Despre legitimitatea suferinţei

Cătălin Crauciuc

Toate articolele scrise de Cătălin Crauciuc

Se spune că nu există nimic cu care omul să nu se poată obişnui. Inclusiv cu suferinţa. Durerea, teama, mîhnirea au devenit, pentru unii dintre noi, o a doua natură şi de multe ori depunem mult efort pentru a demonstra că, de fapt, este necesar ca să trăim aceste sentimente şi ne simţim lezaţi dacă cei apropiaţi nouă nu ne împărtăşesc durerea. Dacă cei apropiaţi nu suferă, la rîndul lor, alături de noi, nu ne simţim iubiţi şi avem impresia că trăirile noastre nu sînt înţelese şi apreciate. Ca şi cum am avea nevoie de o confirmare din partea celorlalţi că într-adevăr, suferinţa noastră este legitimă.

Oamenii cred, în mod greşit, că a nu te cufunda în suferinţa pe care o provoacă o anumită situaţie, înseamnă a nu lua în considerare faptul că, există o problemă ce trebuie rezolvată. Astfel, ei spun că a nu suferi, în acest caz, înseamnă a fugi de realitate. De fapt, exact această implicare în suferinţă, de cele mai multe ori paralizează acţiunea. Suferinţa şi teama sînt foarte mari consumatoare de energie, energie care ar putea fi folosită exact pentru a înlătura cauza răului. În mod ideal, atunci cînd sîntem în suferinţă, ar trebui să facem imediat tot ce ne este cu putinţă pentru a acumula energie, forţă. Există multe indicaţii în acest sens în cadrul tradiţiilor spirituale. Iată aici doar trei dintre acestea:

• Putem, spre exemplu, să ne modificăm ritmul respiraţiei, pentru că, fiecare ritm respirator este asociat cu un tip diferit de emoţie. O respiraţie calmă, profundă ne va ridica nivelul energetic astfel încît să fim capabili să trăim stări emoţionale mai elevate. Ar fi indicat, astfel, ca atunci cînd ne simţim copleşiţi de necazuri, să respirăm profund şi conştient, reţinînd suflul cîteva secunde după fiecare inspiraţie.
• De asemenea, o altă cale ar fi să ieşim în natură, urmărind să observăm frumuseţea din jurul nostru.
• Putem, pe de altă parte, să ne imaginăm că sîntem o fiinţă strălucitoare, care inspiră şi expiră lumină.

De cele mai multe ori, suferinţa psihică este datorată unui mod limitat de a privi situaţia concretă de viaţă în care ne aflăm. Dacă renunţăm la ideea că „trebuie să suferim” într-o anumită situaţie, că suferinţa „este a noastră, face parte din noi şi trebuie să o acceptăm ca atare”, vom avea atunci suficientă forţă pentru a renunţa la ea. Ar trebui să ne amintim cît mai des că există un scop în tot ceea ce se petrece. De fapt, scopul suferinţei este să ne aducă aminte că nu sîntem încă fiinţe complete, că în noi mai este încă un gol imens ce trebuie umplut. Acest gol însă nu îl poate umple decît Dumnezeu, singurul care este Totul.