Trezvia

Elena Marin

Toate articolele scrise de Elena Marin

Isihie, monah la Mănăstirea Rugului de pe Muntele Sinai, este autorul scrierilor «Despre trezvie şi virtute» regăsite şi în Filocalia - volumul 4.

Viaţa spirituală se reduce pentru Isihie la trezvie sau atenţie. Trezvia este considerată de monah principala virtute prin care omul îşi păzeşte mintea şi inima de toate impurităţile, făcînd posibilă cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu tocmai prin graţia Acestuia. Doctrina lui Isihie se bazează pe faptul că tot păcatul începe printr-un gînd şi că fără Iisus nu se poate face nimic. Datorită neputinţei omului, rolul cel mai mare întru cunoaşterea lui Dumnezeu este atribuit harului divin. De aceea, invocarea numelui lui Iisus devine o necesitate.

Atenţia necontenită este asociată cu paza minţii şi curăţia inimii. Aceasta este considerată o etapă pregătitoare pentru primirea lui Dumnezeu în inima noastră: «precum ploaia, cu cît mai mult cade pe pamînt, cu atît îl înmoaie mai mult, aşa şi sfîntul nume al lui Iisus, strigat de noi fără gînduri, cu cît îl chemăm mai des, înmoaie pămîntul inimii noastre şi îl umple de bucurie şi veselie» (Filocalia - vol IV, Ed Harisma, Buc., 1994, p68).

Trezvia priveşte în mod deosebit viaţa interioară şi urmăreşte combaterea păcatului de la origini. Doctrina spirituală a lui Isihie se bazează pe o asceză interioară care se opune păcatului din cugetare şi care este superioară ascezei exterioare, şi anume: postul, înfrînarea, milostenia ş.a. Regulile războiului interior purtat de trezvie sînt: respingerea gîndului de orice fel pînă cînd se ajunge la desăvîrşire (aceasta înseamnă a păzi capul şarpelui), împotrivirea atunci cînd gîndul a pătruns (strivirea capului şarpelui), şi rugăciunea neîncetată deoarece fără Dumnezeu toată strădania este zadarnică. Aşadar, atenţia şi împotrivirea trebuie să fie unite cu rugăciunea neîncetată.

Pentru Isihie, un mod de a menţine trezvia este amintirea neîncetată a morţii. «Va veni peste noi ceasul înfricoşat al morţii; va veni, şi a-l ocoli nu este cu putinţă.» (Filocalia - vol IV, Ed Harisma, Buc., 1994, p98).

Frica de moarte determină omul să trăiască fiecare clipă după modelul divin deoarece aceasta este singura modalitate prin care se poate contopi în Dumnezeu. Aducerea aminte de moarte determină dedicarea fiecărei clipe căutării refugiului din faţa vremelniciei acestei lumi, în Dumnezeu - cel care este singurul dincolo de moarte. «Viaţa oamenilor se desfăşoară în repetare de ani, de luni, de săptămîni, de zile, de nopţi, de ceasuri şi de minute. În aceasta trebuie, aşadar, să ne desfăşurăm şi noi lucrările virtuoase, adică trezvia, rugăciunea şi dulceaţa inimii, în liniştea osîrduitoare pînă la ieşirea noastră.» (Filocalia - vol IV, Ed Harisma, Buc., 1994, p98).