Condiţia neutră

Constantin Chirilă

Toate articolele scrise de Constantin Chirilă

Nu ştiu cîtă îndemînare am în exerciţiul literar şi totdeauna m-am temut să fac parte dintre cei mulţi care abuzează de libertatea limbajului pentru a avea privilegiul de a vorbi celorlalţi. După ‘89, românii „şi-au dezlegat limba”, dar din păcate, regimul auster la care au fost supuşi în perioada comunistă a creat un fenomen anormal şi disproporţionat, de a împînzi atmosfera subtilă cu sonorităţi purtătoare de aşa zise „opinii”. Îmi aduc aminte şi acum de acele rubrici televizate intitulate generic „Opinii”, unde un oarecare cetăţean de pe stradă putea veni să vorbească „orice şi de toate” în faţa întregii naţiuni. Chiar dacă astăzi aceste rubrici nu mai exprimă într-un mod atît de direct „spontaneitatea” unor comportamente şi idei atît de bizare, observ cum această proliferare de opinii a coborît în cotidian şi mai mult decît atît, în lipsa unei cenzuri a bunului simţ şi a minimei inteligenţe, colorează vrînd-nevrînd fundalul vieţii noastre sociale.

Aşa încît, atunci cînd m-am hotărît să scriu în paginile acestei reviste, am urmărit să-mi exprim nu neapărat propriile „opinii” cu privire la arta de a trăi. Ceea ce m-am străduit să realizez astfel, nu a fost să prezint o istorie personală care să incite curiozitatea faptică, ci mai degrabă să extrag elemente esenţiale de ordin spiritual, care prin caracterul lor universal să poată fi regăsite de oricine în propriile sale experienţe de viaţă. Întrucît îmi privesc viaţa ca pe un traseu spiritual am căutat să marchez aceste etape de evoluţie într-un cadru iniţiatic şi cu atitudinea unui explorator am identificat aceste etape pe măsură ce cuceream porţiuni tot mai vaste din necunoscutul în care înaintam.

Am făcut această introducere, pentru a justifica cumva de ce am ales subiectul acestui articol, dintr-o necesitate vitală de a mi răspunde la o întrebare care mi-a dominat mult timp gîndurile, în această perioadă. Problema pe care vreau sa o analizez este de data aceasta mai puţin filosofică cît una pur practică, aşa cum ar trebui să fie cele mai multe dintre aspectele artei de a trăi. Eu am numit-o generic „condiţia neutră”.

Fiecare dintre noi, trăim acum vremuri care ne transpun într-o condiţie accelerată. Viteza evenimentelor ne obligă să facem adevărate salturi psihologice, adaptări ingenioase la un mod de viaţă care pare să ne confrunte cu elaborarea unor răspunsuri multi-dimensionale. De aceea, una din temele majore ale incursiunilor mele intelectuale, a fost tocmai găsirea unei atitudini lăuntrice care să tindă către o armonizare plenară a tuturor contradicţiilor care revendică acţiuni simultane şi complementare. O conştiinţă spirituală nu este o conştiinţă care refuză dualitatea, alegînd dogmatic între alb şi negru, ci una capabilă să păstreze într-o tensiune creatoare opoziţii ireductibile. Acest atribut al conştiinţei l-am denumit „condiţie neutră”. În planul trăirilor umane, iniţiatul Gurdjieff prezenta această condiţie într-un aforism din paginile cărţii sale „Întîlniri cu oameni remarcabili”: „ Numai fiinţa care a învăţat cum să păstreze intacte atît lupul cît şi oaia ce i s-au încredinţat spre îngrijire îşi merită cu adevărat numele de om şi poate conta pe sprijinul Cerului în acţiunile sale”. Pot să vă spun din experienţa proprie, că nu este deloc uşor acest deziderat practic. În tradiţia Tarotului, cel care conduce „carul triumfal”, avînd simbolic în faţă un cal alb şi unul negru, fiecare gata să îndrepte destinul omului în direcţia spre care tinde impulsul forţei sale intrinseci, este prin excelenţă un erou spiritual. Instinctele şi emoţiile, modulate de ciclicitatea celor patru elemente fundamentale ale dinamicii universale: pămîntul, apa, focul şi aerul, sînt forţe care trebuie stăpînite pe terenul de luptă al experienţelor de viaţă.

Esenţa atitudinii eroice se traduce astfel, prin această plasare a conştiinţei într-un centru care să poată ordona aceste tendinţe efervescente ale fiinţei, centru care lipsit de polaritate, este conex cu ideea de neutralitate.

Chiar dacă subiectul este cît se poate de pragmatic, trebuie menţionat de la început că această atitudine este prezentă într-un mod adesea implicit în toate marile tradiţii spirituale ale umanităţii. O putem regăsi sub diferite denumiri ca „centrarea în Inimă”, „amintirea de Sine”, „vacuitatea inefabilă”, „starea de Martor detaşat”, etc… De asemenea, există numeroase procedee care au ca scop păstrarea unei astfel de atitudini, dar întrucît ea este în esenţă o atitudine a Conştiinţei, efortul privit ca o concentrare de forţe nu este cheia acestei reuşite de ordin spiritual. Este vorba aici, doar de o adecvare a atenţiei într-un mod în care pînă acum nu eram obişnuiţi să o facem. Şi ea apare întotdeauna în urma unei înţelegeri. Am sesizat că ceea ce împiedică cel mai mult continuitatea acestei atenţii este obişnuinţa noastră de a găsi opţiuni la îndemînă şi o insuficienţă a capacităţii noastre de a rezista intr-o condiţie tensionantă.

Graba de a găsi răspunsuri imediate, simplitatea în a cataloga fapte si evenimente, toate acestea ne descentrează din această condiţie neutră şi ne aruncă într-un circuit al unor forţe pe care nu le putem controla. Inevitabil, vom resimţi ulterior faptul că ne-am depărtat de noi înşine, că ne-am lăsat furaţi de jocul evenimentelor şi am uitat ceva esenţial, care ne dădea înainte sentimentul existenţei conştiente.

Prin acest articol nu mi-am propus să ofer modalităţi practice bazate pe aspecte exterioare, ci mai degrabă să creez o raportare adecvată la această atitudine de bază pe orice cale spirituală, ca periodic fiecare să-şi amintească de centrarea în Sine, care poate fi de multe ori pentru cel capabil să o aplice cu succes, răspunsul cel mai bun în faţa întrebărilor complexe pe care viaţa ni le pune clipă de clipă.

Ceea ce este cu adevărat important în această practică a atenţiei, este starea activă a conştiinţei. Condiţia neutră nu implică niciodată pasivitate, ci o energică priză de conştiinţă asupra potenţialului de forţe care fără a fi disipat, rămîne intr-un echilibru dinamic. Întotdeauna această stare neutră a conştiinţei, permite manifestarea în fiinţă a unei forţe transpersonale, care are ca mediu fundamental de propagare acest vid inefabil al conştiinţei. Deşi aceste explicaţii pot să nu fie satisfăcătoare, rezonanţa cu această stare se declanşează printr-o intuiţie fulgerătoare, atunci cînd urmărim în planul trăirilor umane intense, cum ar fi cele de plăcere - durere, să avem o atitudine detaşată, de martor lucid al lor. Rămînînd centraţi în sine, vom sesiza că stările pasagere care dominau înainte conştiinţa individuală nu o mai afectează şi îi oferă fiinţei autocontrolul şi stăpînirea de sine. În acest fel, cultivînd condiţia neutră ca o artă de a trăi fiecare moment al vieţii, ne apropiem tot mai mult de ceea ce este cu adevărat spiritual şi divin în propria fiinţă.