Tresvia

Otilia Profira Dragoman

Toate articolele scrise de Otilia Profira Dragoman

În teologia creştină, starea de veghe conştientă, lucidă, matură, înţeleaptă, este numită tresvie, sau paza minţii, sau veghe neîntreruptă, sau atenţie.

Această stare superioară de veghe este obligatoriu necesară acelui om ce aspiră să ajungă la auto îndreptare, îmbunătăţire, desăvîrşire, adică la atingerea acelui nivel sublim de "Tota puri" - "total gol", nivel dăruit odinioară omului dintîi, care primise de la Dumnezeu ca pe o cinste deosebită dezbrăcarea - pînă ce, prin neascultare, a ajuns la tendinţa hainelor.

După cum zic Sfinţii Părinţi, dacă omul dinlăuntru petrece în tresvie, este în stare să păzească şi pe cel din afară.

Această scindare a omului, între bine şi rău, a fost subliniată de Goethe într-un pasaj remarcabil, pe care l-a inclus în drama "Faust".

    "Ah! două suflete sălăşluiesc în al meu piept;
    Ce unul de altul vor să se despartă;
    Unul de lume se-agaţă cu organe poftitoare,
    În uşuratica dorinţă de iubire;
    Iar celălalt din pulbere se-arată, cu elan,
    Spre sferele unor strămoşi sublimi
    ".

Această dualitate a sufletului omenesc generează o aprigă luptă interioară. În acest pasaj se vede clar cum Goethe îl pune pe Faust să recunoască, în acel moment al vieţii sale, cît de nefericit se simte sub presiunea celor două tendinţe, dintre care una îl mîna spre înălţimi ideale, iar cealaltă în jos, spre cele pămînteşti.

El dă expresie aici unei stări de adîncă nemulţumire.

Din acest impas Faust trebuie neapărat să iasă. Trebuie să vedem în el ceva ce se cere depăşit tocmai prin caracterul unitar pe care sîntem datori să ni-l cucerim.

Sufletul uman trebuie să constituie o unitate.

Antonimia ce scindează sufletul omenesc poate fi depăşită printr-o continuă aspiraţie către desăvîrşire, urcuşul presupune o continuă purificare, o asceză, exterioară întîi, apoi interioară.

Tresvia înseamna atenţie, pază necontenită a minţii, veghe neîntreruptă, pentru ca, nici cu fapta, nici cu gîndul, să nu lăsăm răului prilejul de a ne folosi. Atenţia e limita neîncetată a inimii faţă de orice gînd.

Paza minţii poate fi numită pe bună dreptate născătoare de lumină, născătoare de fulger, aruncătoare de lumină şi purtătoare de foc" spune Isihie Sinaitul.

Toată viaţa spirituală a creştinului adevărat se reduce la tresvie sau atenţie. Atenţia este metoda eficientă şi durabilă prin care omul se purifică, se desăvîrşeşte, urmînd un urcuş necontenit pînă la cunoaşterea lui Dumnezeu.

Paza minţii înseamnă "fixarea stăruitoare a gîndului la poarta inimii, ca să vadă gîndurile hoţeşti care vor să vină înăuntru".(Marcu Ascetul).

Găsim o identificare a tresviei cu curăţia inimii sau cu liniştea inimii - isihia.

Ajutorul cel mai însemnat al tresviei este chemarea neîncetată a numeului lui Iisus - rugăciunea inimii sau a minţii coborîte în inimă - "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul."

Unii dintre Părinţi, dintr-o convingere în neputinţa omenească, pun mai puţin preţ pe virtuţile active ale tresviei şi atribuie rolul cel mai mare harului dumnezeiesc.

Alţii, atrăgînd atenţia în mod deosebit asupra cauzelor interioare ale păcatului, îndeamnă la o pază necontenită a minţii prin care permanent, clipă de clipă, "ne curăţim de păcatul dinlăuntru". Tresvia şi atenţia continuă, spun ei, prin care harul devine eficace este o încordare extraordinară, poate mai mare decît oricare alta. Numai pasivă nu poate fi numită această virtute.

Sînt, deci, două principii dominante: unul psihologic şi unul dogmatic. După cel psihologic, tot păcatul începe printr-un gînd, iar după cel dogmatic, fără Iisus nu putem face nimic; unul pune accent pe asceza exterioară, altul pe cea interioară.

Poate că mai justă ar fi...calea de mijloc.

Oricum, asceza exterioară nu este suficientă. Ea împiedică doar păcatul cu fapta. Singură atenţia se opune "păcatului din cugetare". Vechiul Testament simbolizează asceza exterioară, iar Noul Testament - Veghea, Tresvia, Isihia.

Tehnica isihastă - chemarea neîncetată a numelui lui Iisus (denumită "Yoga creştină") urmează mai multe trepte, etape, care duc la o minte "curăţită de închipuiri".

Sfîntul Talasie Libianul spune:

"Mintea curăţită de închipuiri şi gînduri naşte acum înţelesuri dumnezeieşti. Pe urmă vede o lumină care, la început, e ca o candelă atîrnată înăuntrul minţii, apoi ca o lună, în sfîrşit ca un soare cu lumină nesfîrşită, iar acesta e Iisus Însuşi".

Acum au devenit văzători. Întrucît călăuza care ne duce pînă acolo e paza minţii, aceasta poate fi numită născătoare de lumină, născătoare de fulger, purtătoare de foc. În starea aceasta, inima îl are pe Iisus Însuşi ca Stăpîn care îi spune în chip tainic voia Lui.

Acesta e cerul Isihiei în care a intrat mintea.

Aceasta este inima curată pe care o fericeşte Iisus: "Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu".

Acest aspect al stării de veghe - tresvia - capacitatea de a fi treaz, lucid, conştient, este tratat şi de P.D.Ouspensky în cartea sa: "În căutarea miracolului - Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută".

Într-o zi, maestrul său Gurdjieff i-a spus: "nu poţi să recunoşti conştiinţa decît în tine însuţi, dar n-o poţi recunoaşte decît dacă o ai".

Omul poate acţiona, vorbi, munci, gîndi, simţi fără să fie conştient de asta.

Să crezi că omul este tot timpul conştient e o eroare.

În realitate, conştienţa este o proprietate care se schimbă în mod continuu. Uneori este prezentă, alteori lipseşte. Există diferite grade, diferite nivele de conştienţă.

Dupa învăţăturile lui Gurdjieff, majoritatea oamenilor se află într-un somn profund. El le spune elevilor săi: "Voi vă uitaţi întotdeauna pe voi înşivă, nu vă amintiţi niciodată de voi înşivă. În voi se observă, se vorbeşte, se gîndeşte, se rîde; voi nu simţiţi: eu sînt cel care observă, eu observ, eu remarc, eu văd. Pentru a ajunge cu adevărat să te observi, trebuie mai întîi să-ţi aminteşti de tine însuţi".

Şi totuşi putem să ne amintim de noi înşine dacă facem eforturi suficiente, susţinute - putem să ne trezim.

Am amintit despre învăţăturile lui Gurdjieff (descrise de P.D.Onspensky în cartea sa "În căutarea miracolului") deoarece această amintire de Sine este acelaşi lucru cu tresvia, sau paza minţii. În isihasm amintirea de sine este înlocuită cu amintirea şi chemarea permanentă a lui Iisus.

Gradul de conştienţă pe care îl putem avea fiecare dintre noi, indiferent de metoda folosită, este hotărîtor.

În credinţa creştină, tresvia, "paza minţii" este obligatoriu legată de harul Duhului Sfînt, pe care-l primim în pruncie în clipa botezului. Din acea clipă, el începe să lucreze în noi şi să-şi desăvîrşească lucrarea cu speranţa că, atunci cînd vom ajunge adulţi, noi înşine, prin hotărîrea propriei noastre voinţe, vom reînnoi promisiunile făcute la botez de părinţii şi naşii noştri.

Sf. Teofan Zăvorîtul răspunde unei tinere eleve, la întrebarea "ce se aşteaptă de la noi":

    1. Să recunoaştem prezenţa harului în noi;
    2. Să înţelegem că valoarea harului pentru noi este atît de mare încît este mai preţioasă decît viaţa însăşi, aşa încît fără el viaţa nu este viaţă;
    3. Să dorim cu toată puterea să adaptăm acest har la noi înşine şi să ne adaptăm noi înşine lui, sau, altfel spus, să dorim să umplem întreaga noastră fiinţă cu el;
    4. Să ne hotărîm să realizăm aceasta prin lucrare (prin tot ce facem).
    5. Să transpunem această hotărîre în realitate, dînd deoparte orice altceva, sau îndepărtîndu-ne inima de la toate, încredinţînd-o lucrării depline a harului Sfînt."

Hotărîrea conştientă de îndreptare a vieţii trebuie să se remarce cu claritate în tot ceea ce facem, gîndim, vorbim, simţim.

Atenţia conştientă, tresvia, paza minţii, amintirea de Sine, liniştea inimii sînt cuvinte ce denumesc o stare superioară de veghe pe care sîntem datori cu toţii să o atingem.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.