Lumînarea

Cristina Brînzilă

Toate articolele scrise de Cristina Brînzilă

Cine nu a aprins o lumînare?

Lumînarea nu lipseşte de la nici o slujbă religioasă, de la nici o sărbătoare, de la nici o rugăciune. Ea ne însoţeşte de fiecare dată cînd ne propunem să ne întîlnim în vreun fel cu Dumnezeu. Cînd cineva se botează, cînd se cunună, cînd se împărtăşeşte, cînd moare, cînd se roagă la el acasă sau la biserică, ori de cîte ori se adresează lui Dumnezeu omul credincios aprinde lumînări. Cu toate că lumînarea simbolizează esenţa de lumină a lui Dumnezeu şi a sufletului nostru ea nu a fost înlocuită de alte surse de lumină care au fost descoperite între timp. Cu toate că becul electric a luat locul lumînărilor în ceea ce priveşte iluminatul unui spaţiu închis sau deschis, atunci cînd vrem să simbolizăm lumina divină apelăm la o lumînare. Pentru că nu atît lumina este importantă într-o asemenea împrejurare cît modul în care ea este generată. Lumînarea oferă lumină „sacrificîndu-se” pe sine!

Lumînarea simbolizează jertfa de sine, transfigurarea, transformarea în lumină prin ardere de sine, ceea ce reprezintă calea împlinirii noastre şi a desăvîrşirii. Lumînarea este un semn distinct al creştinului, ea sintetizînd esenţa credinţei noastre, aceea că nu există altă cale de mîntuire decît a jertfei. Jertfa se află la temelia vieţii, nimic nu se poate realiza decît prin jertfa de sine. Ca şi lumînarea, omul se poate şi el transforma în lumină, se poate îndumnezei prin ardere de sine.

Lumînarea este jertfa de lumină pe care o aducem lui Dumnezeu şi reflectă în exterior jertfa de lumină interioară care se obţine prin arderea dorinţelor. De aceea însoţim rugăciunile noastre pentru cei vii şi pentru cei morţi de aprinderea lumînărilor, pentru a se vedea ca sufletul nostru este aprins de iubirea faţă de ei.

Lumina este un semn al prezenţei lui Dumnezeu. Şi pentru că Dumnezeu este lumină, mergem la El cu lumină, devenind lumină.