Sublimarea sau trecerea de la finit la infinit

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Sublimarea este un termen foarte complex, care nu prea şi-a găsit loc în vocabularul comun tocmai datorită fenomenelor rare şi misterioase pe care le descrie. În fizică prin sublimare se înţelege trecerea unei substanţe din starea de agregare solidă direct în starea de agregare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. Sînt cîteva substanţe care se comportă astfel, însă acestea fiind rar întîlnite în viaţa de zi cu zi, fenomenul este necunoscut pentru cei mai mulţi oameni. Proprietatea de a trece dintr-o stare solidă, caracterizată de inerţie şi un grad minim de libertate, direct într-o stare gazoasă, caracterizată de o mobilitate extraordinară, de un mod foarte subtil de manifestare, a constituit o bună comparaţie pentru cei care au urmărit să descrie unele procese psihice şi spirituale pe care le suportă conştiinţa în procesul ei de evoluţie.

În artă, prin sublimare se înţelege capacitatea unei creaţii artistice de a induce o stare elevată de conştiinţă celor care o percep. Opera de artă induce un proces de rafinare a percepţiei, a înţelegerii, printr-un act de tip cathartic. Acest proces este numit adeseori sublimare. O operă de artă, indiferent din ce domeniu provine, dacă nu conduce la sublimare nu este cu adevărat operă de artă. Adică, dacă majoritatea oamenilor care percep actul artistic, sau opera de artă respectivă, nu reuşesc să treacă printr-un proces de sublimare, adică de la individual la trans-individual, atunci acea operă de artă este îndoielnică.

În spiritul articolului semnat de Adrian Oroşanu - Incursiuni în estetica lui Abhinavagupta, prin sublimare în cadrul artei trebuie să înţelegem procesul prin care se transcend limitările individualităţii, pentru ca sufletul să se manifeste un interval de timp în urma contactului cu o operă de artă pe un nivel mult mai elevat, transfigurat, înalt, ca şi cum ar avea senzaţia unei dilatări sau expansiuni, pe fundalul căreia calităţile psiho-mentale se manifestă cu mai multă uşurinţă şi mult mai intens. Procesul de sublimare în cadrul operelor artistice este pus în evidenţă indirect prin expresii de genul: "acest tablou este înălţător", "această carte este înălţătoare" etc. La fel cum substanţa solidă se ridică instantaneu de la pămînt la cer în contact cu aerul, la fel se înalţă şi sufletul omului în contact cu o operă de artă autentică.

În viaţa de zi cu zi orice om caută instinctiv să obţină stări dilatate de conştiinţă pentru că acestea sînt însoţite întotdeauna de plăcere sau chiar de fericire foarte intensă. Foarte multe aşa-zise creaţii artistice urmăresc dilatarea conştiinţei prin stimularea emoţiilor şi gîndurilor perturbate sau percepute unanim ca fiind negative cum ar fi: orgoliul, gelozia, pasiunile inferioare, plăcerea sexuală, ura, aroganţa etc. Aceste creaţii prind foarte bine la oamenii care sînt orientaţi nativ către astfel de manifestări. În mod normal nu veţi auzi niciodată vorbindu-se despre astfel de creaţii artistice ca fiind sublime, pentru că ele nu produc de fapt nici o sublimare, ci doar o exacerbare a anumitor stări sufleteşti inferioare care îţi pot da senzaţia că te simţi mai viu. Opera artistică autentică se caracterizează prin aceea că reuşeşte să inducă dilatarea conştiinţei prin stimularea şi susţinerea emoţiilor şi gîndurilor bune, percepute unanim ca fiind pozitive cum ar fi: iubirea, frumuseţea, sacrificiul, curajul, bunătatea, armonia, compasiunea etc. De exemplu, o stare mistică se manifestă din punct de vedere exterior ca şi o stare de comă, dar în timp ce prima este caracterizată de o conştiinţă hiperactivă, cea de a doua este caracterizată de o inconştienţă totală. Orice artist trebuie să aibă în vedere faptul că opera sa nu trebuie să conducă doar la o dilatare de conştiinţă prin creşterea şi amplificarea anumitor stări sufleteşti, ci şi la elevarea, purificarea, rafinarea minţii şi a sufletului.

Din punct de vedere psihologic, prin sublimare se înţelege capacitatea de a reorienta anumite energii sau manifestări psihice dizarmonioase către manifestări armoniose sau folositoare. De exemplu, pulsiunile sexuale sau libidoul intens al unui om ar putea să se manifeste prin desfrîu, prin nenumărate experienţe sexuale care în final vor conduce la vlăguire şi decădere sau ar putea fi orientate către un act creator de tip artistic. Astfel, poeţii geniali sînt acele fiinţe care reuşesc să-şi sublimeze cu uşurinţă o parte din potenţialul lor sexual în energie, pe care, ulterior, o folosesc pentru a-şi susţine actul de creaţie poetică. Un arta transformării 22 alt exemplu de sublimare este cel al pulsiunilor de tip marţial, care în mod obişnuit conduc omul către manifestări de tip agresiv, iar prin sublimare ne pot conduce către manifestări „violente” de tip constructiv cum ar fi chirurgia. Despre chirurgi se spune că, inconştient, ei au reuşit să-şi reorienteze aceste pulsiuni agresive în acte constructive, adică au reuşit să-şi sublimeze agresivitatea.

Scrierile de sorginte spirituală vin să afirme că omul nu poate săşi suprime o manifestare perturbată, cum ar fi ura sau gelozia prin autocontrol sau prin orice alte mijloace. Tot ceea ce se face acum în această direcţie nu este altceva decît o amorţire a creierului pentru ca el să nu mai fie capabil să susţină pulsiunile perturbate. Toate aceste pulsiuni nu pot fi eliminate aşa cum elimini un ţesut canceros, ci ele pot fi transformate prin sublimare. Mînia nu poate fi eliminată şi cei care au lucrat în acest domeniu pot să confirme acest lucru, însă ea poate fi sublimată prin reorientarea manifestărilor sale într-o direcţie constructivă. Deci, toate manifestările perturbatoare: mînia, invidia, gelozia, orgoliul, pasiunile inferioare etc. nu reprezintă altceva decît manifestarea perturbată a unei energii specifice care în mod normal, la nivel cosmic are un rol pozitiv. Această energie nu poate fi eliminată din fiinţa umană aşa cum nu poţi elimina o grindă din structura de rezistenţă a unei clădiri, însă ea poate fi ajutată să se manifeste armonios, prin aspectul ei pozitiv şi atunci sesizăm şi dispariţia manifestărilor comportamentale de tip negativ pe care le provoacă atunci cînd este perturbată de percepţia limitată a fiinţei umane obişnuite.

Sublimarea este încă puţin înţeleasă în practica psihologică pentru că modul în care se manifestă este încă puţin cunoscut, iar mijloacele prin care poate fi declanşat procesul de sublimare se încăpăţînează să rămînă ascunse. De fapt ele nu sînt ascunse, ele sînt expuse în clar în scrierile spirituale, dar puţini cred că cei de acum două-trei mii de ani puteau să gîndească mai bine decît ei şi să cunoască fiinţa umană mai bine decît au ajuns ei să o cunoască. Cei care au reuşit să treacă peste acest orgoliu au ajuns să descopere lucruri extraordinare. Alfonso Caycedo a inventat astfel sofrologia, ca una dintre cele mai eficiente metode de îmbunătăţire psihică. Sofrologia se bazează pe practici de ordin spiritual oriental şi poate că tocmai de aceea nu a ajuns să fie cunoscută la scară mondială. Occidentalii sînt prea orgolioşi şi obtuzi ca să accepte faptul că în practicile spirituale se pot descoperi metode foarte eficiente pentru modelarea psihicului uman, iar orientalii n-au nici un motiv să recurgă la ceva care se bazează pe practicile spirituale atît timp cît ei urmează direct practicile respective, fără să mai aibă nevoie de o argumentaţie ştiinţifică.

Înţelegerea profundă a proceselor de sublimare va fi probabil singura direcţie pozitivă de evoluţie a cercetărilor în domeniul psihicului uman. Este adevărat că psihologia, psihiatria, psihanaliza au avansat foarte mult şi se cunosc metode extraordinare de îmbunătăţire a unor calităţi psihice cum ar fi: voinţa, încrederea în sine, optimismul etc. însă recunoaşterea faptului că la baza tuturor acestor procese se află fenomenul de sublimare ar fi ceva de aceeaşi importanţă ca şi descoperirea ADN-ului în biologie.