Editorial - Vremuri de război

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

„Arta de a trăi magazin” a apărut într-un moment în care lumea se află într-o situaţie destul de dificilă. Cîmpurile energetice subtile ne îndeamnă la luptă, la război, la distrugere. Desigur, într-un asemenea context o revistă de suflet, o mînă de oameni care să vorbească despre arta de a trăi, arta de a fi buni, arta de a manifesta Respectul, Dragostea, Înţelepciunea, Bunătatea nu poate să însemne mai mult decît o floare care a răsărit între şenilele unui tanc pregătit de atac. Şi totuşi, cîndva, un porumbel a fost de ajuns ca să anuleze un război. El şi-a făcut cuib în coiful unei Zeiţe. Uitaţi-vă bine, voi cei care sînteţi gata de război, dacă nu cumva vreun porumbel şi-a făcut cuib în casca de luptă sau pe turela tancului!

Poate să fie considerată desuetă atitudinea noastră de a îndemna să ne gîndim la pace. Noi nu sîntem nici măcar cît un fir de iarbă răsărit primăvăratic pe cîmpul de luptă în comparaţie cu mai marii zilei. Este foarte posibil ca noi să nu cunoaştem aproape nimic din interesele şi pericolele reale, care îndeamnă atîta lume să se războiască, dar ştim că niciodată un război nu a avut consecinţe faste pentru omenire. Cîmpurile energetice subtile, care creează ambianţa necesară manifestării impulsiunilor violente şi agresive, devin critice şi generează războaie doar dacă noi am ignorat timp îndelungat la nivel de masă necesitatea unei transformări lăuntrice, doar dacă am ignorat îndelung lupta pe care o avem de dus fiecare dintre noi cu adevăraţii duşmani care sînt: Egoismul, Mîndria, Lăcomia, Desfrînarea, Lenea, Minciuna, Prostia, Invidia ş.a.

Peste tot în lume se vorbeşte în mediul religios despre aceste bătălii pe care le avem de dat. Căutătorii spirituali sînt numiţi „luptători” peste tot în lume. Şi dacă aceste bătălii interioare pe care le avem de dus fiecare şi pentru care sîntem înzestraţi cu anumite pulsiuni sînt neglijate, atunci sîntem îndemnaţi să ne luptăm cu cei din jurul nostru, pentru a satisface totuşi nevoia interioară de luptă. Atunci cînd un om nu-şi poate găsi fericirea în el însuşi, atunci cînd Împărăţia Cerurilor din noi rămîne ascunsă şi nedescoperită, sîntem înclinaţi să căutăm fericirea în afara noastră şi să găsim alte Împărăţii care să ne satisfacă imboldul de luptă, cu care ne-a înzestrat Dumnezeu încă de la începuturi.

Singura luptă pe care o avem de dus este aceea interioară, lupta cu defectele noastre şi singura Împărăţie pe care o avem de cucerit este Împărăţia Cerurilor. Este adevărat că astăzi sîntem departe de a vedea lucrurile atît de simplu, tocmai pentru că am neglijat foarte mult timp această căutare lăuntrică a desăvîrşirii. Ne-am construit o lume foarte dificilă de menţinut doar pe baza legilor morale şi cu toate acestea înţelepţii ne-au spus şi încă ne mai spun că, într-o societate sănătoasă cele zece porunci sau legi spirituale ar trebui să fie suficiente pentru a menţine ordinea şi pentru a conduce pe fiecare la o împlinire sufletească.

Faptul că am ajuns să ne luptăm între noi pentru a ne asigura un trai mai bun, faptul că am ajuns să ne clădim fericirea pe suferinţa altora, nu este o invenţie a timpurilor noastre, dintotdeauna se pare că a fost astfel. Însă noi ne considerăm astăzi cu mult mai inteligenţi decît predecesorii noştri de acum cîteva mii de ani sau de acum cîteva decenii şi ar trebui să ne dăm seama că fericirea construită pe suferinţa altora, că prosperitatea construită pe oprimarea sau exploatarea altora, nu durează. Tot ceea ce nu este zidit pe Bunătate, Dragoste, Respect, Înţelepciune, nu durează. Şi nu găsirea unor proptele sau forţe opresive tot mai puternice este soluţia, ci reaşezarea lucrurilor pe un făgaş normal. Faptele bune, compasiunea, sentimentul fraternităţii, omenia ar trebui să fie lăsate să intre în cetate chiar dacă zidurile îi vor cădea sub acţiunea lor.

Pare a fi imposibil să vedem astăzi o lume în care mai bine de jumătate din oameni să fie gata să se gîndească mai mult la binele celorlalţi decît la binele lor, să se lupte cu propriile defecte decît cu defectele celorlalţi. Este aproape utopică o astfel de imagine şi totuşi eu am convingerea că pînă cînd nu vom ajunge aici, vom continua să ne războim, să ne amăgim, să ne ucidem pentru o clipă de fericire. Diferenţa dintre omul superior şi omul obişnuit este că omul superior luptă cu propriile sale defecte şi nu cu ale celorlalţi, el este capabil să-şi vadă bîrna din propriul ochi înainte de a vedea paiul din ochiul aproapelui său.

În astfel de clipe, cînd mă simt ca un fir de iarbă pe cîmpul de luptă, nu-mi rămîne altceva decît să mă rog. Nu-mi rămîne decît să fiu mîngîierea vreunui luptător rănit, care, căzut în ţărînă, înainte de a-şi da duhul, se va putea bucura de viaţa din mine, privindu-mă.