Puterea harului

Adrian Grigoraş

Toate articolele scrise de Adrian Grigoraş

Harul este manifestarea în viaţa noastră a unei puteri superioare. El poate „coborî” în sufletul nostru pentru cîteva minute, dar la fel de uşor poate rămîne cîteva ore sau, în cazuri speciale, chiar zile. El poate să revină de mai multe ori pe durata vieţii sau vizita sa să fie irepetabilă.

Efectele harului sînt desluşite şi înţelese, de cele mai multe ori, după mulţi ani de la manifestarea lui. Răgazul necesar asimilării harului variază pentru fiecare caz în parte.

Există semne care prevestesc venirea harului. Poate cel mai important semn este apariţia unei puternice dorinţe de lumină spirituală. Viaţa obişnuită apare ca fiind goală, istovitoare, plictisitoare şi chiar lipsită de sens. Cu cît această dorinţă devine tot mai vie, mai puternică şi constantă cu atît mai apropiată şi mai arzătoare va fi manifestarea harului. Plînsul este un alt semn. Exteriorizate şi vizibile sau închise în camera inimii lacrimile au o influenţă misterioasă atunci cînd pornesc dintr-un imbold interior şi răscolesc adîncul sufletului. Ajutorul lor blînd poate dizolva „crusta” ce acoperă poarta prin care trebuie să sosească harul.

Despărţirea de o persoană dragă sau chiar moartea acesteia naşte în noi o durere adîncă, firească în asemenea situaţii. În aceste momente harul se poate manifesta ca o compensare durerii. Dispariţia persoanei dragi, nu va mai fi resimţită ca o povara, ci va căpăta o semnificaţie spirituală. Sacrificiul ce ne-a fost cerut va naşte în suflet sentimentul dăruirii lui Dumnezeu. În esenţă, harul lucrează în aşa fel încît ne atinge acolo unde sîntem mai sensibili.

Un alt mod prin care putem cunoaşte puterea harului este prin intermediul unui iniţiat. Nu este deloc o cale uşoară, deoarece un astfel de îndrumător trebuie căutat, găsit şi nu în ultimul rînd trebuie cîştigată încrederea lui, manifestîndu-ne cu înţelepciune, răbdare şi smerenie.

Traducerea experienţei harului în adevărata ei intensitate şi bogăţie nu este cu putinţă în cuvinte. Atunci cînd harul zăboveşte asupra unui om, din sufletul acestuia lipseşte cu desăvîrşire orice dorinţă de a explica experienţa ce o trăieşte prin concepte raţionale, logice. E adevărat că nu poate dovedi ceea ce trăieşte, dar nu are nici cea mai mică dorinţă de a dovedi ceea ce el ştie într-un mod sigur. Sfinţii care ne-au împărtăşit experienţele lor duhovniceşti nu ar fi făcut-o dacă nu ar fi fost puşi în faţa misiunii de a învăţa pe aproapele, dacă nu ar fi avut nădejdea ca măcar un singur suflet să audă şi să se mîntuiască.