Gustul pîinii de acasă…

Laura Mason

Toate articolele scrise de Laura Mason

Este vară, timp de vacanţă şi de 'dospit amintiri', de răstălmăcit gînduri, vise şi căutări în reţetare vechi din vremea bunicii.

N-am plecat din păcate anul acesta acasă, în România, să-mi astîmpăr dorurile.

Locuiesc într-un colţ de lume, undeva la 'capătul pămîntului', în Nova Scotia, unde nu prea am cu cine 'înnoda glas românesc' şi am început să-mi înfirip un microcosm cu ingrediente, vase, ulcele de lut cît mai apropiate de forma şi culorile cunoscute, să-mi adauge puţin 'suflet', să-mi 'vorbească' de pe rafturi şi să-mi ţină de urît.

Nu departe de ele, mi-am aşezat cele cîteva cărţi de bucate tradiţionale să le am la îndemînă, să le deschid cu pofta şi nesaţul pregătirii unui ospăţ virtual, la care mi-aş invita prietenii, rudele dragi, pe toţi cei care ar putea simţi farmecul gusturilor culinare româneşti.

Dintre toate bucuriile gastronomice, am poposit la 'pîinea noastră' cu parfum de vatră. Poate pentru că îi duc cel mai mult dorul, că nu o găsesc în magazine să semene la gust, aspect şi consistenţă celei cunoscute.

Pregătindu-mi din vreme copăiţa, plămădeala şi frămîntînd aluatul, rotunjind în palme 'pîinea', mi-am pus-o apoi la dospit.

O adiere caldă de acasă, cu murmur de spice revărsat în hambare m-a făcut să tresalt.

Trebuie să recunosc, fără falsă modestie, că pîinea mi-a ieşit bună, cu o crustă groasă, frumos rumenită; i-am făcut semnul crucii de început şi am rupt cîteva felii să le împart în gînd celor dragi şi celor din lumea de dincolo, să dau 'de pomană'.

Cui să spun aici acest lucru, că nimeni nu ar înţelege bucuria românilor ortodocşi de a oferi viilor şi morţilor...?

Cui să-i întind o felie fierbinte ca să îi 'respire înţelesurile'...?

Mi-am servit 'pîinea de acasă' tuturor 'văzuţilor şi nevăzuţilor' simţind virtual bucuria dăruirii ei.

'Căldura pîinii de acasă' mi-a inundat inima şi s-a răsfrînt nevăzută în locuinţa mea de aici. Aş vrea s-o pot trimite tuturor doritorilor de 'pîine românească' alături de două pagini excelente de lectură din cartea lui Radu Anton Roman 'Bucate, Vinuri şi Obiceiuri româneşti' - despre pregătirea pîinii şi interpretarea simbolică a ingredientelor şi preparării ei.

Vreau să cred că pregătirea 'pîinii mele' s-a sincronizat cu vremea seceratului grîului românesc din cîmpiile Bărăganului, cu un popas de vacanţă alături de cei dragi din ţară.

În drumul meu imaginar, m-am oprit în cîteva provincii româneşti: în Transilvania se ţine o ceremonie 'a cununii' cînd 'alaiul secerătorilor intră cu buzduganul în casă şi trebuie să găsească o pîine, apoi în Oltenia, se face o pîine mica, simbolică, din primul rod de grîu.

Reţeta tradiţională ne ajută să înţelegem semnificaţiile unui ritual strămoşesc al pregătirii painii:

• CERNUTUL FÃINII - care de regulă se face de dimineaţă în zori, pe 'nemîncate' în deplină tăcere în acord cu timpul ritual de început al zilei.
• ADÃUGAREA SÃRII - care personifică în unele credinţe populare pe 'mama lui Dumnezeu'; se presupune că ea măreşte puterile magico-rituale ale pîinii.
• ADÃUGAREA FERMENTULUI - simbolul forţei vitale, prin care aluatul creşte, capătă 'viaţă', iar coca ia drumul grăuntelui semănat care înfloreşte şi creşte.
• FRÃMÂNTATUL PÂINII - munca depusă sporeşte calitatea ei şi valoarea spirituală.
• COACEREA PÂINII - stropirea cuptorului cu apă sfinţită, trasarea unei cruci imaginare la gura lui, rostirea unei invocaţii.

Se serveşte pe şervet imaculat, pe farfurie sau direct în palme pentru a-i simţi 'căldura spirituală'.

Se menţine proaspătă în suflet, nu se-nvecheşte niciodată...