Ai doar ceea ce nu poţi pierde

AdiM

Toate articolele scrise de AdiM

Te trezeşti duminică dimineaţa la tine acasă şi deschizi ochii. Urmele somnului îţi înceţoşează încă privirea, cu imagini tot mai estompate din lumea de dincolo, dar după cîteva clipe lumina din jur le alungă şi privirea fizică se limpezeşte, aşa că poţi să priveşti în jurul tău. Eşti înconjurat de tot felul de lucruri pe care le-ai strîns de-a lungul anilor. Sînt lucrurile tale. Te simţi stăpînul lor, şi gîndeşti că ele îţi aparţin, că reprezintă ceea ce ai. Te gîndeşti ce neplăcut ar fi să le pierzi, sau să le distrugi din greşeală... Dar cum viaţa merge mereu înainte, simţi mereu dorinţa sau nevoia să ai şi alte lucruri. Şi ai senzaţia că această continuă urmărire a scopului de a dobîndi şi asta, şi cealaltă, te îmbogăţeşte doar fiindcă ai mai multe lucruri...

Dar luni dimineaţa, umblînd buimac de somn ca să-ţi faci o cafea înainte de a pleca la serviciu, scapi pe jos o ceaşcă şi aceasta se face ţăndări. Nu e o nenorocire, te apleci, strîngi cioburile şi le arunci la gunoi. Ai avut o ceaşcă, iar acum n-o mai ai, fiindcă ai spart-o şi n-o mai poţi folosi. Deci acest "a avea", care ne face să ţinem atît de mult la lucrurile materiale, este strîns legat de a folosi. Cînd nu mai putem folosi un lucru, sîntem gata să-l aruncăm. Practic, într-un asemenea moment ai putea să tragi concluzia că avem cu adevărat, la nivel fizic, numai ceea ce putem folosi.

Marţi dimineaţa, căutînd prin debara ceva de încălţat pentru ploaie, fiindcă e o zi ploioasă, constaţi brusc că ţi-e greu să găseşti ghetele fiindcă te încurci de mai multe perechi de pantofi din anii trecuţi, pe care pur şi simplu nu te-ai îndurat să le arunci, deşi nu le-ai mai purtat de mult timp, şi nici nu mai ai de gînd să le porţi. Dar fiindcă au costat ceva cînd le-ai cumpărat, şi fiindcă te-ai ataşat cumva sufleteşte de ele, le-ai lăsat să zacă în debara, unde oricum umbli rar. Oare chiar ai aceste lucruri? Dacă nu le foloseşti, atunci la ce bun că le ai, mai ales că acum te încurcă şi poţi să întîrzii la slujbă dacă nu dai mai repede de ghete? Le-ai putea vinde la piaţa de vechituri, dar nu e stilul tău să faci aşa ceva. Le-ai putea arunca la gunoi, dar parcă mai sînt bune de purtat. Ai putea chiar să le dăruieşti cuiva care are nevoie de ele. Ai putea să faci foarte multe lucruri diferite cu ceea ce ai în viaţa ta. Dar se pare că, pînă acum, ai ales să faci cu aceşti pantofi ceva care mai mult nu-ţi foloseşte... Folosind prost ceea ce ai, la ce bun să ai, pur şi simplu?

Miercuri dimineaţa te decizi şi iei cu tine sacoşa cu pantofi vechi. Încă nu ştii ce vei face cu ei, dar din moment de sînt ai tăi, ai ales că vei face ceva mai bun decît să-i ţii degeaba în debara. Este o zi rece, şi te miri că un cîine de pe stradă poate să umble în picioarele goale. El nu are nevoie de pantofi? Este el mai sărac decît omul cu pantofi, din moment ce omul cu pantofi nu poate ieşi pe stradă desculţ? Nu că n-ar putea, dar nu se cade, şi pe urmă asfaltul s-ar simţi neplăcut sub tălpile lui neobişnuite cu mersul desculţ. În mod cert, cîinele este mai liber. El nu depinde de nici o pereche de pantofi. Are tot ce-i trebuie în însăşi fiinţa lui. E greu de spus dacă ştie sau nu cît de liber este, dar e limpede că nu simte nevoia să aibă pantofi. La un colţ de stradă, un cerşetor se chinuie să încalţe un papuc rupt. Te eliberezi de sacoşă, oferindu-i-o timid. Omul îţi mulţumeşte şi imediat îşi scoate papucii şi-i aruncă la coş. El nu are debara, aşa că nu poate să-şi pună la păstrare încălţămintea cea veche... Dar pleci mai departe mulţumit că ai reuşit să dai un rost mai bun pantofilor din debaraua ta.

Joi dimineaţa, mergînd pe acelaşi drum spre slujbă, vezi peste drum un grup de cerşetori, printre care este şi cel de ieri. Poartă o pereche de pantofi de la tine, dar culmea este că şi cîţiva dintre ceilalţi îţi poartă pantofii. Omul acela nu şi-a pus pantofii în plus în debara, în primul rînd fiindcă nu are debara, deşi poate că peste cîteva luni se vor rupe cei pe care-i poartă acum. El le-a dat un rost imediat, dîndu-le şi altora încălţări. Te gîndeşti că, dacă n-ar fi făcut asta, poate că oricum i-ar fi pierdut sau i-ar fi furat cineva... Dar nimeni nu se poate îndoi că el a ales altceva cu ceea ce avea. Pantofii, oricine i-ar fi putut da sau lua, dar alegerile nu ţi le poate lua nimeni. Fiecare are ceea ce alege.

Vineri dimineaţa s-a încălzit şi se anunţă o zi frumoasă. Cerşetorul este la locul lui, dar nu mai are pantofi în picioare. Îl întrebi ce s-a întîmplat. Spune că a trebuit să fugă aseară de nişte oameni furioşi şi şi-a pierdut pantofii în fugă, dar nu e supărat fiindcă oricum îi erau cam mari, iar el este obişnuit să stea şi desculţ, şi oricum vine vara. Te miri că nu te simţi deloc afectat de pierderea pantofilor tăi, şi îţi dai seama că din momentul în care i-ai dat, ai şi uitat de ei. Au apărut în viaţa ta, i-ai purtat, apoi au zăcut în debara şi iată că au dispărut... Oare chiar i-ai avut vreodată?

Sîmbătă dimineaţa, trezindu-te ca de obicei, te vezi iar înconjurat de lucrurile tale. Brusc, te întrebi oare cînd şi cum vor dispărea, fiecare, pe rînd, din viaţa ta, aşa cum au şi venit. Nu te mai frămîntă gîndul că ar fi neplăcut să rămîi fără ele. Ştii că ele sînt doar elemente ale unui decor mereu în schimbare, şi ceea ce ai cu adevărat, include doar alegerea ta pentru ceea ce vei face cu aceste lucruri. Ceea ce ai cu adevărat nu include deloc ceea ce poţi pierde, ci numai ceea ce nu-ţi poate lua nimeni, nici măcar timpul. Te simţi mult mai liber, petreci o zi minunată, iar seara simţi deja că eşti pregătit să cercetezi, în inima ta, ce anume ai cu adevărat, şi mai ales ce merită să ai.

Dar pentru asta - şi te bucuri enorm punînd capul pe pernă pentru somnul de noapte - ai la dispoziţie şi ziua de duminică...