Pintilie călătorul, sau cum se călătoreau verile de altădată

Marcel Lutic

Toate articolele scrise de Marcel Lutic

Obişnuiţi cu reperele temporale ale lumii de azi, am uitat, aproape cu desăvîrşire, hotarele calendaristice de altădată, hotare hărăzite, se pare, de însuşi Dumnezeu atunci cînd a creat lumea. Pentru a despărţi anotimpurile între ele şi pentru a le da nume, oamenii, luminaţi de Creator, au ţinut sub observaţie veacuri la rînd natura înconjurătoare. Aşa, spre exemplu, au ajuns să considere, la un moment dat, că sărbătoarea lui Pintilie călătorul era hotarul dintre vară şi toamnă, că tocmai acum, pe 27 iulie, „se întoarce crîngu (crugul cerului sau bolta cereasca) spre toamnă". E adevărat, după 1924, odată cu introducerea stilului nou în Biserica Ortodoxă Română, şi sărbătoarea Schimbării la Faţă din 6 august a început să capete statutul de hotar calendaristic între cele doua anotimpuri.

Sărbătoarea de azi se numeşte, în Muntenia, Pantelimon sau Pantelimonul oveselor; în Oltenia, Sfîntul Ilie cel mic sau cel şchiop; prin Moldova spunîndu-i-se, cel mai adesea, Pintilie sau Pentelei călătorul. Era ţinută de cei care călătoreau des şi de cojocari, acum serbîndu-se coacerea harbujilor. Pe vremuri, în sîmbăta dinaintea sărbătorii sau, cum este în acest an, chiar în ziua lui Pintilie, se făceau praznice, dîndu-se de pomană mere şi pere, uneori cu felii de pîine, pentru sufletele copiilor morţi; dacă nu se făcea aşa, se credea că pruncii morţi nu vor putea mînca mere pe ceea lume.

Motivaţia tradiţională a acestei sărbători se apropie de aceea a lui Sîntilie, ziua lui Pintilie călătorul fiind ţinută de frica trăsnetelor, grindinii, furtunii şi a secetelor; uneori, ziua era atribuită unei surori a lui Sîntilie, aceasta fiind cu mult mai rea decît fratele ei; se considera chiar că cel care muncea pe 27 iulie se ...călătorea, adică murea nu după mult timp. Interesant e că pe 25 iulie mai există în calendarul popular o sărbătoare numită Ana Ospenia, despre cei care îndrăzneau să lucreze acum spunîndu-se că adormeau, dormind trei zile, o săptămînă sau chiar ...somnul cel lung al morţii!

În legătură cu denumirea cea mai folosită a sărbătorii, Pintilie călătorul, este şi principala caracteristică a zilei de 27 iulie; astfel, există peste tot credinţa fermă că de la Pintilie călătorul „se călătoreşte vara". Această „călătorie" (plecare) a verii era semnalată de cîteva evenimente vizibile pentru comunităţile arhaice, precum „cîrduirea" păsărilor migratoare, mai ales a berzelor, „pălitul" frunzelor, în special al celor de tei, care, se spune, acum „se întorc pe dos, jelind (astfel) trecerea verii", dar şi de privitul oamenilor, la amiaza acestei zile, într-o strachină cu apă, aici putîndu-se vedea cum Sfîntul Soare stă pe loc cam o jumătate de ceas ş.a. De aceea, altădată, se credea că la Pintilie călătorul „e mare jale în cer, (căci) se desparte vara de toamnă, cum se desparte fiul de mamă", jelania aceasta strecurîndu-se adeseori şi în sufletele oamenilor.

Tristeţea mai era estompată de faptul că Pintilie călătorul apără vitele şi oamenii de multe boli, pe cei care-i ţineau ziua tămăduindu-i de arsuri sau de epilepsie ori ferindu-i de brumele prea timpurii. Celor pe care îi apucă prea des ...pandaliile, le spun că acestea, numite alteori „pantelii", erau socotite surori ale lui Sîntilie şi Pintilie călătorul, zilele lor fiind ţinute pe 13 şi 27 iulie de teama incendiilor pe care le puteau oricînd provoca; aşa că, dacă vă apucă azi pandaliile, e de înţeles!

Acesta este tabloul general al sărbătorii lui Pintilie călătorul, tristeţea, la gîndul despărţirii de frumoasa vară, fiind dominanta de altădată a sărbătorii de pe 27 iulie. De aici şi o expresie sugestivă: „se duce vara ca o pîine, vine iarna ca un cîine". Să mai spunem că Pintilie, ca martor al călătoriei verii, o roagă să revină şi la anul tot aşa bogată ca şi în anul pe care tocmai îl părăseşte. Aşa să ajute Cel de Sus!