Fericirea

Veronica Dogărescu

Toate articolele scrise de Veronica Dogărescu

"Vreau să fiu fericit", sau "vreau să te fac fericit" sînt unele dintre cele mai intense dorinţe care ne animă viaţa. Mulţi dintre noi nici nu ştim prea bine ce ar fi aceasta, pentru fiecare fericirea poate însemna altceva, însă toţi sîntem de acord că este o stare pozitivă, este un izvor de frumuseţe şi farmec, un prea plin de mulţumire, linişte şi armonie interioară, este de asemeni bucurie şi voioşie contaminantă. Pentru bogat (în sens material) ca şi pentru sărac, starea de fericire este măsura vieţii împlinite din punct de vedere sufletesc, caci fără fericire viaţa este zadarnică, searbădă.

Cînd un om este cu adevărat fericit, transmite şi celor din jur o stare de plinătate, de încîntare, strălucirea ochilor lui este contaminantă.

Dar cum putem fi fericiţi şi, mai ales, cum reuşim să permanentizăm o stare de fericire?

Marea majoritate a oamenilor îşi leagă fericirea de lucruri exterioare lor: "voi fi fericit dacă îmi voi cumpăra o casă cu zece camere", "voi fi mulţumit atunci cînd voi deveni preşedintele companiei", "voi trăi o stare de mulţumire deplina dacă fiul meu va fi avocat", "voi fi extrem de încîntată dacă iubitul meu va renunţa la grupul lui de prieteni" ş.a.m.d. Sînt numai cîteva exemple din modul nostru de a condiţiona fericirea, de a o lega de acumulări de bunuri, funcţii, de felul în care fiinţele dragi şi importante din viaţa noastră corespund aşteptărilor noastre. Sîntem aşi în a ne condiţiona trăirile şi a le lega de lucruri exterioare nouă. Pe de altă parte, ne proiectăm fericirea sau mai bine zis trăirea unei stări de fericire într-un viitor potenţial, greu de controlat. Deseori este folosită sugestia „o să fie bine", sau „mîine va fi mai bine", programîndu-ne să simţim altă dată, cine ştie cînd, fericirea. De exemplu vrem cu orice preţ să ne luăm o maşină luxoasă pe care nu ne-o permitem, muncim din greu pentru acest lucru, facem nenumărate sacrificii şi, cînd am reuşit să strîngem banii necesari, intervine un anumit eveniment care ne împiedică să cumpărăm obiectul dorit, ceea ce ne aduce o stare de nemulţumire extremă. Sau o cumpărăm, dar constatăm ca starea noastră interioară nu s-a schimbat prea mult, tot persistă o anumită nemulţumire, o anumită neîmplinire, un gol pe care sperăm că-l vom umple atunci cînd vom construi un garaj pentru maşină, sau ne temem că va fi furată ş.a.m.d. Ne trezim într-un final că s-a consumat o mare parte din viaţă şi noi tot nu sîntem fericiţi, deşi am acumulat foarte multe lucruri, experienţe, diplome, funcţii.

De mici învăţăm să ne legăm bucuriile de ceilalţi, de modul în care ei răspund dorinţelor şi aşteptărilor noastre, vrem chiar să-i determinăm să corespundă programului nostru mental care ne asigură siguranţă, putere, abilitatea de a manipula şi de a controla situaţiile exterioare în favoarea noastră. Iar dacă nu reuşim acest lucru suferim, ne plîngem de ceea ce trăim, aruncăm vina pe destin, pe ghinion, pe ceilalţi. Cercul vicios continuă să se desfăşoare iar şi iar, noi devenim blazaţi, posaci, deprimaţi.

Cîţi dintre noi se opresc o clipă din succesiunea de evenimente ca să analizeze cu luciditate şi obiectivitate cauzele care duc la nefericire, şi cîţi caută soluţii înţelepte pentru a le elimina din viaţa lor?

Decît să urmărim continuu să modificăm situaţiile din viaţa noastră şi să-i transformăm pe cei de lîngă noi, ar fi bine să urmărim să modificăm într-un mod adecvat doar dorinţele, aspiraţiile, aşteptările - adică acele „stricte necesităţi". Acesta este un mod înţelept de a armoniza lumea exterioară cu lumea interioară. Să ne gîndim că totul este aşa cum trebuie să fie, că avem tot ceea ce ne trebuie în acest moment. Dacă totuşi urmărim să modificăm o anumită situaţie, să o facem cu detaşare, fără a ne condiţiona în nici un mod de realizarea sau nerealizarea acestui obiectiv.

Apoi, să nu ne legăm de timp, trecutul este ceea ce este, adică trecut, nu mai putem schimba nimic din ceea ce s-a petrecut, cel mult putem trage anumite învăţături; viitorul este potenţial. Să învăţăm să trăim ACUM, în prezent. Oamenii care îşi tot amînă fericirea sînt ca şi copiii care aleargă după balonaşe de săpun pentru a le prinde.

Un alt lucru ce trebuie urmărit să realizăm este o reprogamare mentală astfel încît să ne eliberăm de dorinţe egoiste, de sentimente întunecate (invidie, gelozie, ataşamente ş.a.), să ne trezim mulţumirea faţă de ceea ce avem sau sîntem acum şi aici, să ne dezvoltăm iubirea în diferitele ei aspecte, altruismul, dăruirea.