Puterile paranormale (II)

Luminiţa Manole

Toate articolele scrise de Luminiţa Manole

Aura este descrisă de cei înzestraţi cu clarvedere ca fiind un adevărat curcubeu. Fiecare fiinţă sau obiect are o anumită aură. La oameni, aura este alcătuită din benzi mai mici sau mai mari de lumină subtilă diferit colorată, care spune celui care vede şi ştie să interpreteze, totul despre acea fiinţă: caracterul, starea de sănătate, precum şi orientarea lăuntrică psihică, mentală şi spirituală. Un om foarte puternic spiritual poate avea o aură foarte mare şi uneori o pot vedea şi oamenii obişnuiţi. Acesta este cazul unor sfinţi care aveau, mai ales în jurul capului, un halou de lumină. Din punct de vedere ştiinţific, aura fi explicată ca fiind o manifestare a cîmpului biogravitaţional. Biogravitonii pot influenţa spaţiul imediat înconjurător, generînd mirifica strălucire multicoloră a aurei.

Telepatia reprezintă procesul de comunicare la nivel de gînd dintre o minte şi o altă minte. Puterea şi claritatea mesajelor telepatice nu este niciodată afectată de distanţă. Dar, pentru ca această calitate să devină permanentă, adică să poată fi exercitată la voinţă şi fără distorsionarea mesajului, este nevoie de o minte foarte pură şi puternică, iar aceste minţi sînt foarte rare.

Telepatia poate fi înţeleasă ca mesaje ce călătoresc instantaneu prin spiralele biogravitaţionale ale spaţiului-timp ajungînd într-un anumit univers dat după ce trec prin diferite universuri paralele. Acestea ajung în final să se manifeste în acel univers care se apropie cel mai mult de frecvenţa lor specifică permiţînd integrarea conştientă a subiectului în sfera de forţă cu care coincide frecvenţa de vibraţie a mesajului telepatic.

În plus, simţirea intuitivă superioară, sau modelul tahionic al gravitaţiei poartă şi el răspunderea pentru comunicările telepatice. Conexiunile spirale constituie, deci, o posibilitate eventuală pentru o reţea telefonică de dimensiuni cosmice.

Teleportaţia reprezintă capacitatea de a muta pur şi simplu un obiect sau o fiinţă dintr-un loc în altul sau chiar dintr-un timp în altul. Teleportaţia sau telechinezia obiectelor mari necesita o coerenţă deplină în care toate particulele constitutive ale obiectului au salturi cuantice în armonie de fază. În mod normal, salturile atomice cuantice pot fi descrise ca materializări şi dematerializări ale electronilor de pe o cale spaţiotemporală pe alta. Saltul apare ca discontinuu în spaţiul-timp obişnuit datorită faptului că în timpul saltului electronul se mişcă de-a lungul unei căi spaţiale tahionice aflată în afara conului de lumină. Teleportaţia instantanee poate rezulta deci dintr-un salt cuantic gigantic.

S-a reuşit să se obţină teleportarea practic. Un exemplu în acest sens este celebrul dar de fapt prea puţin cunoscutul experiment Philadelphia. Ceea ce se ştie este că a fost foarte traumatizant, atît pentru participanţi, cît şi pentru oamenii de ştiinţă în general. În acest experiment a fost implicat şi Nicola Tesla, care însă nu a fost de acord să participe şi oameni la experiment. Dar era în timpul războiului şi nu s-a ţinut cont de părerea lui.

Se urmărea iniţial invizibilitatea radar a unei nave sau a unui avion, utilizîndu-se energia cuantică. S-a ajuns la teleportarea întregii nave şi a echipajului. Nava a revenit relativ intactă, dar pentru echipaj a fost cumplit. Din cauza unei alinieri atomice incorecte, după cum se presupune, unii membri ai echipajului s-au întors efectiv încastraţi în podeaua navei şi s-au topit cu metalul, alţii au luat foc datorită destabilizării moleculare, alţii au înnebunit şi doar doi au fost mai norocoşi, sărind peste bordul navei, pe care au văzut-o stupefiaţi suspendată într-un nor uriaş. Şi pentru a pune capac la toate, în loc să aterizeze în ocean, în largul Philadelphiei, s-au trezit într-o bază de cercetări din Long Island, New York. Experimentul era realizat in anul 1943 şi ei s-au trezit în anul 1983. 40 de ani trecuseră instantaneu. Se pare că în această buclă temporală au “supt“ şi un OZN care urmărea, nevinovat, “să arunce o privire”. Şi la fel de interesant, înainte cu 40 de ani în acel loc în care s-a petrecut experimentul, s-au raportat evenimente stranii asemănătoare. Parcă experimentul a avut loc concomitent în trei dimensiuni spaţio-temporale: trecut, prezent şi viitor, întărind convingerea că timpul e un tot şi că o acţiune într-un anumit timp şi într-un anumit loc are repercursiuni asupra întregului Univers.

Levitaţia se produce atunci cînd legea gravitaţiei nu mai acţionează asupra unui corp material. Se cunosc exemple de sfinţi (Francisc d’Assisi, Serafim de Sarov) sau de yoghini care se rugau sau meditau şi care se ridicau de la sol. Se ştie că această capacitate de a levita este legată de capacitatea de a iubi. Atunci cînd iubim, avem senzaţia că zburăm; dar dacă iubirea devine imensă, aşa cum e cazul sfinţilor care-l iubesc pe Dumnezeu, atunci senzaţia de zbor devine efectiv zbor, legea gravitaţiei nemaiavînd nici o putere.

Din punct de vedere ştiinţific, levitaţia poate fi explicată prin conceptul de cîmp gravitaţional al lui Einstein. Atunci cînd biogravitonii care înconjoară subiectul respectiv se amestecă cu gravitonii din cîmpul gravitaţional, atracţia gravitaţională asupra subiectului poate descreşte foarte mult, şi astfel este posibilă levitaţia.

Dr. Kozîrev, un cercetător rus care a studiat mult puterile paranormale, a dat o altă explicaţie levitaţiei. Folosind aparate de măsură extrem de precise, a reuşit să sesizeze că în oricare fenomen paranormal intervine un anumit flux al unei energii, necunoscută pînă la el, care se acumulează în cantitate mai mare în jurul subiectului-efect şi are valoare mai scăzută în preajma subiectului-cauză, care a generat procesul respectiv. Această energie, numită de el “energia subtilă a timpului”, face ca subiectul-cauză să devină mult mai uşor şi uneori chiar levitează.

O putere deosebită, este vindecarea paranormală cu ajutorul minţii. Ca exemplu, putem să ne gîndim la vindecările pe care le-a făcut Iisus şi care sînt consemnate în Biblie. Această putere se explică prin faptul că vindecătorul restabileşte armonia biocîmpului celui afectat, prin crearea rezonanţei cu un cîmp arhetipal de sănătate. Vindecătorul construieşte ferm, mental, unitatea lui cu cea a pacientului şi cu întreg universul. El pierde atunci simţul ego-ului. Apoi, face să se manifeste procesul de rezonanţă cu stări de conştiinţă şi aporturi de energie model, care sînt transmise celui afectat şi anulează vechiul program după care funcţiona cînd era bolnav. Astfel se obţine însănătoşirea prin restabilirea legăturii dintre cel vindecat şi armonia universului.

Există multe alte puteri paranormale, pe care nu avem cum să le cuprindem aici. Fiecare om posedă, în stare latentă, toate puterile paranormale. Omul este făcut să fie o fiinţă desăvîrşită, mai presus chiar de zei. Nimeni nu ne opreşte să manifestăm puteri spirituale, să fim ca IIsus. Iisus a spus că vom putea face minuni chiar mai mari decît a făcut el. Dar trebuie să ne analizăm foarte bine înainte de a da curs dorinţei de a avea o anumită putere. Depinde ce urmărim prin aceste puteri. Dacă vrem avere, plăcere, faimă, mai bine nici să nu ne gîndim la ele. Dacă nu sîntem suficient de puri, morali şi buni nu trebuie să ne grăbim să învăţăm cum să controlăm sau să dirijăm energiile subtile. Să nu uităm că totdeauna ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului. De fapt, fără o orientare morală clară este ceva destul de periculos să vînăm puteri paranormale.

Atitudinea corectă pe care trebuie să o avem atunci cînd se manifestă o putere paranormală nu este: “Eu acţionez”, ci: “Conştiinţa divină se manifestă în mine acum”. Cînd spunem: ”Eu, prin puterea mea am făcut să se manifeste acest fenomen paranormal”, sîntem în plină ignoranţă, în plină iluzie. Doar ego-ul nostru poate spune aşa ceva. Dacă cineva vă spune că el are cutare sau cutare putere paranormală, înseamnă că mai are de învăţat. Această atitudine este periculoasă şi poate crea mari suferinţe, dintre care cea mai mică este dispariţia puterii respective la acel om. La fel se întîmplă şi dacă puterile sînt orientate către satisfacerea unor idealuri egoiste. Ele ori dispar, ori se întorc împotriva fiinţei respective, determinîndu-i stagnarea sau chiar regresul spiritual.

Dar eroarea poate fi uneori mai subtilă, iar cel în cauză poate spune sau numai gîndi că, dacă prin el se manifestă o anumită putere, el este mai sfînt şi mai bun, mai iubit de Dumnezeu faţă de alţii care nu manifestă puteri. Dacă Dumnezeu ne-ar iubi pentru slabele noastre puteri, pe care tot el ni le dă, atunci iubirea divină n-ar mai fi iubire divină egală şi necondiţionată. Dumnezeu iubeşte la fel de mult un electron care se roteşte neştiut pe orbita unui atom care face parte dintrun, să spunem, fir de iarbă, ca şi pe cel mai desăvîrşit dintre fiii săi, căruia i-a dăruit nenumărate puteri. El ne iubeşte pe fiecare dintre noi la fel de mult cum îl iubeşte pe Iisus şi acesta este un mare secret, deşi îl ştim cu toţii.

Nici nu putem spune că vrem o anumită putere pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu. El este deasupra oricărei puteri paranormale. Toate puterile ţin de iluzie şi se manifestă în această iluzie şi Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin puteri paranormale.

Puterile nu sînt nici măcar un criteriu obiectiv pentru a aprecia nivelul de evoluţie al unui om. De multe ori, sfinţii şi alte fiinţe evoluate manifestă puteri paranormale, dar acest lucru nu este strict semnificativ, deşi de obicei arată un anumit nivel spiritual. Poţi să manifeşti puteri şi să nu fii sfînt, ba chiar dimpotrivă, poţi fi sfînt şi să nu ai sau să nu manifeşti aceste puteri.

Cei care au ajuns să cunoască aceste puteri datorită nivelului de evoluţie extraordinar pe care l-au atins, sînt cu toţii de acord că adevăratul nivel de evoluţie spirituală a unei fiinţe umane nu este dat de puterile ei, ci de o calitate care poate fi manifestată de orice om, mai mult sau mai puţin: capacitatea de a iubi. Aceasta este sigura putere pe care merită să ne-o dorim: să putem iubi. Înţelepţii şi sfinţii spun că atunci cînd iubirea devine infinită, imposibilul devine cu uşurinţă posibil. Şi, întradevăr, marii sfinţi, care manifestau puteri extraordinare cu cea mai mare nonşalanţă, nu le considerau deloc paranormale, căci Dumnezeu, pe care ei îl iubeau, le manifesta prin ei, iar puterile lui sînt infinite şi foarte normale. Omul obişnuit le consideră paranormale, pentru că este rupt de divinitate şi se consideră o fiinţă limitată şi neputincioasă, în loc să se considere o fiinţă glorioasă, divină, aşa cum este de fapt omul, în esenţa lui.

Atunci cînd iubirea, nu contează pentru cine sau pentru ce devine infinită, este cunoscut Dumnezeu, căci orice am iubi noi, tot pe el îl iubim şi iubirea noastră tot de la el vine. Iar puterile care apar ca urmare a iubirii nu pot fi folosite decît pentru a face bine. Cînd iubeşti, orice vrei să faci este posibil. Cînd iubeşti, orice faci, este bun.

Sau, după cum spune sfîntul Augustin, “Iubeşte şi fă ce vrei”.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.