Iridologia

Simona Balan

Toate articolele scrise de Simona Balan

"Unul dintre cele mai importante aspecte care trebuie descoperit, este adevărata cauză a maladiilor, originea şi sursa suferinţelor, a răului care afectează corpul uman. De fapt, oricine cunoaşte cauza primară a unei boli, devine capabil să-i găsească remediul, care constă în contrariul cauzei adevărate care a generat acest rău. Căci cea mai mare artă medicală nu face altceva decît să cerceteze cauzele şi apoi să direcţioneze inteligent resursele naturale şi disponibilităţile latente ale corpului"
(Gardeil, 640, I şi Littre, 93, VI)

Ce este iridologia?

De-a lungul timpului, ochii au fost consideraţi modalitatea prin care sufletul uman ia contact direct cu exteriorul, deci ei reprezintă pentru noi o “oglindă a sufletului”. Pornind de la această afirmaţie s-a născut o noua ştiinţă – iridologia (sau iridodiagnosticul) care susţine că fiecărei zone a corpului nostru îi corespunde o zonă bine stabilită la nivelul irisului (partea colorată ce înconjoară pupila). Cu alte cuvinte, iridologia este ştiinţa care studiază semnele irisului şi formele pupilelor. Fiecare formă, culoare, model şi fibră a irisului ascunde o semnificaţie profundă şi foarte precisă pentru un iridolog priceput. La rîndul nostru, cunoaşterea acestor semne, chiar şi la un nivel destul de superficial, ne poate ajuta foarte mult în a preveni unele boli şi în a înţelege cauzele altora. În ultimii ani, cercetătorii iridologi au demonstrat că în funcţie de tipul ochiului pe care o persoana îl are se poate determina esenţa personalităţii sale şi în ce măsură persoana respectivă a reuşit să atingă un echilibru între partea mentală, cea emoţională, cea fizică şi cea spirituală a vieţii.

Cînd a apărut această ştiinţă?

Studiul ochiului ca “oglindă a sănătăţii corpului” datează de mai bine de 6000 de ani. Această ştiinţă a fost practicată în China şi de către filozoful Hippocrate în Grecia Antică. Totuşi, prima referire la iridologie atestată medical datează de-abia din 1670 în lucrarea medicului german Phillipus Meyens – “Chiromatica Medica”.

Există şi o povestire legată de apariţia iridologiei moderne:

Pe la mijlocul secolului XIX, trăia în Ungaria un băiat pe nume Inguatz von Peycley a cărui jucărie preferată era o bufniţă. Într-o bună zi, bufniţa străduindu-se să scape din strînsoarea mîinii băiatului şi-a rupt un picior. Analizînd-o cu toată grija, băiatul a observat că pe ochiul bufniţei de pe aceeaşi parte cu piciorul rupt, apăruse o pată, aceasta producîndu-se în jurul orei 18:00. Tatăl băiatului a imobilizat piciorul bufniţei aplicîndu-i o atelă. Băiatul urmărea cu mare atenţie starea bufniţei sale şi astfel a sesizat că pe măsură ce piciorul se vindeca apărea în jurul petei de pe ochi (pe care o remarcase la început) un inel alb. El nu şi-a dat seama atunci ce descoperire epocală făcuse, dar a ţinut minte întîmplarea. Băiatul de atunci a crescut, a studiat şi a devenit medic. Într-o zi lucrînd în spital, i-a fost adus un pacient care avea piciorul rupt. Examinîndu-l atent, doctorul Peycley a observat existenţa la nivelul ochiului a unei pete similare cu cea pe care o sesizase în copilărie la ochiul bufniţei sale accidentate. Pata apăruse de asemenea la ochiul de aceeaşi parte cu piciorul rupt şi tot în jurul orei 18:00, aşa cum se întîmplase pe vremuri, în povestea cu bufniţa. Urmărind evoluţia pacientului respectiv, a remarcat că pe parcursul vindecării lucrurile s-au petrecut identic şi anume că inelul alb, care în mod evident semnifica vindecarea, şi-a făcut de asemenea apariţia în jurul petei. Abia acum tînărul medic a realizat că descoperise ceva important. Cînd mai tîrziu doctorul Peycley a consultat un alt pacient care avea de data aceasta o mînă ruptă, el a remarcat o pată similară, dar localizată diferit la nivelul irisului. Apoi el a examinat ochii tuturor pacienţilor care aveau diferite boli şi gradat a realizat o veritabilă hartă a irisului localizînd diferitele semne caracteristice în funcţie de boala sau tulburarea existentă. Dobîndind experienţă în acest domeniu al iridodiagnosticului şi perfecţionîndu-se gradat, doctorul Peycley ajunsese să nu mai fie de acord cu unele dintre diagnosticele colegilor săi. Devenea din ce în ce mai evident că diagnosticele sale erau mult mai precise decît ale multor specialişti, fapt demonstrat şi verificat de el însuşi prin confruntarea cu diagnosticele reale pe care le afla în urma operaţiilor şi autopsiilor făcute în spital. În 1881 el a publicat o carte despre cercetările sale asupra noii metode, intitulată “Descoperiri în domeniul ştiinţelor naturale şi medicinii; instrucţiuni în studiul diagnosticării semnelor irisului”. Ulterior, s-au realizat hărţi ale irisului din ce în ce mai complexe şi au fost adăugate noi puncte de reper importante, iar în timpurile moderne un mare iridolog numit Bernard Jensen, a scris o carte minunată pe această temă.

Cum funcţionează iridologia?

Utilizînd o lupă pentru mărire şi un dispozitiv de fotografiat cu microscop, iridologii examinează ochiul în funcţie de culoarea acestuia si de aparenţa sa structurală, şi detectează semne neobişnuite cum ar fi pigmenţii sau liniaturile neregulate. Semnele irisului respectiv sunt comparate cu o hartă a irisului pe care sunt reprezentate diferitele zone ale corpului. Iridologul recomandă după aceea un tratament medical adecvat pentru a putea preveni boala respectivă.

Prin această metodă poate fi urmărit îndeaproape modul în care progresează procesul vindecării, putîndu-se astfel ghida în mod inteligent actul terapeutic şi să se realizeze atunci cînd este cazul modificările necesare în tratament, în funcţie de reacţia de răspuns a organismului (detectabilă prin iridodiagnostic) pentru a avea certitudinea că pacientul se menţine pe linia vindecării.

Este deosebit de semnificativ faptul că toţi iridologii au observat metodele folosite de medicina alopată îndepărtează simptomele, dar nu vindecă cu adevărat boala eliminînd cauzele profunde şi că de fapt efectele secundare, toxice ale medicamentelor (medicamentele conţin uneori substanţe pe care corpul nu le poate elimina complet) pot genera mai tîrziu boli cronice. Din acest punct de vedere se poate considera fără nici o exagerare că de fiecare dată cînd este “descoperită” o nouă “boală”, aceasta este de fapt de mult timp “creată” prin terapiile alopate (cu medicamente extrem de periculoase) care se folosesc în ziua de astăzi.

Din această cauză, un iridolog nu va recomanda niciodată un tratament folosind metodele medicinii alopate, ci vă va sugera mereu să alegeţi metode cît mai naturale de vindecare – regimuri alimentare cu rol de purificare a organismului, de energizare şi revitalizare, tehnici de cromoterapie, sonoterapie, cultivarea unei atitudini de viaţă optimiste pe baza procesului de autosugestionare pozitivă etc.

- va urma -