Timp şi destin biologic (II) - despre îmbătrînire

Petronela Untu

Toate articolele scrise de Petronela Untu

Un vis îndrăgit de oameni dintotdeauna este acela al tinereţii fără bătrîneţe şi al vieţii fără moarte. Nu există popor din a cărui tradiţie spirituală să lipsească această temă.

Caracterul pieritor al „învelişului trupesc“ nu este negat nici de cei care cred că după moarte nu mai este nimic, nici de cei care văd moartea ca o desprindere a sufletului nemuritor de trupul efemer.

Faptul de a fi conştienţi că moartea nu poate fi evitată lasă o puternică amprentă asupra comportamentului şi felului nostru de a gîndi. În mod paradoxal, reacţia faţă de sentinţa că sîntem condamnaţi la moarte nu e revolta, ci resemnarea.

Practic vorbind, o prelungire semnificativă a duratei vieţii se poate obţine numai prin micşorarea ritmului de îmbătrînire. Din păcate, eforturile de cercetare în domeniul gerontologiei fundamentale sînt foarte mici, poate şi datorită prejudecăţii că orice încercare de a stopa îmbătrînirea sau de a declanşa întinerirea este din start sortită eşecului. Unul dintre marii gerontologi ai lumii, Leonard Hayflick spune că: „Îmbătrînirea reprezintă singura boală căreia îi cad victimă absolut toţi indivizii. Cu toate acestea, cauzele fundamentale ale îmbătrînirii rămîn astăzi la fel de învăluite în mister ca şi oricînd înainte. Este remarcabil că, în ciuda universalităţii problemei, îmbătrînirea a ocupat şi ocupă încă atenţia unui număr foarte mic de biologi.“

Odată identificate cauzele primare ale îmbătrînirii, pasul următor ar putea fi înlăturarea acestor cauze şi prin urmare eliminarea sau cel puţin micşorarea ritmului acestui proces. Totuşi, la actualul nivel de dezvoltare a tehnologiilor, a determina cauza acestui proces nu este suficient. Dacă, de exemplu, îmbătrînirea este determinată genetic printr-o anumită succesiune a nucleotizilor în macromolecula de ADN, identificarea genelor responsabile pentru acest proces nu ar putea fi urmată imediat de modificarea sau înlăturarea lor prin tehnici de inginerie genetică.

Pe de altă parte, admiţînd că tehnica actuală ar permite acest tip de intervenţii, oportunitatea lor trebuie temeinic fundamentată. O eventuală eradicare a îmbătrînirii ar ridica probleme complicate de ordin etic şi deontologic. Este vorba de o afectare profundă a destinului celor care, din diferite motive, nu ar putea beneficia de un asemenea tratament, aceştia din urmă vor fi expuşi unei suferinţe suplimentare, ştiind că îmbătrînirea nu este în realitate rezultatul unui destin implacabil.

În cazul în care toţi indivizii ar beneficia de tratamentul pentru înlăturarea îmbătrînirii, sporirea duratei de viaţă ar duce la o importantă creştere demografică şi nu este sigur că avantajele unei mai bune utilizări a experienţei de viaţă ar putea compensa dezavantajele unei suprapopulări la toate nivelele.

În ciuda acestor probleme, rămîne totuşi la îndemîna noastră să venim în sprijinul mecanismelor naturale de apărare împotriva efectelor presiunii timpului.

Multe speranţe se pun în întocmirea unei diete care să atenueze consecinţele îmbătrînirii unor ţesuturi şi organe cum ar fi pielea, vasele de sînge, articulaţiile, ţesutul nervos şi care să limiteze incidenţa bolilor asociate vîrstei înaintate. De exemplu, se ştie că utilizarea în alimentaţie a grăsimilor saturate creşte incidenţa bolilor cardiovasculare. Treptat, cel puţin în ţările dezvoltate, aceste grăsimi au fost înlocuite. Uleiurile dietetice hidrogenate s-au dovedit „capabile“ să crească incidenţa bolilor autoimune. Pare, de aceea, mai indicată utilizarea grăsimilor marine, în ciuda faptului că sînt mai dificil de manipulat datorită perisabilităţii lor.

O serie de alimente se bucură de reputaţia de a combate îmbătrînirea. Usturoiul, de exemplu, cunoscut şi ca antibacterial, antifungic, antioxidant, antitumoral şi detoxifiant are proprietăţi certe de încetinire a ritmului de îmbătrînire.

Alimentaţia poate influenţa procesul de îmbătrînire şi prin aportul caloric realizat. Experimental s-a constatat că, reducînd cu 20% raţia alimentară, pierdem în 10 săptămîni 7,5kg, în special ţesut adipos, deci presiunea arterială se normalizează. Tonusul fizic şi psihic este mult îmbunătăţit. Se admite astfel că restricţia alimentară este cea mai eficientă şi cea mai convenabilă metodă capabilă să amelioreze procesele patologice şi să prelungească durata de viaţă a organismelor. Mecanismul propriu-zis prin care restricţia calorică îşi realizează efectele sale benefice este, în mare parte, o enigmă.

Îmbătrînirea rămîne, după cum am arătat, un proces pe cît de evident, pe atît de misterios.

Se cuvine totuşi în finalul acestui material să ne reamintim că, mai presus de orice demers făcut în vederea prelungirii duratei vieţii, se află orice efort îndreptat înspre îmbunătăţirea calităţii acesteia. Să nu uităm că în cele din urmă nu contează atît de mult cît, ci, desigur, cum trăim.