Editorial - Întrebări

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Atît cît mă pricep la chestiuni de ordin politic, spun că democraţia este o contradicţie în sine. La fel ca şi socialismul, capitalismul democratic este o utopie pentru că ambele se adresează unor comunităţi umane mature, iar o comunitate umană matură este aceea în care funcţionează perfect primul principiu al eticii: „binele celuilalt este mai important decît binele meu".

Cît de mult regăsim acest principiu în viaţa de zi cu zi? Cît de mult sînt animaţi oamenii politici de pretutindeni de acest principiu? E dificil de răspuns la o astfel de întrebare.

Dacă la summit-ul Pămîntului de anul trecut se estima iminenţa unei crize mondiale în următorii 50 de ani din cauza epuizării rezervelor de energie bazate pe petrol, precum şi datorită efectelor poluante ale acestui tip de energie, eu cred că omenirea este de fapt sub ameninţarea imaturităţii sale. Progresul tehnologic realizat de un număr foarte redus de oameni a intrat pe mîna mulţimii. E ca şi cum ai lăsa copiii mici să se joace cu armele de foc, cu grenade sau mine antipersonal. Aceasta este adevărata criză a omenirii şi ea nu se rezolvă doar prin construirea unui sistem de control şi supraveghere sofisticat şi sufocant, ci prin investiţii masive în procesul educaţional. Şi asta pentru că o altă latură negativă a progresului tehnologic îl constituie tulburarea minţii umane. A fost deturnată cea mai importantă sursă de progres a fiecărui om şi anume aspiraţia sa la o condiţie mai bună. Dorinţa de a trăi mai bine, de a ajunge la o condiţie superioară de trai, avea în vedere cîndva o mai bună cunoaştere de sine, o aspiraţie la omenie. Astăzi prin a trăi mai bine fiecare înţelege ceva de ordin material, o maşină mai bună, o casă mai frumoasă etc. Şi pentru că este dificil să obţii aceste lucruri, să beneficiezi de „progresul tehnologic", nu ne mai rămîne nici timp şi nici resurse vitale pentru a ne gîndi să evoluăm din punct de vedere spiritual. Ba chiar mai mult apare tentaţia de a ajunge la ceea ce ne dorim pe căi ilicite şi nu mă refer neapărat la încălcarea legilor umane scrise, cît mai ales la încălcarea legilor umane din sfera moralităţii şi spiritualităţii.

Deturnarea aspiraţiei de a deveni mai bun în aspiraţia de a avea ceva mai bun este una dintre cele mai mari crime împotriva umanităţii. Şi aceasta este problema cea mai spinoasă pe care trebuie să o rezolve omenirea înainte de a se gîndi la pericolele legate de epuizarea rezervelor de petrol sau la efectele încălzirii globale. Şi spun asta gîndindu-mă că, dacă oamenii vor avea bun-simţ, vor renunţa la acele surse de poluare care ameninţă viaţa tuturor pe termen lung.

Omul trebuie ajutat să se maturizeze. Şi pentru asta este necesar să retrezim în oameni dorinţa de a fi mai buni, de a se gîndi la binele celorlalţi. Este mult mai important ceea ce eşti decît ceea ce ai. Este mult mai important să ai bogăţii sufleteşti decît să ai bunuri materiale. Şi aceasta nu mai este în opinia mea doar o problemă de opţiune personală, ci o chestiune globală care trebuie tratată cu toată atenţia. Aşa cum unei fabrici i se cere să respecte condiţiile de mediu, aşa cum se investeşte destul de mult în menţinerea unui climat propice vieţii, la fel ar trebui să se investească în educarea oamenilor pentru a-i ajuta să-şi regăsească valorile vieţii interioare.

Recunosc că nu ştiu cum va reuşi Dumnezeu să reorienteze sufletul uman pe un făgaş care să ducă la prosperitate spirituală şi sănătate. Poate că dumneavoastră aveţi unele soluţii şi mă gîndesc că ar merita o dezbatere pe această temă în paginile revistei noastre. Marea masă de oameni a fost dintotdeauna preocupată de îmbunătăţirea condiţiilor materiale de trai. Însă în alte epoci, cinstea, omenia erau totodată valori la fel de importante ca şi aurul şi mai ales erau aducătoare de venit, şi de aceea mulţi oameni şi le doreau. Astăzi nu ştiu dacă mai există oameni care să asocieze prosperitatea materială şi sufletească cu cinstea, respectul, întrajutorarea ş.a.m.d. Mă gîndesc că, dacă s-ar restabili legătura directă dintre aceste lucruri, atunci ar exista o cale de îndreptare. Dar cum să se ajungă aici?