Paşi în necunoscut

Paul Şuşnea

Toate articolele scrise de Paul Şuşnea

Motto: „…va veni o vreme, tîrziu, după ani şi ani de zile,
cînd oceanul va dezlega tainele lucrurilor,
cînd pămîntul cel nesfîrşit se va deschide
în faţa noastră ca o carte, cînd navigatorii
oceanelor vor descoperi pămînturi noi
şi THULE nu va mai fi cel mai îndepărtat loc
de pe suprafaţa pămîntului”.
Lucius Annaeus Seneca – Medeea

În ciuda tuturor aparenţelor care în mod insidios impregnează în cei superficiali ideea că poporul român este doar în faza de învăţăcel în raport cu „marile civilizaţii” ale lumii, istoria reală a acestui neam ce este un urmaş demn al „celor mai drepţi şi viteji dintre traci” (Herodot), ne oferă oricînd mărturii vii ale paşilor făcuţi de omenire prin intermediul unor fraţi, bunici, sau străbunici ai noştri.

Contribuţiile româneşti la eforturile omului de cunoaştere a Terrei, sub aspect geografic, etnografic sau al ştiinţelor naturii sînt aproape ignorate în prezent.

O temerară şi lăudabilă acţiune de corectare a acestei stări de fapt a realizat-o Val Tebeica în lucrarea „Români pe şapte continente”, unde găsim grupate succinte fişe de dicţionar ale exploratorilor şi călătorilor români care de-a lungul veacurilor au întreprins cercetări consemnate în literatura de specialitate de circulaţie mondială, au deschis ferestre spre lumea înconjurătoare în paginile memoralisticii româneşti de călătorii, au ajutat prin peregrinările lor peste hotare la o mai bună cunoaştere pe mapamond a poporului român şi a valorilor sale spirituale.

Iată în continuare cîteva informaţii despre inginerul Basil Assan (1860-1918), promotor al modernizării industriei româneşti din veacul trecut, pasionat călător şi atent observator al naturii, precum şi al vieţii popoarelor pe care le-a cunoscut.

Este primul călător român în regiunile polare nordice, unde a ajuns în vara anului 1896. Zona boreală care i-a atras îndeosebi interesul este arhipelagul Svalbard (Spitzbergen), unde observă structura geologică şi resurselenaturale ale insulelor, formarea aisbergurilor. Scopul principal al călătoriei sale l-a constituit, însă, vizitarea bazei de plecare a primei expediţii polare aeronautice organizată şi condusă de inginerul suedez S. A. Andrée, cu care stabileşte strînse legături. Assan este şi unul dintre ultimii prieteni cărora vestitul aeronaut le-a scris înainte de a porni spre Polul Nord, de unde nu s-a mai întors niciodată.

Assan s-a făcut remarcat şi ca primul călător român în jurul lumii, efectuînd în anul 1989 ocolul Pămîntului pe ruta: Bucureşti – Istanbul – Suez – Insula Ceylon – Singapore – Canton – Yokohama – San Francisco – New York – Liverpool.

O amplă şi interesantă comunicare asupra acestei călătorii, o prezintă la 6/18 martie 1899 Societăţii Geografice Române al cărei membru a fost.

Un alt călător şi explorator român, personalitate marcantă a şcolii româneşti de biologie, profesor doctor docent la Universitatea din Bucureşti, a fost Nicolae Botnariuc (1915-). În anul 1970 a condus prima expediţie ştiinţifică românească transafricană.

A parcurs cu maşini de fabricaţie românească (Aro M461 şi microbuze TV) circa 18000 kilometri prin 12 ţări: Senegal, Mali, Volta Superioară, Niger, Nigeria, Camerun, Ciad, Republica Centrafricană, Zair, Ruanda, Uganda şi Kenya. Din Mombasa, unde au ajuns la 2 aprilie 1971, exploratorii au revenit în ţară pe calea apei şi a aerului, aducînd valoroase colecţii de interes ştiinţific, ca fosilele vii de peşti Polipterus şi Protopterus sau vestita algă Spirulina din lacul Ciad.

Sorin Ciulli (1933-), fizician atomist, cercetător al Institutului de fizică atomică din Bucureşti, colaborator cu institutele similare de la Geneva şi Copenhaga, este cunoscut şi ca un alpinist de talie internaţională. Activitatea de om de ştiinţă i-a prilejuit remarcabile incursiuni în Caucaz, Alpi şi Pamir, precum şi în Svalbard (Spitzbergen) sau peninsula Kola. Prima ascensiune peste 5000 metri o face în vara lui 1958, pe Elbruz (5633 metri), pentru ca la sfîrşitul aceluiaşi an să urce – în plină noapte polară – în munţii Hibini din peninsula Kola. În august-septembrie 1959, participă la o expediţie alpină internaţională în Asia Centrală, al cărei scop principal era parcurgerea integrală a celui mai mare gheţar nepolar din lume – Fedcenko din Pamir. Temerara tentativă este încununată de succes şi la capătul unei primejdioase ascensiuni este realizată o premieră pe un vîrf de 6280 metri pe care-l botează „Dubna”. Este escaladat şi vîrful „Comuna din Paris” înalt de 6390 metri. Recordul personal de altitudine, Sorin Ciulli îl stabileşte la 31 octombrie 1961, cînd pe un itinerar pamirian urcă pe vîrful Lenin, înfingînd drapelul tricolor la 7134 metri. Împreună cu soţia sa, Mihaela Ciulli, şi cu un grup de alpinişti germani şi italieni formează „Expediţia nr. 21” (înregistrată în registrul guvernatorului) cu destinaţia Svalbard (Spitzbergen). Datorită dificultăţilor doar cei doi români continuă, restul abandonînd. Sorin şi Mihaela Ciulli străbat singuri marea insulă West-Spitzbergen şi reuşesc în final să escaladeze vîrful Newtentoppen, înregistrîndu-se astfel două premiere arctice: românca Mihaela Ciulli este prima femeie care a pătruns în interiorul acelor meleaguri inaccesibile şi care a escaladat cel mai înalt vîrf din Svalbard (Spitzbergen).

Dumitru Dan (1891-), singurul component rămas în viaţă al unei celebre echipe de globe-trotteri români din al doilea deceniu al secolului XX, cîştigătoare al unui premiu instituit în 1910 de Touring-Club de France, în valoare de 100000fr., echivalentul a 100000 de mii de kilometri parcurşi în jurul lumii. Format iniţial din patru, toţi studenţi la Sorbona – D. Dan, Gh. Negreanu, Alex Pascu şi Paul Pîrvu – grupul globe-trotterilor a luat startul la 1.04.1910, din Bucureşti. Temeinic pregătiţi sub aspectul cunoaşterii unui număr cît mai mare de limbi, a condiţiilor geografice şi istorice ale teritoriilor străbătute, cutezătorii călători parcurg la început centrul şi răsăritul european, Orientul Apropiat, Egiptul şi Arabia. Conform regulamentului concursului, globe-trotterii puteau călători pe apă la bordul unui vapor, pe puntea căruia să mărşăluiască cca. 40 km zilnic. Astfel vor traversa mările şi oceanele de pe un continent pe altul, călătoria consumînd pe parcursul ei trei dramatice episoade: primul la Bombay în vara anului 1911, cînd A. Pascu moare intoxicat cu opium, al doilea în China (1912) unde, în timpul traversării unei zone muntoase, G. Negreanu cade într-o prăpastie şi cu toate îngrijirile primite decedează, al treia are loc în Florida (ian. 1915) prin abandonul lui P. Pîrvu care este nevoit să se interneze într-un spital. Rămas singur, D. Dan continuă totuşi călătoria, revenind în Europa în mai 1915, dar, în Mediterana, vasul de pasageri pe care se afla este scufundat de un submarin. Are şansa să se numere printre supraveţuitori şi reuşeşte să ajungă în ţară în acelaşi an. După terminarea războiului, D. Dan parcurge simbolic de la Bucureşti la Paris ultimii din cei 100000km.

Unică performanţă de ocolire pedestră a globului pămîntesc, care a presupus traversarea a peste 1500 de oraşe din 74 ţări, ruperea a 497 de perechi de opinci şi 28 de costume naţionale. Pe unde au trecut, au făcut cunoscute cîntecele şi dansurile populare din Moldova, Muntenia şi Transilvania.

Constantin Dumbravă (?-1930) a fost un celebru naturalist, glaciolog şi explorator polar; numele său a rămas legat de cercetarea Groenlandei sub multiple aspecte ştiinţifice. A condus în 1927-1928 „Expediţia română în Groenlanda” organizată cu sprijinul societăţilor de geografie din Belgia, Franţa şi Philadelphia, al Clubului Exploratorilor din New York şi al Universităţii din Michigan. Plecat din Copenhaga la 26.VII.1927, la bordul vasului „Gertrude Rask”, a debarcat zece zile mai tîrziu la Angmagssalik, stabilindu-şi apoi baza de cercetări pe ţărmul oriental al uriaşei insule. Cu ajutorul eschimoşilor, în plină noapte polară, a reuşit să exploreze o zonă întinsă şi să viziteze 22 de aşezări ale băştinaşilor, interesîndu-se îndeaproape de viaţa şi obiceiurile lor. La întoarcerea în ţară, publică un „Jurnal de călătorie” şi o captivantă lucrare „Un an printre eschimoşi”, precum şi un consistent material privind cercetările ştiinţifice legate de cicloni şi anticicloni, proprietăţile gheţarilor, maree, curenţi marini, magnetism, geomorfologie, floră, şi faună.

Iuliu Popper (1857-1893) obţine diploma de inginer al Şcolii Politehnice din Paris şi dornic să cunoască lumea, călătoreşte în China, Japonia, Siberia, Alaska, apoi se stabileşte în New Orleans (S.U.A.) pentru o lucrare tehnică. În capitala Cubei, Havana, ridică planul oraşului şi al portului. În anii 1884-1885 lucrează ca redactor la „Diario de los Forasteros” din Ciudad de Mexico, iar în ianuarie 1886 ajunge la Buenos Aires. Aici este angajat să facă prospecţiuni şi studii geologice în vederea exploatării aurului la Capul Fecioarelor (intrarea în strîmtoarea Magellan). Dar el intuieşte perspectivele pe care le poate oferi Tierra del Fuego. Şi astfel, inginerul român începe în anul 1886 „la capătul lumii locuite” cea mai îndrăzneaţă acţiune a vieţii sale, explorarea Ţării de foc, cu scopul de a pune în valoare bogăţiile ei.

În prima călătorie de explorare descoperă munţi, cursuri de ape, văi şi alte forme de relief cărora le dă denumiri româneşti (Rio Rosetti, Rio Ureche, Culmea Lahovary, Punta Sinaia, Sierra Carmen Sylva), şi ia primele contacte cu indienii onas. La 36 de ani, în condiţii neelucidate, se încheie brusc viaţa prea puţin cunoscută a celui care a înscris pe harta Ţării de foc denumiri româneşti existente şi astăzi în toponimia marii insule din sudul strîmtorii Magellan.

În încheierea acestor succinte prezentări a căror justificare rezidă în respectul faţă de înaintaşii noştri şi loialitatea faţă de adevărul istoric consemnat în cronicile vremurilor apuse, îl vom cita din nou pe Val Tebeică: „…numeroşi călători români au cutreierat Europa sau alte continente, au navigat pe mări şi oceane, fie ca oameni de ştiinţă sau trimişi diplomatici, fie ca simpli drumeţi, unii dintre ei fiind dornici de aventură, de acea aventură născută din neastîmpărul de a cerceta pămînturi noi. Din păcate, din cauza unor împrejurări nefavorabile, au rămas necunoscuţi, iar datorită lipsurilor şi contradicţiilor vremii lor au trebuit să-şi caute împlinirea departe de ţara lor, pe care au iubit-o din toată fiinţa lor, pînă în cea din ultimă clipă a vieţii”.