Drogurile, Banii şi Puterea

Crisitan Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Crisitan Constantin Ţurcanu

Faptul că banii şi funcţiile de conducere conferă multă putere celui care le deţine, este un lucru intuit de fiecare om. Ceea ce doresc să subliniez în aceste rînduri reprezintă limitările destul de dureroase pe care le provoacă totuşi aceste două surse de energie. Banii îţi dau un sentiment de dilatare, un sentiment de libertate. Banii induc încrederea în sine, curajul şi optimismul. La fel acţionează şi Puterea. Dacă eşti prim-ministru sau preşedintele unei ţări, te simţi puternic, plin de energie. Însă atît banii cît şi puterea acţionează asupra psihicului exact ca nişte droguri. De fapt sînt cele mai puternice droguri cunoscute. Ca orice drog, vor acţiona în mod distructiv asupra psihicului şi spiritului.

Ceea ce nu se ştie în mod obişnuit este faptul că atît banii cît şi Puterea induc în aura fiinţei o energie concretă care este profund dăunătoare. Nu este vorba doar de o mentalizare ci, de o energie la fel de concretă ca şi aceea care provine din alimente. Chiar se şi spune că există o „beţie a puterii” sau „gustul banilor”. Dacă această energie nu ar exista n-ar fi posibil să se petreacă atîtea modificări în gîndirea noastră atunci cînd ţinem nişte „hîrtii” în mînă. Este adevărat că un orb nu poate să facă distincţia dintre o bancnotă şi o bucată de hîrtie şi nu va simţi nici o schimbare energetică la nivelul aurei atunci cînd se află în contact cu banii. În cazul acestui tip de energie este necesară o deschidere mentală faţă de ea pentru a putea interacţiona cu noi. Aceste tipuri de energii sînt foarte uşor de cunoscut studiind efectele pe care le produc. De exemplu un candidat la preşedinţie promite o mie şi unul de lucruri şi chiar este sincer în aceste promisiuni. Odată ce a intrat în funcţie, va interfera la nivelul aurei cu energiile specifice funcţiei sale şi, treptat, îşi va schimba modul de a gîndi. Aproape că împotriva voinţei sale va începe să gîndească altfel. Nu este vorba de a-şi uita promisiunile, aşa cum îl acuză toată lumea ci, de faptul că efectiv mintea lui începe să funcţioneze altfel. Se schimbă modul de a gîndi ca şi cum ar fi sub influenţa unui drog. Trebuie să fii foarte puternic ca să-ţi păstrezi gîndurile anterioare intrării în funcţie, pentru că din momentul în care ai fost ales, este ca şi cum ai înghiţit un drog. Un drog de care ulterior devii dependent. La fel se întîmplă şi cu banii. În momentul în care îi ai în mînă energia subtilă pe care o „încarnează” îţi pătrunde în aură aşa cum se împrăştie un drog în toată fiinţa. Uneori faci faţă şi reuşeşti să asimilezi substanţele respective. Însă alteori această energie specifică banilor şi Puterii îţi ia minţile, îţi tulbură profund modul de a gîndi.

În momentul în care aura ta a fost infuzată cu acest tip de energie (a banilor sau a Puterii) ţi se amplifică într-o anumită măsură încrederea în sine, optimismul, voinţa, capacitatea de angrenare în acţiuni, solaritatea, capacitatea de a lua decizii etc. În aparenţă lucrurile sînt minunate şi am putea crede că obţinerea banilor sau a Puterii reprezintă o modalitate de creştere a energiei lăuntrice în vederea exersării autocontrolului sau a altor virtuţi. În cazul drogurilor, după cîteva momente de dilatare a minţii, urmează tot felul de suferinţe care anunţă începutul degradării corpului şi minţii. Acelaşi lucru se petrece şi în cazul banilor. Energia lor este dăunătoare pentru suflet. Sînt foarte puţini oameni bogaţi care să fi evoluat spiritual. Nu vreau să fac apologia sărăciei, pentru că sărăcia este o boală însă, privind retrospectiv în istoria spirituală a planetei observăm că există o incompatibilitate între bogăţie şi evoluţia spirituală.

Energia care provine din bani şi funcţii de conducere este reală dar, foarte riscantă pentru sănătatea noastră spirituală. De altfel, efectele deazstruoase pe care le poate induce (dezvoltarea orgoliului, zgîrcenia, răutatea, mîndria) sînt un semnal de alarmă pentru cel ce doreşte să evolueze spiritual. Atît timp cît forţa noastră se sprijină pe un suport exterior, tot ceea ce manifestăm nu ne aparţine cu adevărat. De aceea este necesar să căutăm acele surse de energie care se află în noi şi care nu sînt dăunătoare sufletului aşa cum sînt dăunătoare într-o măsură mai mare sau mai mică toate sursele exterioare de energie.

Drogurile, banii, puterea par a fi cele mai căutate mijloace de obţinere a unor satisfacţii intense. Ele aproape că au surclasat chiar şi atracţia sexuală. Nevoia de aceste lucruri este departe de a fi naturală. S-a ajuns aici în urma unor procese artificiale, datorită marilor leneşi ai omenirii. Descoperirea surselor de energie benefice care să ne confere satisfacţii infinite cere întotdeauna un efort spiritual destul de serios şi cum majoritatea dintre noi sîntem setaţi pentru a merge pe calea „efort minim, confort maxim” sîntem foarte uşor atraşi de sursele exterioare cum ar fi cursa pentru bani şi putere sau mirajul drogurilor.

Diferite rapoarte arată că a început să crească foarte mult consumul de droguri şi la noi în ţară. Asta înseamnă că sufletele tot mai multor oameni devin din ce în ce mai chinuite. În mod obişnuit se spune că sufletul şi mintea ajung schiloade în urma consumului de droguri, însă realitatea este exact inversă – sufletul chinuit şi mintea schiloadă, înţesată pînă la refuz cu agresivitate şi mecansime de apărare, atrag consumul de droguri. A adopta măsuri de eliminare a drogurilor de pe piaţă sau doar pentru a atrage atenţia asupra pericolului pe care îl aduce consumul lor este ceva absolut inutil. Acest lucru s-a verificat în ţările dezvoltate ale lumii, unde s-au investit resurse serioase în această privinţă, iar rezultatele sînt ca şi inexistente, deoarece consumul de droguri a crescut constant. La fel este şi cu dependenţa de tutun. De ani de zile se atrage atenţia că fumatul este nociv, s-a ajuns să se scrie şi pe pachetele de ţigări că sînt dăunătoare şi totuşi industria tutunului proliferează. Adevăratele cauze ale consumului de droguri, sau ale competiţiei acerbe pentru bani şi putere sînt în imperfecţiunile societăţii, în îndepărtarea omului de Dumnezeu. Ca atare, dacă ar exista o voinţă reală de a se clădi o societate corectă, atunci s-ar investi ceva mai multe eforturi în proliferarea binelui, a dragostei faţă de Dumnezeu, a compasiunii, şi a dragostei faţă de înţelepciune. Să sperăm că pînă la urmă vom ajunge şi aici!