Editorial - Gropile sufletului

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Cu o frecvenţă destul de mare putem să vedem la ştiri sau să citim în ziare despre gropile de pe străzile din ţară. Mulţi se plîng de aceste gropi care îi împiedică să se bucure de confortul maşinii personale. Mai sînt însă şi alte gropi despre care nu se pomeneşte nimic, niciodată. Sînt gropile uriaşe din educaţia multora, sînt gropile uriaşe de pe Calea Adevărului, gropile mari de pe Calea Iubirii. Dar chiar şi dincolo de acestea, care sînt cît de cît evidente pentru multă lume, mai există un soi de găuri negre, misterioase şi foarte greu de detectat.

Mă refer la faptul că, în societatea românească, efectele multor eforturi pe care le facem sînt inexistente. Conform unor legi clare care guvernează lumea naturală, nici un efort n-ar trebui să rămînă fără efecte. Orice efort susţinut ar trebui urmat de rezultate. Însă la noi o mulţime de oameni pot să confirme că eforturile lor remarcabile, uriaşe, care s-au întins chiar pe mai mulţi ani, au rămas fără rezultate. Cu toţii avem o mulţime de vise eşuate, şi nu din cauză de lene, ci din cauze „misterioase" şi neelucidate. De exemplu, un student poate să facă eforturi remarcabile, să înveţe foarte bine şi cu toate acestea să ajungă la sfîrşitul facultăţii să ceară ajutor de şomaj. Astfel de exemple sînt foarte multe. Cu siguranţă puteţi să aduceţi încă multe alte exemple prin care să confirmaţi faptul că eforturile dumneavoastră sau ale unor cunoscuţi au rămas fără nici un rezultat, s-au topit în neant, lăsînd ca răspuns doar o tristeţe amară şi tăcută.

Singura explicaţie a acestor lucruri este că în viaţa societăţii noastre există o mulţime de gropi în care se afundă eforturile noastre. Cineva ne fură toate efectele eforturilor noastre. Găurile negre ale societăţii sînt reale şi foarte numeroase. Altfel nu se poate explica de ce un vest-european îşi vede răsplătite eforturile, munceşte opt ore pe zi şi, din ceea ce primeşte ca răsplată, îşi poate permite asigurarea nevoilor fundamentale, pe cînd un român trebuie să muncească chiar de zeci de ori mai mult şi să nu primească nimic. Să asfaltăm principalele căi de circulaţie, calea Adevărului, Calea Iubirii, Calea Omeniei, şi abia atunci ne vom putea bucura cu adevărat de răsplata eforturilor noastre. Toţi guvernanţii, toţi oamenii politici ar trebui să se îngrijească în primul rînd de aceste gropi, să le facă să dispară din societatea românească pentru ca oamenii de aici să poată circula civilizat prin viaţă.

Dar cum societatea este formată din oameni, înseamnă că fiecare, dar mai ales oamenii care ne conduc, ar trebui să-şi acopere găurile din suflet pentru ca societatea să poată funcţiona cu adevărat normal. Aşa cum şi în ţară sau într-un oraş se asfaltează mai întîi străzile principale, şi în societate trebuie să se îmbunătăţească în primul rînd oamenii care deţin funcţii de conducere. Aceasta este o lege clară şi vă spun că, atît timp cît eforturile multor oameni cinstiţi rămîn nerăsplătite, înseamnă că principalele căi de acces ale societăţii sînt pline de gropi, chiar dacă la suprafaţă par a fi în regulă, îmbrăcate frumos, spălate, pieptănate ş.a.m.d.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.