Efectele nocive ale televiziunii

Eugen Panaitiu

Toate articolele scrise de Eugen Panaitiu

La cîţiva ani după apariţia televiziunii au apărut deja primele semnale de alarmă serioase şi fundamentate cu privire la efectele nocive pe care le are „privitul la televizor” asupra vieţii omului. Între timp ambele faţete s-au dezvoltat enorm de mult, adică atît televiziunea, care a ajuns un fenomen de masă cît şi cercetările privind implicaţiile acestei „descoperiri ştiinţifice” asupra vieţii omului aucăpătat o amploare foarte mare. Din nefericire noi cunoaştem doar o faţetă a lucrurilor )amploarea pe care a luat+o televiziunea), deoarece grupuri de interese majore, care deţin o puternică influenţă la nivel mondial, minimalizează şi chiar caută să elimine din atenţia oamenilor rezultatele cercetătorilor care vorbesc despre efectele nocive ale televiziunii. Atunci cînd mari duhovnici, printre care s-a numărat şi părintele Cleopa, atrăgeau atenţia că adevăraţii creştini n-ar trebui să aibă televizor în casă, foarte mulţi dintre noi, care ne considerăm creştini, am spus că este o exagerare, că ar fi prea de tot şi cu toate acestea, se pare că prin cunoaşterea sa, părintele Cleopa, ajunsese la aceleaşi concluzii ca şi mulţi cercetători ai acestui fenomen fără săle citească studiile.

Vă vom oferi în ontinuare cîteva extrase dintr-un articol publicat de Wes Moore pe internet la adresa http://www.disinfo.com/archive/pages/article/id1149/pg2/index.html


Televiziunea - Opiul popoarelor

Atunci cînd vă uitaţi la TV, activitatea creierului se mută din emisfera stîngă în cea dreaptă. De fapt, experimentele conduse de cercetătorul Herbert Krugman au arătat că în timp ce telespectatorii se uită la televizor, emisfera dreaptă este de două ori mai activă decît cea stîngă, ceea ce constituie o anomalie neurologica. Fluxul din stînga către dreapta produce o creştere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele, care includ beta-endorfine şi anchefaline. Endorfinele sînt identice din punct de vedere al structurii cu opiul şi derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activităţile care eliberează endorfine (substanţe numite şi peptide de tip opiu) sînt uzual formate de atitudini comportamentale care au devenit aşa-zise obişnuinţe, obişnuinţe care de faăt nu ascund altceva decît o stare de DEPENDENŢĂ. Din categoria acestor atitudini comportamentale care eliberează în corp endorfine şi faţă de care sîntem dependenţi, dar cărora am ajuns nici să nu le mai dăm importanţă fac parte,de exemplu, pocnirea degetelor, exerciţiile fizice intense şi orgasmul. Narcoticele externe acţionează asupra aceloraşi receptori (receptorii opioizi) ca şi endorfinele, de aceea este o diferenţă nesemnificativă între cele două tipuri de cauze care conduc la eliberarea de endorfine în corp. De fapt, exerciţiile intense, care produc o eliberare de endorfine care se revarsă în organism, pot cauza o dependenţă ridicată, pînă la punctul cînd dependenţii oprindu-se brusc din exerciţii (din cauza unei accidentări, de exemplu) suferă simptomele pe care le au şi cei care sînt puşi în situaţia de a renunţa la un narcotic, cum ar fi chiar tutunul, şi anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sînt cauzate de o disfuncţie a receptorilor opioizi, care sînt obişnuiţi cu afluxul constant de endorfine. Într-adevăr, pînă şi telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de „retragere a narcoticului” dacă nu se mai uita la TV pentru o perioadă prelungită de timp. Un articol din ziarul Eastern Province Herald (octo. 1975) din Africa de Sud descrie două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugaţi să nu se mai uite la televizor. Într-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari să-şi închidă televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă familie a cedat după o săptămînă, iar celelalte au suferit de depresie, spunînd că s-au simţit ca şi cînd au „pierdut un prieten”.

În celălalt experiment, 182 germani au fost de acord să-şi întrerupă obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reuşit să reziste dorinţei mai mult de şase luni şi de-a lungul perioadei, toţi participanţii au manifestat simptomele „de retragere a narcoticului”: anxietate crescută, frustrare şi depresie. Semnele dependenţei sînt peste tot în jurul nostru. Americanul mediu se uita la televizor peste patru ore pe zi (iar un român se uită în medie 6 ore pe zi!!! conform, unor date statistice din 2003 n.r.), şi 49% dintre aceştia continuă să se uite cu toate că admit că o fac în exces. Aceştia sînt indicatorii clasici ai unor persoane care neagă: persoane care ştiu că îşi fac rău, dar continuă să folosească „drogul” în mod exagerat.

Recente studii pe cobai arată că stimulanţii receptorilor opioizi determină comportamente dependente. Demonstraţia este concludentă: toate opioidele creează dependenţă. Televizorul acţionează ca un sistem high-tech de livrare a drogului, şi noi toţi simţim efectele lui. Întrebarea este dacă o dependenţă de televizor poate fi distructivă. Răspunsul pe care-l primim de la ştiinţa modernă este un hotărît DA.

Mai întîi de toate, cînd vă uitaţi la televizor, regiunile mai înalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu şi neocortexul) sînt oprite, şi toate activităţile sînt transferate către regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic). Procesele neurologice care se desfăşoară în aceste regiuni nu pot fi numite exact „cognoscibile”. Creierul inferior doar stă şi reacţionează la mediu folosind programele de răspuns sau reflexele condiţionate. Aceste regiuni are creierului inferior nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate (o funcţie îndeplinită de neocortex), de aceea reacţionează la conţinutul transmisiei TV ca şi cum ar fi real, secretînd hormonii adecvaţi şi aşa mai departe. Studiile au dovedit că, pe termen lung, prea multă activitate în creierul inferior determină atrofierea regiunilor creierului superior.

Este interesant de observat că sistemul limbic (creierul inferior) se corelează cu circuitul de bio-supravieţuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului conştiinţei). Acesta este circuitul nostru primar, „prezenta” de bază pe care în mod normal o asociem cu conştiinţa. Acesta este circuitul unde recepţionăm prima neurologică (orală), care ne condiţionează să avansăm spre orice mediu cald, plăcut şi/sau protector. Circuitul bio-supravieţuire este calea noastră incipientă, primitivă, de a trata cu realitatea. O persoană obsedată de căutarea plăcerii fizice este probabil fixată pe acest circuit; de fapt, freud-ienii cred că o dependenţă de narcotice este o încercare de întoarcere în pîntecele mamei. Putem deduce în mod logic că asemenea dependenţă are loc atunci cînd funcţiile creierului superior sînt anesteziate şi creierul inferior dominant caută plăcerea cu orice cost. Considerînd acestea, televiziunea este o sabie cu două tăişuri: determină sistemul endocrin să elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea, concentrează activitatea neuronală în regiunile creierului inferior unde nu sîntem motivaţi de nimic altceva în afară de căutarea plăcerii. Televiziunea produce „roboţi de bio-supravieţuire” mobili, extrem de funcţionali. Cercetările lui Herbert Krugman au dovedit că privitul la televizor amorţeşte creierul "stîng" şi lasă creierul "drept" să îndeplinească toate activităţile cognoscibile. Aceasta are unele implicaţii pentru efectele televiziunii asupra evoluţiei creierului şi sănătăţii. De exemplu, emisfera stîngă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic, şi nu decodează sau divide informaţia în părţile ei componente.

Creierul "drept" procesează informaţia în întregul ei, determinînd răspunsuri mai degrabă emoţionale decît raţionale (inteligente). Nu putem trata raţional conţinutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operaţională. Nu este prin urmare surprinzător, că oamenii rareori înţeleg ce văd la televizor, după cum a arătat şi un studiu condus de cercetătorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit că, din 2700 de oameni testaţi, 90% au înţeles greşit ce au privit la televizor cu cîteva minute înainte. Deocamdată nu există o explicaţie de ce se muta activitatea pe partea dreapta a creierului atunci cînd ne uităm la televizor, dar ştim că fenomenul nu depinde de conţinutul programului vizionat.

Pentru ca un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie să fie într-o stare denumita "dezechilibru haotic". Aceasta înseamnă că trebuie să fie un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor), şi conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebrală haotică sînt prezente în timpul exerciţiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gînd. Nu sînt prezente atunci cînd te uiţi la televizor. Nivelele activităţii creierului sînt măsurate de un electroencefalograf (EEG). În timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească pînă la oprire, înregistrîndu-se semnale scăzute ale undelor alfa pe EEG. Acestea sînt cauzate de lumina radianta produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic). Chiar dacă citeşti un text pe ecranul televizorului, creierul înregistrează tot nivele scăzute de activitate. Încă o dată, indiferent de conţinutul prezentat, televizorul în primul rînd opreşte sistemul nervos. În completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simţul valorii personale, percepţiei mediului, şi sănătăţii fizice. Sondaje recente au arătat ca 75% din femeile din America cred că sînt supraponderale, ca rezultat al vizionarii de actriţe şi modele slabe timp de patru ore pe zi.

Televiziunea a dat naştere în SUA şi în alte părţi la o „cultură a fricii”, focalizată pe senzaţionalismul programelor ce conţin violenţă şi care sînt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au arătat că oamenii din toate generaţiile au exagerat cu mult ameninţarea violenţei în viaţa reală. Acesta nu este un şoc deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficţiune în timp ce se uită la televizor. Televiziunea este de asemenea dăunătoare pentru fizic. Obezitatea, lipsa somnului, şi oprirea dezvoltării senzoriale sînt, toate, comune printre dependenţii de televiziune. De aceea, sper ca am stabilit cu fermitate, că televiorul este un drog ce creează dependenţă, şi nu este cu nimic mai bun decît opiul, heroina sau alt narcotic. Televiziunea este la fel (şi poate chiar mai mult) de nocivă pentru creier şi organism ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenţă. Toate celelalte droguri ridică aparent o ameninţare către ordinea socială stabilită. Televiziunea, este un drog efectiv esenţial pentru păstrarea infrastructurii sociale. De ce? Deoarece determină consumatorii să arunce bani în vieţile fără sens şi pline de teroare pe care le trăiesc. Şi pentru această spălare de creier, sînt hipnotizaţi folosindu-se tehnici subtile şi consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au făcut să pară învechită ingeniozitatea celor mai ambiţioşi psihologi.

Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit că, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indica rate ale activităţii cerebrale mult scăzute (tipice stării precomatoase). Undele alfa sînt asociate cu stări receptive ale conştiinţei nefocalizate. O frecventa mare a acestora nu apare, în mod normal, în stare de veghe. De fapt, cercetarile lui Mulholland sugerează că privitul la televizor este similar neural cu privitul la un zid gol. Ar trebui să observ că scopul hipnozei este de a determina stări lente ale undelor creierului. Undele alfa sînt prezente în timpul stării uşoare de hipnoză folosită de hipno-terapişti pentru „terapia prin sugestie”.

Cînd cercetările lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel puţin în sectorul de marketing şi publicitate. Realizînd că telespectatorii intra automat într-o stare de transă cînd privesc la televizor, producătorii au început să producă reclame care induc stări şi dispoziţii emoţionale inconştiente în privitor. Scopul reclamelor nu este să apeleze raţionalul sau conştientul (care de obicei este îndepărtat în timpul reclamelor) ci mai degrabă să implanteze dispoziţii pe care consumatorul le va asocia cu produsul întîlnit în viaţa reală. Cînd vedem produsul expus la magazine, de exemplu, acele emoţii pozitive sînt activate. Prezentarea şi susţinerea lor de către atleţii favoriţi şi alte celebrităţi trezeşte aceleaşi asociaţii. Dacă vreodată v-aţi îndoit de puterea reclamelor de televiziune, păstraţi aceasta în minte: reclamele au efect mai bun, dacă nu eşti atent la ele.

Un dispozitiv de control al minţii care creează dependenta ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazată pe profit? Dar lucrul cu adevărat trist despre televiziune este că transformă pe toţi în zombie; nimeni nu este imun. Nu este nici un ordin înalt de „super-inteligenti” în spatele acesteia. Este produsul dorinţei noastre umane de a altera nivelul nostru de cunoştiinţă şi a scăpa din greutăţile realităţii. Vă încurajez pe toţi să vă vindeţi televizoarele şi să folosiţi banii pentru a cumpăra nişte cărţi. Trăim într-o "minunată lume nouă", doar că nu este nici atît de minunată şi nici atît de nouă. De fapt, începe să arate din ce în ce mai mult ca „timpurile întunecate”, cu mase de zombie analfabeţi care se supun autorităţii unor noi clerici: „vedetele de televiziune”.


Aceste îndemnuri ale lui Wes Moore poate că sînt, iarăşi spun, puţin cam radicale. Eu vă invit totuşi să reduceţi cît mai mult „privitul la televizor”. Reveniţi la contactul direct cu oamenii, reveniţi la bunul obicei de a citi cărţi pentru a vă informa în loc să priviţi la televizor. Mult succes!

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.