Sfîntul Ioan Scărarul

Elena Otînjac

Toate articolele scrise de Elena Otînjac

Viaţa Sfîntului Ioan Scărarul este dificil de reconstituit, deoarece izvoarele care îi relatează viaţa sînt un amestec de informaţii disparate şi elemente legendare.

Se ştie că avea o solidă pregătire intelectuală dezvoltată prin lecturi valoroase, ceea ce i-a adus supranumele de „scolasticul”. Prima mărturie îl prezintă la vîrsta de 16 ani ca ucenic al monahului Martinie în Mănăstirea din Muntele Sinai. După moartea duhovnicului său, cînd împlineşte vîrsta de 24 de ani, se retrage în pustiul Tholei, unde sub îndrumarea altui duhovnic, Gheorghe Arsalaitul, a dus o intensă viaţă ascetică într-o peşteră. Harul său a atras în jur mulţi pustnici, motiv pentru care şi-a părăsit recluziunea şi s-a izolat într-o peşteră mult mai îndepărtată unde avea să trăiască mari încercări, dar şi experienţe spirituale de vîrf: rugăciunea neîntreruptă, convorbirile cu îngerii. Sinteza experienţelor sale spirituale din această perioadă se va concretiza în opera sa capitală „Scara raiului”.

Sosise momentul de a-şi părăsi recluziunea şi acceptă să fie stareţ al mănăstirii din Muntele Sinai. Faima muntelui Sinai în istoria creştinismului se datorează marilor duhovnici şi sfinţi între care a excelat Sfîntul Ioan Scărarul (sau Sfîntul Ioan al Sinaiului) supranumit „al doilea Moise” deoarece asemeni lui Moise care a dat iudeilor Tablele Legii, Sfîntul Ioan Scărarul a dat creştinilor o tablă a virtuţilor ce duc spre îndumnezeire.

În momentul investiturii ca stareţ, sfîntul a avut viziunea lui Moise venit să asiste la această sărbătoare.

Credincioşii primelor veacuri creştine imaginau drumul către împărăţia cerurilor ca pe o escaladare a unei scări ce face legătura între pămînt şi Dumnezeu. Depăşirea fiecărei trepte era condiţionată de depăşirea cu succes a unor încercări simbolizate prin confruntarea cu animale simbolice sau arme sofisticate. Reminescenţe ale simbolului „Scării” au ajuns pînă în zilele noastre astfel că la pomenile sub formă de colaci, există unul în formă de scară despre care se crede că este necesar ascensiunii sufletului celui mort.

Dintre toţi Sfinţii Părinţi care au scris despre simbolismul Scării, Sfîntul Ioan Scărarul a făcut din acest simbol subiectul operei sale capitale „Scara raiului”, rămînînd în istoria bisericii sub numele inconfundabil de „Scărarul”. Cartea este împărţită în 30 de capitole reprezentînd cele 30 de trepte ale scării virtuţilor (30 trepte – 30 ani reprezentînd vîrsta lui Iisus pînă la începutul activităţii sale publice). Sfîntul Ioan Scărarul compară această scară a virtuţilor cu scara lui Iacob „pentru că virtuţile legîndu-se una de alta ca treptele unei scări, ridică spre cer pe cel care le practică”. La Ioan Scărarul, desăvîrşirea spirituală prin depăşirea diferitelor etape de evoluţie reprezintă în realitate rezultatul propriilor sale experienţe mistice şi ascetice, fapt ce îi conferă şi originalitate incontestabilă, abia apoi avînd loc sintetizarea doctrinei spirituale de pînă la el. Ascensiunea sufletului spre desăvîrşire este considerată ca „o trecere prin lucruri” fără ca nimic să-l poată înlănţui definitiv afară de absolut.”

Prima etapă în evoluţia spirituală este condiţionată de obligaţia detaşării de dorinţele şi plăcerile zilnice. „Toţi cei care au părăsit de bunăvoie viaţa au făcut aceasta fie pentru împărăţia viitoare, fie pentru mulţimea păcatelor, fie pentru iubirea de Dumnezeu. Iar dacă ei n-au fost călăuziţi de nici unul din scopurile amintite, îndepărtarea lor de lume este fără folos.”

La capătul scării se află Dumnezeu care nu este altceva decît iubire. „Cel care a luptat şi a văzut această scară, adică Iacob, ne-a lămurit îndeajuns că îngerii sînt aceia care ne călăuzesc urcuşul... Iar iubirea mi s-a înfăţişat ca o regină ieşind din cer şi vorbindu-mi parcă la urechea sufletului: «Pînă ce nu te vei dezlipi de trup nu vei putea să mă vezi în toată frumuseţea mea. Această scară îţi arată felul în care virtuţile urmează una alteia; eu sînt cea care mă aflu în vîrful ei precum a spus cel care m-a cunoscut atît de bine: „Şi acum rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar mai mare decît toate este dragostea” (I, Corinteni 13-13)».

Sfîntul Ioan Scărarul a fost unul dintre scriitorii cei mai citiţi şi preţuiţi de creştinii tuturor veacurilor. Stareţul din Muntele Sinai ajunsese atît de renumit încît orice bibliotecă sau comunitate monastică dorea să procure un exemplar al lucrărilor sale. Opera sa a devenit familiară atît religiilor apusene cît şi în Orient.

În ţara noastră, în secolul XV, au început să circule manuscrise greceşti şi slave conţinînd „Scara”, iar în secolul al XVII-lea apar primele traduceri.