Dincolo de vis

Otilia Profira Dragoman

Toate articolele scrise de Otilia Profira Dragoman

Cum putem fi conştienţi în timpul unui vis?

Aceasta este o întrebare foarte importantă pentru toţi cei interesaţi de meditaţie, deoarece meditaţia este o transcendere a proiectului visării.

Noi visăm în mod constant. Nu numai noaptea, nu numai atunci cînd dormim, visăm toată ziua.

Cînd sîntem treji continuăm să visăm. Închidem ochii, ne relaxăm şi vom începe să visăm.

Noaptea visul este mai accentuat. Noaptea poţi vedea stelele, ziua nu. Dar ele sînt tot acolo. Doar lumina soarelui le estompează. Lumina soarelui acţionează cumva ca o barieră. În somn putem simţi visele mai uşor, deoarece nu mai există activitate. Vedem şi simţim o “activitate” interioară.

Cînd ne sculăm dimineaţa visarea continuă în interior în timp ce noi acţionăm în exterior.

Dacă visarea continuă nu se poate spune că noi sîntem pe deplin treji. Noaptea sîntem complet adormiţi dar ziua sîntem mai puţin adormiţi. Diferenţa este relativă deoarece dacă visarea încă există nu putem spune că sîntem complet treji.

Putem spune că sîntem treji atunci cînd nu mai visăm deloc.

Budha este numit “cel treaz”. Ce înseamnă asta? Înseamnă de fapt oprirea visării interioare.

Ne mişcăm, acţionăm dar înăuntru nu mai există nici un vis. Totul a devenit puritate, inocenţă, conştiinţă non-visătoare. Este ceea ce este cunoscut sub numele de iluminare-trezire.

Gurdjieff a accentuat faptul că omul este adormit. “De fapt omul este un fel de somn”- spunea el. Fiecare este profund adormit.

Care este motivul unei asemenea afirmaţii? Pentru că noi nu ne putem aminti cine sîntem.

Asta afirmă Budha sau Iisus sau Gurdjieff - că omul este adormit, că nu este conştient de sine însuşi. Este la fel ca atunci cînd mergem la un film. Privim filmul ne lăsăm absorbiţi de el şi acum singurul lucru pe care îl ştim este ceea ce apare pe ecran.

Mintea noastră reflectă o lume. Asta este visarea. Cu cît sîntem mai implicaţi în ea, cu cît ne identificăm mai mult cu ea, cu atît uităm mai tare cine sîntem. Vedem totul înafară de noi înşine, simţim totul exceptîndu-ne pe noi înşine, cunoaştem totul, numai pe noi înşine nu ne cunoaştem. Această ignorare a sinelui este somnul. Pînă cînd visarea nu încetează complet, noi nu ne putem trezi faţă în faţă cu noi înşine. Să fim în faţă cu noi înşine înseamnă să fim în centru. Mereu ne derulăm viaţa la “periferie”. Rareori sîntem în centru.

Cum poate fi transcensă această visare, acest somn profund în care ne aflăm? Există mai multe metode.

O sutră spune: “Cu suflul subtil în centrul frunţii, ca atunci cînd acesta atinge inima în momentul somnului, ai controlul asupra propriilor vise şi asupra morţii însăşi”.

Ce înseamnă asta? Sîntem relaxaţi, pătrundem în nivele din ce în ce mai profunde. Sîntem concentraţi în centrul frunţii, adică al III-lea ochi, atunci putem cunoaşte “suflul subtil”, prana invizibilă din centrul frunţii, vedem revărsarea energiei, revărsarea lumini. Este ca un punct luminos, îndepărtat, este ca o novă, este ca un soare mereu izvorînd în care simţim că ne topim, sau care ne topeşte.

Atunci cînd această energie atinge inima în momentul somnului, ai controlul asupra propriilor vise şi asupra morţii însăşi.

Nu este uşoară şi nici grea această metodă. Trebuie să simţi prana din respiraţie, energia ei, partea ei subtilă invizibilă, intangibilă, imaterială.

Aceasta apare atunci cînd eşti concentrat în al III-lea ochi. Se spune că dacă simţi cum prana curge prin tine atunci îţi vei cunoaşte ziua morţii. De ce atîţia sfinţi îşi pot declara dinainte ziua morţii (Eu am cunoscut doi asemenea oameni-sfinţi).

Acest lucru este destul de uşor de făcut pentru că dacă poţi vedea conţinutul respiraţiei - prana - vei putea simţi şi procesul invers de curgere. Cu puţin timp înainte de moarte procesul de curgere se inversează (Circulaţia luminii!). Prana începe să iasă. Atunci respiraţia o duce afară. Cel ce poate vedea aceasta îşi poate cunoaşte deci moartea. Această metodă se recomandă să fie practicată înainte de somn, cînd somnul se pregăteşte să pună stăpînire pe tine, în starea de unde alpha (dar eu mărturisesc că am practicat-o şi dimineaţa, la trezirea din somn, de fapt în aceeaşi stare de semiconştienţă, de unde alpha).

Esenţial este să fii conştient de respiraţie, de prana şi să vezi-simţi cum aceasta vine spre inimă. Lasă somnul să apară în timp ce tu simţi intrarea pranei.

Atunci vei putea fi conştient în timpul somnului. Vei fi conştient în timpul visului. Vei şti că, pur şi simplu, visezi. Vei fi martor, spectator, vei fi treaz. În mod normal în vis nu poţi şti că visezi. Dacă realizezi că visezi, atunci tu eşti treaz, eşti conştient.

Dacă poţi deveni conştient în vise atunci poţi şi crea vise. În mod normal nu poţi crea vise. Le trăieşti, le simţi, visele te “înghit” pe tine. Dar dacă eşti conştient atunci devii regizor, scenarist, operator. Devii stăpînul viselor. Dar care este scopul stăpînirii viselor?

Atunci visele se vor opri. Este cumva paradoxal. Vrei să stăpîneşti visele şi atunci ele se opresc. Dar ăsta este scopul. Nu mai este nevoie de ele. Cînd visele se opresc somnul capătă o calitate diferită, cumva asemănătoare morţii.

“Mort în viaţă sau Iluminat în viaţă”. Moartea este un somn profund de aceea în India oamenii au spus întotdeauna că somnul este o moarte scurtă iar moartea un somn mai lung.

Odată ce poţi fi conştient în timpul somnului cu vise atunci nu îţi va mai fi frică de moarte. Cu această tehnică vei stăpîni mai întîi visele - adică visarea va înceta. Sau, dacă vei dori, vei crea vise. Visarea va deveni voluntară.

O altă metodă de transcendere a stării de vis este să te comporţi ca şi cum întreaga lume ar fi un vis - Maya.

Orice faci adu-ţi aminte că este un vis. Nu poţi şti că nu visezi, fie că-i zi, fie că-i noapte.

În timp ce visezi consideri visele ca fiind reale. Încearcă opusul, spune Shankara. El spune că întreaga lume este un vis, o iluzie. Nu trebuie nimic altceva decît, orice faci să ţii minte mereu că totul este un vis, o iluzie.

Dacă se poate menţine constantă această atitudine timp de măcar trei săptămîni atunci, în a patra sau în a cincea săptămînă într-o noapte cînd vei visa vei şti: “Acesta este un vis”. Aceasta este o cale, un mod de a visa conştient. Dacă îţi poţi aduce aminte cînd visezi că visezi, atunci ziua nu vei mai avea nevoie de nici un efort pentru a face acelaşi lucru. Atunci abia vei putea ajunge la realitate.

Vei simţi visele şi dacă le vei simţi doar ca pe nişte vise vei începe să îl simţi şi pe cel care visează - adică subiectul, dar ca spectator, ca martor.

O altă metodă se află la un pol diametral opus. Trebuie să-ţi spui, să simţi că totul este un vis, în metoda aceasta nu trebuie să gîndeşti nimic despre lume ci doar să-ţi aminteşti că “tu eşti”.

Gurdjieff obişnuia să folosească această metodă. Orice faci, ţine minte “Eu sînt”, “eu vobesc”, “eu mănînc”, “eu simt”, “eu merg” etc.

Pare uşor dar este dificil. Noi credem că ne cunoaştem şi că este o absurditate să mai trebuiască să ne amintim de noi înşine. Dar de fapt, nu ne amintim aproape niciodată de asta. Credem că ne amintim dar nici nu trece un minut şi iar uităm. Să încercăm măcar timp de un sfert de oră, orice facem să fim conştienţi de ceea ce facem şi că noi sîntem autorii, creatorii respectivului lucru. Dacă vom putea ţine minte în timpul zilei acest “eu sînt”, “eu simt”, “eu merg”, atunci aceasta va pătrunde chiar şi în somn, în vis. Vom rămîne conştienţi. Atunci visul nu ne mai poate amăgi, el nu va mai putea fi perceput ca o realitate.

Visul este simţit ca realitate pentru că pierdem amintirea de sine, pierdem acest “eu sînt”.

Nagarjuna spune: “Acum eu sînt, lumea nu; cînd eu nu eram lumea era. Doar unul singur poate exista”.

Gurdjieff a lucrat în continuu cu această metodă. Discipolul său cel mai apropiat, Ouspenski, spunea că după ce Gurdjieff a lucrat asupra sa timp de trei luni cu această metodă - totul s-a oprit - gînduri, vise, orice. În interior nu a mai rămas decît o notă eternă, “eu sînt” dar aceasta ca ceva spontan, nu era un efort.

Apoi Gurdjieff i-a spus: “hai cu mine” şi l-a scos în oraş. Ouspenski a scris în jurnalul său: “Întregul oraş îmi părea adormit. Oamenii iubeau, se întristau, luptau, vindeau, cumpărau, dar erau adormiţi. Acum le puteam vedea feţele, ochii: erau adormiţi! Ei nu se aflau acolo. Centrul lor lipsea”.

Devenind într-o anumită măsură treaz, percepţia lui se schimbase. Căpătase o altă stare de conştienţă. Ceea ce înainte cu trei luni i se păruse perfect normal, acum l-a şocat, i-a sărit în ochi. Întregul oraş era adormit.

Acest exerciţiu, această metodă nu este o mantră verbală. De altfel nici o mantră nu trebuie să rămînă, să fie doar verbală. Trebuie trăită, simţită, conştientizată. Altfel nu are nici o valoare. Această conştientizare “eu mănînc, eu beau, eu merg, eu fac baie” duce la o mărire a percepţiei sinelui nostru. Devenim din ce în ce mai centraţi. Devenim treji. Odată cu această trezire nu mai există frică de nimic - mizerie, boală, moarte. A fi eliberat de somn, de vise înseamnă să fii eliberat de toate. Atingi eliberarea. Ura, mînia, lăcomia dispar. Devii doar natural, adevăr, iubire.