Meditaţia lunii mai

Simona Balan

Toate articolele scrise de Simona Balan

„Puritate, inocenţă, iubire, bucurie, pace sufletească, lumină”

Cînd am citit pentru prima dată aceste cuvinte, sufletul meu s-a trezit pentru o clipă şi din negura în care eram am întrezărit o luminiţă. Mi-au plăcut atît de mult aceste cuvinte încît am început să le repet, din nou şi din nou, şi cu cît le repetam mai mult, cu atît lumina din sufletul meu devenea din ce în ce mai mare, pînă cînd mi-a cuprins tot pieptul.

Cum a putut oare această aparentă înşiruire de cuvinte să producă un astfel de efect de înălţare a sufletului ? M-am gîndit că cel care le-a aranjat astfel, în această ordine, le-a şi fermecat totodată, ca un mic magician care atingînd o piatră, o însufleţeşte.

Reflectînd mai adînc, am încercat să descopăr sensul ascuns al acestor cuvinte, cheia magică ce-mi permitea să le absorb înţelesurile. Am simţit că aceste cuvinte sînt ca nişte trepte, care duc undeva sus, în înalturi, în ceruri. Şi le-am urcat una cîte una, străduindu-mă să înţeleg cît mai multe din acest miracol al evoluţiei spiritului.

Prima dintre aceste trepte este puritatea. Este firesc ca înainte de orice lucru măreţ să ne purificăm. De exempu, atunci cînd ne pregătim să ne întîlnim cu fiinţa iubită, ne îmbăiem trupeşte şi ne curăţăm sufleteşte, ne lăsăm deoparte toate grijile lumeşti pentru a trăi cît mai intens fericirea de a fi cu iubitul/iubita noastră. Orice lucru începe cu o purificare, atît interioară, cît şi exterioară. Purificarea mai simbolizează şi acea energie a începutului care apare după un moment de hiatus, de trecere între două lumi diferite.

Purificaţi fiind acum, detaşaţi de tot ceea ce a fost „înainte”, cu sufletul liniştit, decoperim candoarea, inocenţa. Această minunată calitate ne face apţi să primim Graţia lui Dumnezeu, ne face sufletul să fie deschis la învăţăturile spirituale, pe care le vom asimila atunci prin intermediul unui joc al sufletului, căci candoarea, inocenţa este specifică copiilor, iar copiii învaţă numai prin joc... Sîntem deci acum în ipostaza de copii inocenţi ai lui Dumnezeu şi întreaga noastră existenţă este un Joc.

Încetul cu încetul vom creşte şi vom învăţa acest minunat sentiment care este iubirea. Şi întrucît ştim că iubirea vine întotdeauna însoţită de fericire, cu siguranţă că va apărea neîntîrziat în sufletul nostru şi bucuria. Iubirea şi bucuria sînt ca doi prieteni buni, nedespărţiţi, aşa încît putem afirma cu certitudine că cine nu iubeşte nu poate fi bucuros, iar cine nu este bucuros, cu siguranţă că nu iubeşte.

Bucuria aduce cu sine exuberanţă, trăirea voluptoasă a fericirii, acea stare de dulceaţă ce îţi umple tot pieptul. Atunci cînd ne bucurăm, vrem să revărsăm din preaplinul sufletului nostru şi celorlalţi, şi aceasta se vede din faptul că iradiem în jur o lumină blîndă şi călduţă. Însă cînd această bucurie este interiorizată, iar explozia frenetică a fericirii nu mai este proiectată înspre exterior, ci dimpotrivă, aprofundată din ce în ce mai mult, apare o stare de pace sufletească, fină adiere a liniştii şi împăcării din sufletul unui mare înţelept. Conştiinţa noastră poate cuprinde lumea doar pînă aici, căci nouă ni se pare că odată atinsă această pace sufletească, ne-am atins şi ţelul ultim al vieţii noastre. Atunci cînd sîntem obosiţi, sau cînd sîntem prinşi în treburile lumeşti, ne dorim cu ardoare această pace sufletească, ne dorim ca totul să se oprească brusc şi noi să trăim suspendaţi, dincolo de timp. Însă marii înţelepţi, oameni care au atins deja de mult timp acest minuscul prag, ne amintesc mereu şi mereu că dincolo de aceasta există ceva cu mult mai adînc decît cea mai adîncă linişte, ceva mult mai beatific decît orice fericire, ceva mult mai iubitor decît orice suflet de îndrăgostit, ceva mult mai inocent decît orice copil şi ceva mult mai pur decît orice înger... Ei ni-l revelează pe Dumnezeu atunci ca o tainică prezenţă, ce a existat întotdeauna şi va exista de-a pururea ca un focar de lumină în centrul pieptului nostru. Însă sufletul nostru intuieşte că Dumnezeu este şi dincolo de orice lumină...

Mai rămîne o singură treaptă de urcat, ultima, nerostită, pierdută în transcendenţă... Să ne cufundăm deci în ea şi să ne abandonăm deplin sufletul în mîinile lui Dumnezeu pentru a o putea trăi cu toată fiinţa !