Editorial - Instinctul plăcerii

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Prin faptul că orice om caută permanent să fie cît mai fericit sau, cel puţin, să se afle într-o stare plăcută, putem vorbi de existenţa unui instinct al plăcerii. În orice moment, subconştient sau chiar conştient, orice om caută să se simtă cît mai bine. De exemplu, prin aspiraţiile noastre conştiente nu ne dorim altceva decît să obţinem acele obiecte despre care credem că ne vor aduce foarte multă bucurie sau plăcere. Astfel, noi căutăm, chiar dacă nu reuşim întotdeauna să obţinem, o stare de bucurie sau de plăcere cît mai intensă prin intermediul tuturor acţiunilor noastre. Apoi, avem şi următoarea situaţie care ne îndreptăţeşte şi mai mult să vorbim despre acest instinct al plăcerii. Corpul fiecărui om cauta permanent o stare de plăcere. Dacă vă aşezaţi pe un scaun veţi vedea că veţi alege instinctiv acea poziţie a corpului care să vă ofere un maximum de confort sau o senzaţie cît mai plăcută. După cîteva minute vă schimbaţi poziţia pe scaun, pentru că a devenit inconfortabilă. Încep să apară chiar senzaţii dureroase astfel, ne vom schimba poziţia corpului căutînd din nou un maximum de plăcere în mod instinctiv. Lucrurile acestea sînt atît de evidente încît puteţi avea senzaţia că ceea ce citiţi nu vă spune nimic nou. Cu toate acestea, în legătură cu instinctul plăcerii, există şi ceva care nu mai este cunoscut decît de foarte puţini oameni.

În primul rînd veţi remarca faptul că în exemplul cu aşezatul pe un scaun, cea mai confortabilă poziţie şi plăcerea maximă o resimţiţi doar la început. După ce corpul resimte senzaţii dureroase sau de disconfort el caută o nouă poziţie a picioarelor, a spatelui, a capului, etc. pentru a găsi din nou senzaţia de plăcere. Această a doua senzaţie de plăcere însă, va fi mai puţin intensă decît prima. Intensitatea plăcerii va scădea cu fiecare nouă poziţie a corpului şi la un moment dat nu veţi mai găsi nici o poziţie care să fie plăcută şi vă veţi ridica de pe scaun.

Acelaşi lucru se petrece cu plăcerea care ne vine de la orice alt obiect. Plăcerea are un maxim în perioada de început a interacţiunii cu acel obiect, după care se diminuează treptat pînă la dispariţia totală. Prin obiect înţelegem aici nu numai lucrurile neînsufleţite, ci chiar şi fiinţele, adică îi acordăm cuvîntului „obiect" sensul său filosofic.

Cu alte cuvinte, trebuie să învăţăm faptul că bucuria durabilă nu ne vine din lumea obiectelor, ci numai din desăvîrşirea sufletului. Altfel, vom schimba un obiect cu altul, vom „stoarce" un maximum de plăcere din fiecare, dar vom rătăci aiurea prin lumea obiectelor, căutînd acea bucurie care să ne facă să uităm de tot şi de toate.

Un om inteligent mai înţelege din aceste lucruri că bucuria nu este o componentă inerentă obiectelor, ci o capacitate sufletească interioară omului. Astfel, dacă vom reuşi să conştientizăm „organul de simţ" al bucuriei din interiorul sufletului nostru, atunci vom reuşi să trăim starea de bucurie fără a mai interacţiona cu lumea obiectelor. Aceasta este bucuria sau chiar beatitudinea stărilor de extaz despre care ne vorbesc sfinţii şi marii înţelepţi ai omenirii din toate timpurile. Este necesar deci, să ne trezim cît mai repede din iluzia tragică a goanei după obiectele lumii, pentru că bucuria intensă şi adevărată nu se află în ele. Condiţionarea pe care o avem la nivel mental, cum că bucria este legată numai de obiecte, este o consecinţă a „căderii" omului, a pierderii stării paradisiace. Veţi reclădi paradisul oriunde aţi fi, în momentul în care veţi reuşi să trăiţi bucuria pură, care provine din adîncul luminos al fiinţei şi nu din interacţiunea cu vreun obiect sau altul, oricît de grosier sau elevat ar fi acesta.