, si prin buddhism, si prin protestantism, si putin tao, pana am ajuns la concluzia ca e mai pe sufletul meu ortodoxismul dar, am langa mine sutrele lui Buddha si invataturile lui Kriyananda, de exemplu. Imi plac dezbaterile, imi place dialogul. Ma caracterizeaza verbul „a intelege”.
    Pe de alta parte, nu stiam ca e o catastrofa sa te documentezi cand scrii un comentariu si nu imi e rusine ca fac asta, chiar daca am mai citit de o suta de ori materialul respectiv – sunt economist de profesie si sunt meticuloasa in ceea ce fac. Daca astfel de persoane nu sunt agreate, poate ca ar fi bine sa faci un anunt ca au accesul interzis.
    Imi pare rau ca, in loc sa se discute pe marginea celor scrise, se discuta despre om. Oare, omul inseamna numai cateva randuri?
    Iata, unul din momentele in care nu inteleg de ce. De ce?

  14. angelica

    Mi-a venit in minte ceva…daca-mi permiteti…
    Cu ce „ochi” vezi , cu acei „ochi” citesti !
    Io( moldovineste vorbind) ma „bagai” in inima mea….de aici va vad pe toti.
    Simeona, tu te vezi tinta eu…vad mai multe persoane care te imbratiseaza si te strang in brate!
    Comunicare inseamna pareri diferite la tema aleasa de Cristian.
    Fiecare isi ia „partea” din lectie care-i lipseste, cu discernamint fireste.
    Imi place aceasta maxima a Sf. Grigorie Teologul:
    “Preferi acţiunea sau contemplaţia?
    Vederea e proprie celor desavârşiţi, iar lucrul, celor mulţi.
    Ambele sunt de-a dreapta şi demne de îndrăgit
    tu însă, întinde-te mai mult spre cea spre care te îndeamnă firea.”
    Un gind curat spre voi si sa aveti zile binecuvintate!

  15. cristina

    Putina dezbatere… la obiect ,prieteni 🙂

    ‘Adevăratul început al transfomării şi trezirii sufletului apare atunci cînd cel predispus la acţiuni va ajunge să simtă savoarea contemplaţiei, iar cel contemplativ prin fire va prinde gustul acţiunilor năvalnice şi eficiente, divin integrate.’ C. Turcanu
    – Cel ce se indeletniceste cu faptuirea, bea in rugaciune bautura strapungerii, dar contemplativul se inbata din paharul cel mai tare. Cel dintai filozofeaza in cele ale firii. Celalalt se suie si pe sine in rugaciune. Filocalie 3
    – Nici faptuirea nu e ferma fara contemplatie, nici contemplatia nu e adevarata fara faptuire. Filocalie 3
    – Tinta celor ce se indeletnicesc cu faptuire, este omorarea patimilor; iara celor ce se indeletnicesc cu cunostinta, este contemplatia virtutilor.Filocalie 3

    Ce tare ma bucur ca din perspectiva Sfintilor Parinti….TOTI AVEM SANSA MANTUIRII! Si cine, iubitor de semenii sai ca de sine insusi, ar putea sa nege orisicui mantuirea…

    Acţiunile trebuie să fie ferme, clare, eficiente şi susţinute energic pînă la capăt.
    Contemplaţia trebuie să fie profundă, amplă şi mereu lucidă, trează şi orientată pe capătul dinspre Cer al gîndurilor şi lucrurilor.- C Turcanu

    ‘- La cei mai invatati, contemplatia predomina faptuirea; iar in cei mai grosi la minte,faptuirea predomina contemplatia. Dar amandoua ajung la acelasi sfarsit bun. Mai repede se va vedea insa aceasta in cei care contemplatia predomina faptuirea.-Filocalie 3

    Cert este ca, odata facute cu asumare si daruire amandoua te pot duce la bun sfarsit- actiunea si contemplatia: Desavarsirea trasaturii tale native plus dezvoltarea, dobandirea prin sarguintza a celei pe care nu o ai in fire…

    Acum o sa va pun cate ceva din Filocalie 4, mi-a placut atat de mult….iar ultima…e preferata mea!

    2. Mintea care a dobândit dragostea duhovniceasca nu cugeta despre aproapele cele ce nu se potrivesc cu dragostea.(2)

    4. Cel ce a dobândit dragoste rabda fara sa se tulbure supararile si suferintele ce-i vin.(4)

    5. Dragostea adevarata a dobândit acela care nu sufera banuieli si vorbe împotriva aproapelui

    7.+ Slava desarta o stingi faptuind în ascuns; iar mândria o izgonesti nedispretuind pe nimeni.(18)

    13. Constiinta este un învatator sincer. Cine asculta de ea, petrece fara greseala.(71)

    14. Nu crede gândului care judeca pe aproapele. Caci numai cine are visterie rea gândeste cele rele.(84)

    15. Banuiala rea întuneca cugetarea si te face sa vezi în loc de cale cele alaturea de cale.(88)

    16. De vrei sa te izbavesti de toate patimile, apuca-te de înfrânare, de dragoste si de rugaciune.(93)

  16. Micul Prinţ

    Cum vede Costinel această ipostază…menţionată de Simeona….chestia cu „colaborarea”….

    Păi a colabora vine de la laborare adică de la a munci…împreună.
    Eu înţeleg prin a munci la ceva…a produce ceva(a crea)…nu a vinde ceva…căci esenţa comerţului asta e până la urmă….iei ceva(gata făcut) şi-l dai la alţii.Nu este ceva rău…cineva trebuie să facă şi asta.(mă refer la citatele din alţii)
    În cazul de faţă,eu cred că vorbim de propriile stări de spirit pe care le împărtăşim aici,pe paginile blogului.
    Învăţăm unii de la alţii.Creăm o nouă stare de spirit.
    Am observat că Simeonei îi place cuvântul „zidire”.Desigur cu înţeles spiritual.(duhovnicesc).
    Nu ştiu…dar mie nu-mi place nici cuvântul„ zid” şi nici zidul…ca obiect concret.Mă duce cu gândul la barierele dintre oameni…la toate neînţelegerile din toate timpurile….până la Babylon.
    Prefer compania oamenilor liberi,a acelora cu mintea şi inima deschisă.
    În locul unui înţelept(deştept,erudit),prefer un prost sau un nebun…ăştia văd lumea altfel(fără şabloane).Înţelepţii pun totul la îndoială…de unde şi tristeţea lor.
    Dacă viaţa este darul nostru de la Dumnezeu….de ce ne îndoim mereu şi nu ştim să-l preţuim?!
    Poate… este de vină zidul …la care ţinem atât de mult….ca să salvăm aparenţele….imaginea proprie despre noi…tradusă de obicei prin gândul ascuns „dar ce-o să zică lumea?!”

    -Ha ha…uite un nebun…filmează cu telefonul un apus de soare!Ce-o fi văzut la asta?!

    -….Nimic! Ori, poate…o clipă din eternitate.Mi-era foame şi acum sunt sătul.Am gustat un pic din cele veşnice.

  17. Cristian Ţurcanu

    Tot e bine. Cind cineva isi propune pt prima data sa realizeze o contemplatie, va realiza mai intii o analiza asupra obiectului contemplatiei. In aceasta analiza isi va folosi mintea, puterea sa de cognitie. Cu este mai profunda contemplatia in aceasta faza cu atit gindutile vizavi de obiectul contemplatiei vor deveni mai limpezi, mai putine, mai stabile si mai patrunzatoare. In faza a doua a contemplatiei ajungi la un fel de comuniune cu obiectul contemplatiei, incepi sa-l simti si practic procesele cognitive se suspenda. Simti ca incepi sa cunosti direct cu sufletul. In a treia faza a contemplatiei obiectul dispare, se topeste la fel ca si cel care contempla in starea de nediferentiere din care au iesit cindva. Nu m-am documentat pt acest comentariu, am scris din ce am ajuns sa cunosc.

  18. Cristian, raspunsul tau cu inceputul, mijlocul si sfarsitul m-a facut sa râd.
    Credeam ca se pot face dezbateri pe tema propusa si nu o caracterizare a mea. La aceasta se refera asteptarile mele de feedback, la discutii pe tema propusa.
    Va multumesc pentru reactii dar nu-mi doresc sa fiu tinta ci colaborator.

  19. Ha ha ha ha…..uite Simeona…eu râd acum de situaţia asta hazlie…provocată de tine!
    Vreau să spun căăă….vezi?!…deja eşti cineva pentru noi…aşa cum eşti…deja funcţionează principiul meu…CINE TE CAUTĂ…TE MERITĂ!….pare o vorbă arogantă ….darrr…este cu dus şi întors!

    Îmi dau seama prin ce treci….sau mai degrabă ce-ţi trece prin minte.
    Eu te sfătuiesc să rămâi aşa cum eşti şi să nu te mai subapreciezi singură.

    Legat de grupul de sprijin de care tot aminteşti….noi ce suntem?!
    Pe mine m-au dezamăgit mulţi în viaţă…dar nu le port ranchiună….şiii află că am învăţat multe din greşelile mele şi ale altora.
    Şi eu sunt creştin ortodox…şi armean pe deasupra…..dar am trecut de îndoielile dogmatice.Politica şi religiile dezbină oamenii….de aceea nu mai agreez aceste forme.
    Legat de spiritualitatea de pe la noi….repet punctul meu de vedere….prefer să nu intru în niciun grup….deşi m-au invitat mulţi să particip la workshop-urile lor.Fără să vreau am intrat pe un forum cu tematică spirituală şi am observat că unii erau duplicitari….de aceea stau în banca mea…e mai bine.

    Apropo….cum crezi Simeona că mă simt eu când văd că pe blogul lui Cristian nu prea comentează băieţii?!
    Cu excepţia lui Claudiu…desigur.
    Eu am lucrat mult în comerţ şi aveam mai mult colege….cunosc bine cum gândesc femeile…păzea….

    Bine, Simeona….nici nu ştiu ce să-ţi mai spun….aah da!….vezi că este pe net un clip mai vechi… Trenul vieţii….pe youtube….doamne,cât mi-a plăcut!Cred că l-ai văzut şi tu!

    PS: nu eşti singură…ţi se pare…
    Ai mai multă încredere în tine….şi încearcă să vezi dincolo de aparenţe.
    E simplu…dar aşa ne place nouă…uneori să complicăm lucrurile.

  20. angelica

    Ziua buna !
    Eu stiu si m-am invatat pe mine singura, ca…atunci cind folosesti timpul in cel mai eficient mod cu putinta , ei bine, atunci iti ajunge timpul pentru orice .
    Si inteleg prin timp folosit eficient: si pentru munca si pentru odihna.
    A sta cinci minute , zece, jumatate sau chiar o ora sa te odihnesti ( cu sau fara ginduri: e de preferat fara) face uimitor de bine psihicului, fizicului( uite ce tinar e Micul Print!) .
    Simeona, eu ti-am zis ca esti o dulce …dar mai stai si uite-te si in ochii oamenilor: ia din ei linistea si pacea si inveseleste-te !
    Si…mai vino pe aici, cind te opresti din citit. Eu…asa fac!
    Combin munca ( adancita, serioasa si bine facuta) cu regasirea mea interioara , a cunoasterii creatiei dumnezeiesti, a comuniunii cu Dumnezeu prin rugaciunea traita.
    Nu-mi sta in fire sa vorbesc mult ci…sa traiesc mult!

  21. Pentru Simeona şi pentru voi toţi,de la Costinel….

    Before sunset http://www.youtube.com/watch?v=YBX1szK8mK4

    Sunset http://www.youtube.com/watch?v=9_566OmA-DI

  22. Draupadi

    Simeona, imi plac abordarile tale, sunt bine venite, cel putin pentru mine, aduc o lumina noua din perspectiva crestina…Nu am timp suficient sa citesc toate cartile pe care mi le propun asa ca blogul acesta ma imbogateste, fiecare prin abordarile sale…Si Cristina are o amprenta stralucitoare aici…
    Eu pun accent pe karma, reincarnare, cauzele spirituale ale bolilor, trezirea sufletului in primul rand, cred in aceasta abordare pentru ca o traiesc din plin si stiu ca drumul spre trezire abia l-am inceput; am ales aceasta cale spirituala…dar sunt deschisa la orice subiect care vizeaza sufletul.

    Cristian ne indeamna la spontaneitate, de multe ori despic firul in patru (ascendent pe cuspida fecioara cu balanta) asa cum spune si Anisa ca mai face cateodata 🙂 si uite asa ajung sa nu mai postez comentarii desi unele sunt chiar spontane :)). Mi s-a soptit clar in ultima vreme, prin sincronicitatile ce le percep, ca pentru mine e valabila calea actiunii detasate si divin integrate, avand si mult foc in mine….trebuie doar armonizat!
    Mintea intuitiva inseamna contemplatie profunda, asa-i?

    Va imbratisez cu drag pe toti !

  23. cristina

    ps: mie imi place nespus, nespus de mult cum ai scris, Simeona.Faptul ca te documentezi atat de complex, iar imi place! …si daca nu am scris nici o micutza de litera ca feed-back la comentariul tau e pt ca asa SUNT si gazda noastra aici… stie !
    Cand Cristian a inregistrat Rugaciunile,in mod normal si firesc era ca dupa ceea ce el rostea sa fac si eu acelasi lucru cu voce tare… si am constatat ca nu pot sa am acel ritm deoarece in mine un verset intrat…. desfasoara o ‘activitate’ uluitoare, el acolo in interior ca si informatie, lucreaza… structureaza si topeste, elibereaza spre transformare, imi ia pur si simplu ‘aerul’… si realmente nu mai respir in acceptiunea pe care o stim!Ca sa trec la urmatoarea rostire cu voce tare din Rugaciune, pt mine CHIAR dureaza 🙂 si cand a fost sa lucram impreuna Cristi m-a asteptat -cavalerul acesta desavarsit, ca nu e simplu sa lucrezi cu rabdare si Iubire cum o face el, cu fiecare in parte, altcum 🙂
    Pe blog toate astea nu se vad pt ca munca lui mare e in cursuri si carti si conferinte si consilieri indelungi, fata in fata cu sufletele care ii cer ajutor. Ma intreb adeseori, cunoscandu-i oarecum programul, cat mai ramane si pt el?…. dar pt el e TOT pt ca e asumat, se slefuieste si traieste prin TOT;
    Toate zicerile cu un asa nivel vibratoriu inalt le percep luminate si ma impacteaza ca formula de lucru, nu ca o citire litanica… si stau in mine mult, alchimic: ma cresc…
    Asadar, eu ce-am citit de la tine, scumpa Simeona, chiar daca nu imi e strain, lucreaza…. Inima mea s-a umplut si acum distribuie si celorlalte straturi in efuziuni de intelesuri – sensuri, dar dincolo de NUMAI sensul transcris de tine aici… Simt ca ceea ce Domnul nostru Iisus Hristos ne-a lasat ca sa ne cunoastem, e viu: ‘…am facut din voi popor ales de preoti!’
    …suntem unicitati si nu putem incapea in propriile cuvinte, oricat ne-am stradui sa ne punem si in ele, deci o sa las ca un PS tuturor scrierilor mele care intradevar sunt spontane fata de altele din alte locuri unde am scris incluzand studiul necesar pt trairea care ma declansase…Acum petrec mult in retragere
    Mai scrie-ne, Simeona,… binefacator: cand poti, cand simti, cand te implineste sa daruiesti!

    PS:…si va iubesc atat de mult!… nu trebuie sa fim la fel pana pe ultimul strat pt ca e suficient ca suntem la fel pe primul… La fel… cu cine?!?! Cu chipul si ‘asemanarea’ SA… care pt noi sa fie o tema ‘de realizat!!!’

  24. cristina

    http://www.youtube.com/watch?v=soPrtBs50HU

    …in realitate doar Suntem!
    Multumesc pt acest dar !

  25. Cristian Ţurcanu

    Draga Simeona,
    sint pe deplin constient ca este foarte fortata reducerea filocaliilor la cele doua cuvinte, insa pe de alta parte nu este gresita. In scrierile Sfintilor Parinti fie sintem indemnati sa realizam anumite actiuni corecte, fie sintem indemnati la contemplatie. Contemplatia are un inceput si am descris acest lucru in primul paragraf, are un mijloc si am descris acest lucru in al doilea paragraf si o faza finala sublima si am descris acest lucru in cel de-al treilea paragraf. Doar ca am folosit alte cuvinte!

    Apoi, cred ca a venit vremea sa ne impartasesti raspunsuri mai spontane, fara prea multa bibliografie, fara sa consulti carti si alte surse de documentare. Eu scriu spontan, inspirat, e bine ca si comentariile care vin sa fie ginduri si inspiratii spontane. Daca as fi vrut sa scriu articole documentate si argumentate, cu note de subsol si bibliografie as fi creat un altfel de blog. Vreau ca aici sa fim spontani, sa impartasim ceea ce sintem inspirati pe moment, presupunind ca fiecare in parte are o biblioteca citita, o experienta de viata adecvata sau cel putin o dorinta intensa de a trai frumos.
    Te imbratisez cu drag si sper sa gasesti si grupul de suport a carui nevoie o simti atit de profund.

  26. Pentru a nu stiu cata oara imi dau seama ca, atunci cand vreau sa spun ceva pe ocolite, o dau in bara, iar de data asta, am facut-o lata.

    Iata ce voiam sa spun, de fapt:
    1. cred ca nu putem sa reducem filocaliile doar la cuvintele „actiune” si „contemplatie”, ele fiind, deja, o chintesenta a vietii spirituale. Chiar si cu titlurile cartilor tale ai fost mai generos, Cristian.
    2. contemplatia in scrierile filocalice este, asa cum spuneam, faza finala a vietii spirituale, ultima treapta a desavarsirii, nefiind totuna cu „Nemişcarea trupului, suspendarea vorbelor, încetinirea şi chiar suspendarea gîndurilor”.
    Sfintii Parinti o mai numesc si: vedere dumnezeiasca, sau cunoastere, sau gnosis, sau indumnezeire. Contemplatia filocalica nu este totuna cu meditatia sau cugetarea sau „filosofeala”. Eruditie profana poate dobandi oricine dar contemplatia este srtict atributul desavarsirii.
    3. luand filocaliile ca reper, nu putem vorbi de simultaneitate intre contemplatie si actiune, sau faptuire cum spun Sfintii Parinti. In contemplatie nu mai poate fi vorba de separare deoarece faza contemplativa reprezinta unitatea si simplitatea.
    4. Asa cum spuneam altadata, Cristian, obisnuiesti ca intr-un articol sa deschizi mai multe „usi”. Temele abordate aici nu au putut fi epuizate in cele douasprezece volume din filocalia tradusa de Staniloae, plus celelalte filocalii, plus scrierile Sfintilor Parinti. Prin urmare, consider articolul tau o provocare si nu un ghid.

    Dand curs provocarii legate de actiune si contemplatie, imbratisez cu tot sufletul invataturile Sfintilor Parinti si scriitori duhovnicesti ai Rasaritului care impart calea desavarsirii in trei mari trepte:
    a. faza activa sau a faptuirii, in care are loc purificarea de patimi prin virtuti. Patimile sunt adevarate boli spirituale de care vorbeste Jean-Claude Larchet in cartea sa, „Terapeutica bolilor spirituale” de care aminteam in comentariul precedent.
    b. faza contemplarii naturii, sau a iluminarii, sau contemplarea lui Dumnezeu in creatie, sau „ratiunile” din fapturi, in care se ajunge la odihna mintii si la rugaciunea curata.
    c. faza contemplarii tainice a lui Dumnezeu, sau a indumnezeirii, sau a omului devenit iubire

    Ehei, cale lunga, nenicule.

    Asa cum spuneam, participarea activa in acest blog a venit din nevoia de comunicare, in lipsa unui grup de suport la care tanjesc de cativa ani. Facand o scurta analiza, imi dau seama ca am avantaje dar si dezavantaje. Avantajele ar fi ca, pentru comentariile pe care le fac, pun burta pe carte, caut, studiez si acest lucru imi foloseste la reimprospatarea si fixarea cunostintelor. Dezavantajele ar fi ca imi ia destul timp atat comentariul cat si urmarirea feedback-urilor, in detrimentul altor actiuni, cat si faptul ca nevoia mea privind grupul de suport ramane.
    In concluzie, daca nu voi mai aparea „pe aici”, stiti voi de ce.
    Binecuvantate sa fie devenirile gandurilor noastre si spor in zidirea cea buna.

  27. Anisa Manescu

    „Există şi riscul să ajungi să le combini nu tocmai bine. Dacă ai ajuns să „contempli” acţiunile, adică să le gîndeşti prea mult, „să despici firul în patru”, să faci „filosofia” acţiunilor corecte sau dacă ai ajuns să acţionezi „contemplativ”, adică uşor adormit şi „în doru’ Lelii!” este posibil să începi să stagnezi pe cale, „să baţi pasul pe loc”. Acţiunile trebuie să fie ferme, clare, eficiente şi susţinute energic pînă la capăt. Contemplaţia trebuie să fie profundă, amplă şi mereu lucidă, trează şi orientată pe capătul dinspre Cer al gîndurilor şi lucrurilor. Trebuie să le perfecţionăm pe amîndouă, pe rînd şi apoi să căutam o cale de a le combina fără să se împiedice una pe cealaltă, ci dimpotrivă, susţinîndu-se una pe cealaltă. ”
    Cred ca este partea care mi se potriveste mie mai bine desi nu trebuie sa privesc numai in alb si negru. Mai sunt si ceva nuante intre cele doua culori. 🙂 Eu exact pe acest lucru am nevoie sa ma concentrez. Si sa nu mai despic firul in patru! Si când nu am un program, sa nu ma mai simt pierduta ca si cum mi-as pierde timpul. Vezi Crisitian e greu cu echilibristica! 🙂

  28. cristina

    Am uitat

    Am uitat să fiu deştept
    Pentru-o zi ori pentru-o viaţă
    Cât înmărmurit aştept,
    Albe, braţele-ţi de gheaţă.

    Nu mai cuget, cred, mereu:
    Strâns în mine ca-ntr-un templu,
    Însă demn în miezul meu,
    Cu zgârcenie contemplu.

    Nicolae Labis

    Cristian, in sfarsit imi dai apa la moara sa vorbesc pt ca…ultimele comentarii din articolul ‘Ziua copilului’ m-au facut si pe mine, (daca poti sa crezi asta!…draga micule printz 🙂 )…contemplativa. Speechless…
    Si daca a contempla inseamna… fara cuvinte, inseamna… si fara ganduri, sa fim bine intelesi! Ca itzele se mai incurca prin adaptarea conceptelor la propriile pareri pt cei ce le scriu, asta e o alta dezbatere…
    Acolo unde e filosofie , e emanatia mintii…;cand vom emite din ce traim transformat pana la nivel de cuvant -autentic sau nu- odata ce e pus in matricea mentala gand-cuvant- e filosofie sau observatie transmisa care nu mai are cum sa ramana o forma pura ,initiala, neinterpretata.Filtrul mintii lucreaza si prelucreaza tot ce vehiculeaza spre exterior.Asadar, toate ni-s necesare si-s bune dar sa le luam ca atare…

    ‘Contemplaţia trebuie să fie profundă, amplă şi mereu lucidă, trează şi orientată pe capătul dinspre Cer al gîndurilor şi lucrurilor. ‘

    In procesul contemplatiei tu poti FI si nu ai alta calitate decat aceea de observator care este realmente ‘umplut’…Conexiunea cu lucrul exterior care iti determina starea o mai face doar ‘capatul dinspre Cer al gandurilor’…
    Cristianule scump, ce ai vrut sa ne zici cu aceasta inspirata sintagma? Eu stiu ca nu e o metafora sau vreo expresie plastic- poetica , ea realmente sugereaza existenta planurilor inalt vibratorii, esentza ultima a tot ce exista , chiar si a materiei.
    Materia e …grosso modo, energie condensata si pe ultimul strat , sa ma exprim ca in chimie, are valentza Sa.Contemplatia este starea care te translateaza de pe primul strat al lucrului sau fenomenului care te incanta-si acesta are o reprezentare in materie-deci….te translateaza pana pe ultimul lui strat, cel ‘tahionic’…: In preajma Sa…
    Acolo lucrurile au toate energia campului zero si se poate aprecia ca ai pornit de la o forma si ai ajuns prin stare.. la TOT, la Absolut, la …necreat, la ceea ce avem cu totii in capatul dinspre Cer
    De la primul strat pornim cu inima indragostita si tacerea mintii…iar acestea topesc orice strat intermediar si… uneori, dureaza- ca in primul mai pot fi dezbateri -insa daca ajungi la adevarata contemplatie e ca si cum de aici de pe pamant ti-ai aruncat o ancora in sens invers, alchimizandu-se pe sine si mediul parcurs…

    Si inca o data zic: ‘Contemplaţia trebuie să fie profundă, amplă şi mereu lucidă, trează şi orientată pe capătul dinspre Cer al gîndurilor şi lucrurilor. ‘
    Profund, amplu, lucid, treaz! Iata vectorii care ne dau rezultanta- primiti prin revelatie de Cristian -darr… promit aici sa revin, pt ca vreau sa ma leg de scriitor acum!
    Stii cum scrii tu Cristian?! ca oricare dintre noi, din creuzetul ala care mojareaza intelesuri ,… ca oricare dintre noi…Dar faci asa, simplu..: tu nu esti poet in exprimare ci un lucrator al pamantului , pornesti punand in cuiburi ‘cartofi’ cu scopul sa hraneasca realmente pe careva si cand privesti in urma…rasar margaritare.Ei, asta eu numesc HAR: Sa fii atat de simplu in termeni sau forma si sa scoti nestemate adevarate …in fond! si daca nu am fost in stare sa ilustrez cumva ce simt, data viitoare vav voi darui…contemplatia

    Revenind la Nicolae Labis….’Am uitat sa fiu destept’…e…o tacere a mintii!Ca doar nu i s-a anihilat poetului inteligentza , asta nu ar fi de pomenit prin versuri 🙂 ….a tacut mintea…ancora a fost aruncata! din starea de ‘nu mai cuget cred mereu’ , centrat in miezul fiintei, esentializatlizat la A FI , …contempla! Iubirea Sfanta e declansatoarea de miracole in care eu cred…
    Revin,….ca sa fie si actiune! va imbratisez!

  29. Da, Simeona! Ai dreptate…. uneori singurul lucru pe care îl putem face, este să ne rugăm.
    Dar ştii ceva?! Mulţi nu ştiu să se roage… sau o fac… dar prea târziu.
    Şi mai ştiu un lucru…. când contempli o floare… de fapt îi mulţumeşti lui Dumnezeu…. inconştient (ha ha)…. paradoxal… pentru frumuseţea acelei flori…. pentru tot…. şi pentru nimic.
    Contemplarea este cea mai simplă rugăciune… egală cu mulţumirea.

    Depinde de cât timp sau de câtă atenţie îţi acorzi pentru a fi tu cu tine… cu sufletul tău.
    Această libertate ţi-o permiţi singur(ă)… nu ţi-o poate da nimeni din afară.

    În termeni religioşi se foloseste expresia „oprirea din alergare” după cele lumeşti şi găsirea „isihiei” a păcii sufleteşti.

    Uite, am vrut mai demult să vă dau un citat drag mie… acum văd că este momentul potrivit.

    „Omenirea a făcut tot posibilul pentru a-şi crea o existenţă imposibilă.
    Trebuie să lupţi pentru a supravieţui. Non sens! Sensul existenţei omului e să se bucure de viaţă-are una singură-dar iată că nu mai are timp şi de aşa ceva. E prea ocupat cu activitatea demenţială care-i asigură, de bine, de rău, ziua de mâine. De poimâine, eventual, dacă eşti optimist.
    A trăi pentru a trăi nu e o justificare.”
    (Leonida Neamţu)

    La citatul dat, eu menţionez că sânt convins că avem mai multe vieţi, nu doar una. Adică, mai pe şleau spus, cred în reîncarnare…. în revenirea spiritului în trup…. până când învăţăm…. trăim…. toate lecţiile necesare evoluţiei spiritului.
    Confruntarea cu noi înşine rămâne motivul principal în fiecare dintre vieţi. Depinde de fiecare în parte, cum şi când se hotărăsc să se oprească din alergare…. şi să se întrebe…. ce caut eu în viaţa mea?! (ha ha ha…) Cine sânt eu?!
    Multora le este teamă de întrebarea asta şi aleg minciuna….amăgirea.
    Au impresia falsă că… urcă…. dar, de fapt, ei coboară… involuează…. suferă… şi nu au puterea să recunoască.
    Uite… deja observ că încep să judec pe alţii… şi ştiu că greşesc. Vezi?! E simplu… am conştientizat.. .m-am observat… la timp.

    PS: uneori,boala este o şansă… o iniţiere…. un nou mod de a vedea lucrurile şi viaţa. Acel „bine” venit… paradoxal… dintr-un „rău”.

  30. Depinde cum privim lucrurile.
    Mie nu mi se pare chiar atat de simplu.
    Exista mai multe feluri de contemplatie:
    – contemplatia ca inumnezeire, ca ultima treapta a desavarsirii, ca trecere a omului de la lucrarile create, la cele necreate, la nivelul energiilor divine, este stadiul in care omul traieste intr-o simbioza perfecta cu lumea inconjuratoare, asimiland si transformand continuu energiile primordiale. Se mai numeste si „vederea dumnezeiasca” si despre acest fel de contemplatie se vorbeste in filocalii. Ea este strict atributul omului desavarsit.
    – contemplatia ca meditatie, ca mijloc de cultivare a capacitatii de a vedea lucrurile asa cum sunt la un moment dat, acea introspectie in vederea realizarii alchimiei emotionale ca prim pas pe calea intelepciunii sau a insanatosirii sufletului in terapeutica spirituala.
    – contemplatia ca si atitudine admirativa si visatoare fata de impresia lasata de anumite elemente sau fenomene din lumea inconjuratoare.
    – contemplatia confundata cu notiunea de cugetare ca proces psihic superior, inrudit cu gandirea, cu logica sau cu reflectarea asupra unui subiect in vederea luarii unor decizii.

    Actiunea, este transpunerea lumii gandite, in fapte, in vederea materializarii. Faptele ne sunt pe masura gandurilor si a poftelor. Daca in mintea noastra este haos, si faptele vor fi desertaciune.
    Si, daca tot aduseram vorba de filocalii, am gasit pe net o maxima (sper ca e exacta) in care Sfantul Grigorie Teologul spune:
    „Preferi acţiunea sau contemplaţia?
    Vederea e proprie celor desavârşiţi, iar lucrul, celor mulţi.
    Ambele sunt de-a dreapta şi demne de îndrăgit
    tu însă, întinde-te mai mult spre cea spre care te îndeamnă firea.”

    Asa cum pui tu problema aici, este un nou fel de abordare a temei discutate intr-un subiect anterior, de a nu ne pierde in „filosofeala”, in detrimentul faptelor.

    Lenea, domnule, lenea este una din cauzele inactiunilor.
    Asa cum spunea Sfantul Marcu Ascetul, lenea, prostia si uitarea sunt principalele cauze ale oricarui rau. Prin urmare munca, cunoasterea si perseverenta sunt antidotul. Usor de zis, greu de facut.
    In cartea sa, Terapeutica bolilor spirituale, Jean Claude-Larchet, descrie lenea ca fiind una din manifestarile akediei ca boala spirituala si spune:
    „Akedia corespunde, desigur, unei anumite stari de lene si unui soi de plictis, dar alaturi de aceasta ea mai cuprinde si lehamite, sila, urat, lancezeala, moleseala, descurajare, toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta, ingreunarea trupului, ca si a sufletului.
    Exista in akedie un sentiment de insatisfactie vaga si generala, astfel incat pe omul aflat sub stapanirea acestei patimi nu-l mai intereseaza nimic, gaseste toate lucrurile lipsite de sens si fara rost si nu mai asteapta nimic de la viata.
    Akedia il face pe om nestatornic cu sufletul si cu trupul. Mintea, incapabila de a se fixa, trece de la un lucru la altul. Indeosebi cand este singur, omul nu mai poate suferi sa stea in locul in care se afla, patima impingandu-l sa iasa si sa colinde prin alte locuri. Adesea ajunge hoinar, ratacind din loc in loc. etc., etc.”

    Bolile spirituale, Cristian, sunt bolile sufletului si de regula nu se rezolva cu intermediari. Totul este intre „Sine” si „sine”, intre constient si supraconstient, intre „punct” si „reper”.

    Uneori , singurul lucru pe care il putem face, este sa ne rugam.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén