Moartea

Ghiocel Balan

Toate articolele scrise de Ghiocel Balan

Motto: Tot ce putem hotărî este ce să facem cu timpul care ne este dat.
J.R.R.Tolkien - Stăpînul Inelului

Cu toate realizările ei tehnologice, societatea noastră are o atitudine total greşită faţă de fenomenul morţii: fie trăieşte în negarea ei inconştientă, fie în teroarea ei.

Ignorarea morţii are efecte dezastruoase nu numai asupra unui individ, ci asupra întregii comunităţi din care face parte. Nedezvoltînd o viziune pe termen lung, dispar orice fel de oprelişti morale în a trăi într-un mod egoist şi a face cît mai mult rău celor din jur în propriul beneficiu. Iar această atitudine merge de la politica actuală pînă la jefuirea întregii planete pentru scopuri imediate.

Toate tradiţiile spirituale ale omenirii ne învaţă că moartea nu este sfîrşitul, că există şi ceva dincolo de ea. Pentru cel care crede într-o viaţă viitoare, întreaga perspectivă asupra vieţii prezente este diferită, conferind un simţ distinct al responsabilităţii şi moralităţii personale. Oamenii fără credinţă într-o viaţă viitoare vor crea o societate fixată pe rezultate pe termen scurt, fără a lua în considerare efectele acţiunilor lor pe termen lung.

Cît sîntem tineri, sfîrşitul vieţii este ceva îndepărtat, nebulos, ceva mai mult teoretic. Doar moartea dureroasă a cuiva apropiat sau şocul unei boli fatale ne poate face să ne reevaluăm viaţa şi valorile ei, reamintindu-ne cu brutalitate cuvintele poetului: „C-o moarte toţi sîntem datori". Milarepa, un mare sfînt tibetan, spunea: „Religia mea este să trăiesc şi să mor fără regrete".

Motivul cel mai profund al fricii noastre de moarte este că nu ştim cine şi ce sîntem cu adevărat. Credem într-o identitate unică, separată, atestată de numele din buletin, de codul numeric personal, de adresă, biografie, familie, serviciu. Lumea poate părea minunat de convingătoare pîna cînd moartea sau alt eveniment zguduitor care ne aminteşte de efemeritate dărîmă tot acest eşafodaj. Lipsiţi de suporturile noastre familiare, ne confruntăm cu un străin a cărui prezenţă ne dovedeşte cît de falşi sîntem. Am încercat să ne umplem fiecare clipă cu zgomot, activitate oricît de plictisitoare, numai să nu rămînem singuri şi în tăcere împreună cu acest strain care sîntem noi înşine. Pentru a-i evita reproşurile tăcute, ne aruncăm sau în trecut, sau în viitor. O cale sigură de a strica un moment e să-l laşi să-ţi reamintească de un alt moment de altă dată. Cînd nu alergăm în căutarea timpului pierdut, facem planuri sau ne temem. Huan Ţî spunea: „Setea de a supravieţui în viitor te face incapabil să trăieşti în prezent".

Ne înconjurăm mereu cu tot mai multe lucruri doar pentru a deveni sclavii lor. Ne irosim timpul şi energia pentru menţinerea lor. Ne umplem viaţa cu activităţi din ce în ce mai variate, astfel încît să nu ne mai rămînă timp pentru înfruntarea problemelor reale care ne-ar putea conduce la o mai bună cunoaştere de sine. În loc să ne trăim viaţa, ne trăieşte ea pe noi, ne poartă singură dupa propriul ei impuls straniu, convingîndu-ne că nu avem nici un control asupra ei. Acesta este mesajul ascuns în filmul Matrix, aceeaşi idee este subliniată şi într-un alt film, „Instinct". Este oarecum ironic să găsim adevăruri profunde în filme, iluzii imperfecte ale marii iluzii care este viaţa însăşi. Întreaga societate modernă este o celebrare a tuturor lucrurilor care te îndepărtează de adevăr, realizarea ei cea mai măreaţă fiind comercializarea genială a iluziei. Distracţiile cu care ne îmbie nu fac decît ceea ce însuşi numele lor ascunde, şi anume să ne distragă atenţia de la altceva mult mai profund. Pentru a descoperi ce încearcă să ascundă cu atîta viclenie, este necesar să fim mult mai atenţi la activităţile neesenţiale consumatoare de timp, mai vigilenţi la furtul de energie din exterior, într-un cuvînt să ne simplificăm viaţa într-o epocă excesiv de complicată.

Viaţa este schimbare. Totul în jurul nostru evoluează. Fiecare zi se dizolvă în noapte, toamna este agonia verii. Murim cu fiecare expiraţie şi renaştem cu fiecare inspiraţie. Orice călătorie are şi o destinaţie, orice gînd se naşte şi dispare în gîndul următor, ce e val, ca valul trece. Copii fiind, de abia aşteptăm să creştem mari, dar apoi tînjim dupa libertatea pierdută. Toate ritmurile universului pulsează neîncetat atît în jurul nostru, cît şi în noi. În această formă de existenţă a conştiinţei noastre, sîntem supuşi timpului. Viitorul care abia a sosit a avut o scurtă întîlnire cu trecutul, din care a rezultat un moment prezent efemer. Acest moment include toată durata vieţii tale.

Presupunem cu încăpăţînare că permanenţa oferă securitate, iar nepermanenţa, nu. În mintea noastră, schimbările echivalează întotdeauna cu pierderi şi suferinţă. Chiar şi atunci cînd ne mutăm într-un apartament mai mare, tot resimţim o pierdere instinctivă. În vechea locuinţă am trăit felurite întîmplări şi bucurii. Ne despărţim de fapt de o perioadă din viaţa noastră şi regretăm că această schimbare ne aduce aminte că sîntem mai aproape de moarte şi încă n-am descoperit pentru ce trăim. Ori de cîte ori sîntem zguduiţi astfel, ne vin în minte întrebările primordiale pe care de obicei le ocolim cu atîta abilitate: „cine sînt eu?", „de ce sînt aici, pe pămînt?" Poate vom descoperi atunci că un singur lucru este stabil: totul trece, că un singur lucru este permanent: schimbarea; că un singur lucru există: clipa de faţă.

Dar simpla constatare a nepermanenţei nu ajunge. E necesară fructificarea ei, transformarea ei în ceva benefic şi permanent. Dacă vom afla ce anume scapă schimbării permanente, vom descoperi adevărul. Dacă vom găsi ceva imuabil, atunci L-am găsit pe Dumnezeu. Acesta este singurul motiv pentru care sîntem aici, în această viaţă. Aceasta este esenţa tuturor credinţelor, certitudinea că există un adevăr fundamental, că viaţa aceasta ne-a fost dăruită ca o oportunitate sacră de a-l realiza şi de a evolua.