Viaţa jocului

Elena Marin

Toate articolele scrise de Elena Marin

Fiecare vîrstă are specificul ei, are frumuseţea ei. Şi cu toate acestea, cînd suntem mici ne dorim să fim mari, iar cînd ajungem mari ne dorim să fim din nou copii. Asta pentru că tot ceea ce nu este al nostru sau tot ceea ce ne este interzis ne tentează. Cînd suntem mici ne tentează să nu dormim la prînz, să mîncăm multe dulciuri, să mergem pe tocuri, să ne fardăm şi asta pentru că suntem dornici să experimentăm jocuri noi, jocuri ale celor mari.

În copilărie jocul este centrul universului nostru. Dar timpul trece şi jocurile devin din ce în ce mai serioase. Astfel că, in tinereţe, jocul cel mai dorit de fiecare dintre noi este cel al iubirii. Şi crescînd prin iubire fiinţa noastră descoperă înţelepciunea. Aşa că, la bătrîneţe jocul preferat devine cel al reflectării asupra întregului joc al vieţii.

Deşi specifică copilăriei bucuria jocului trebuie să ne încînte pe tot parcursul vieţii, altfel sufletul nostru are tendinţa să adoarmă.

Cu un suflet viu însă bucuria jocului e exersată în copilărie, regăsită în acţiunile tinereţii şi contemplată în meditaţii la bătrîneţe.

„Copilul rîde :
«Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul !»

Tînărul cîntă :
«Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea !»

Bătrînul tace:
«Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!»”

(Trei feţe, Lucian Blaga)