Datoria de a deveni impecabili

Otilia Profira Dragoman

Toate articolele scrise de Otilia Profira Dragoman

Impecabil înseamnă a fi fără păcat, eroare sau defect. Fiind oameni şi deci imperfecţi, nu putem realiza acest lucru în totalitate, dar putem lupta să devenim.

Una dintre cele mai bune descrieri ale acestei lupte este dată în cele 8 cărţi ale lui Carlos Castaneda, unde sînt redate experienţele sale împreună cu bătrînul indian yaqui, don Juan. Ceea ce don Juan, vrăjitor şi om de cunoaştere, a încercat să-l înveţe pe Castaneda, era Calea luptătorului: „... luptătorul este impecabil cînd are încredere în puterea lui personală, indiferent dacă e mică sau uriaşă”. Don Juan îi spune lui Castaneda că a călători spre cunoaştere este la fel cu a merge la luptă; te înarmezi cu conştienţă, respect, teamă dar şi cu încredere absolută în reuşită!

Călătoria spre sufletul nostru, cea mai înaltă formă de autocunoaştere, ne face să devenim luptători, pentru că trebuie să combatem nesiguranţa, slăbiciunile şi limitările noastre - pe scurt, domeniul Ego-ului!

Autorul Victor Sanchez afirmă că această „cale a luptătorului” a lui don Juan „este un mit al timpului nostru”, deoarece împlineşte funcţia tuturor miturilor „de a reflecta aspiraţiile noastre de muritori, cele mai valoroase şi mai demne, invitîndu-ne să le transformăm în realitate”. Sanchez parafrazează spusele lui don Juan: „Calea luptătorului este o formă de a trăi constant provocarea de a fi ... Poate că trăsătura cea mai grăitoare a luptătorului este continua căutare a impecabilităţii în fiecare acţiune, chiar şi în cea mai neînsemnată. Pentru un luptător, a fi impecabil înseamnă a investi tot ce are mai bun în tot ceea ce face, adică în a-şi folosi în mod optim energia individuală. Atunci cînd toate celelalte motivaţii cad, luptătorul va continua să se poarte impecabil, chiar şi numai de dragul impecabilităţii”.

Deşi don Juan nu-i arată lui Castaneda nimic direct sau concret, totuşi, într-un mod foarte simplu, el îl învaţă stăpînirea Ego-ului.

Luptătorul începe prin a depăşi raţionalul sau puterea minţii, comandate de Ego, pentru a se îngriji de sentimente şi a descoperi puterea personală. Acest lucru îi cere să descătuşeze Sinele din legături şi nevoi şi să recunoască faptul că moartea este iminentă.

Cînd a făcut acest lucru, fiecare clipă devine importantă, iar energia este cheltuită pentru a căpăta controlul Sinelui şi al lumii personale.

Acest control este capital.

A fi impecabil înseamnă a ţine sub control tot ceea ce poate fi controlat. Nu avem controlul destinului, al vremii, al împrejurărilor, dar controlăm modul cum le folosim.

Nu ne controlăm strănutul, sforăitul sau cîrceii, dar ne controlăm acţiunile şi reacţiile.

Nu avem controlul celorlalţi (oricît de mult am dori-o) dar avem controlul a ceea ce spunem, gîndim, facem.

Atunci impecabilitatea înseamnă a deţine controlul asupra a ceea ce se poate controla şi dacă avem acest control atunci sîntem răspunzători pentru el, sîntem responsabili. Budha a ilustrat echilibrul perfect dintre conştienţă şi practică. El a reuşit să ajungă la iluminare în timpul vieţii.

S-a născut în India pe la 560 î.Hr., fiind un prinţ bogat însă a renunţat la toate bunurile lumeşti la vîrsta de 20 de ani şi a petrecut 6 ani căutînd sensul vieţii sau Iluminarea. Dobîndind-o prin experienţe eroice, a petrecut următorii 50 de ani propăvăduind ceea ce descoperise.

Esenţa folozofiei sale este cuprinsă în Cele Patru Adevăruri Nobile şi Calea celor Opt Paşi.

Pe scurt, Cele Patru Adevăruri Nobile ale lui Budha sînt:

1. Viaţa este suferinţă (durerea stă în mijlocul vieţii omeneşti);
2. Durerea vine din dorinţele noastre (satisfacerea egoului ne limitează);
3. Vindecarea durerii stă în renunţarea la interesul de sine;
4. Ne eliberăm urmînd Calea celor Opt Paşi.

Metoda lui Budha se bazează întîi pe observaţie, apoi pe diagnostic şi în final pe tratament.

„Calea celor Opt Paşi” spune prof. Huston Smith, „nu este tratament exterior, venit din afară şi acceptat cu pasivitate de către pacienţi; ... este tratament prin antrenament ... tratament prin practică”.

Calea Celor Opt Paşi constă în:

• cunoaşterea justă (a fi conştient de Cele Patru Adevăruri Nobile);
• aspiraţia justă (intenţia fermă de a transcede toate limitele);
• exprimarea justă (a spune adevărul, a vorbi cu sens şi fără a răni);
• comportamentul just (să nu ucizi, să nu furi, să nu minţi etc.);
• modul de viaţă just (a trăi conform cu natura; Viaţa este un mijloc pentru a putea lucra; pentru a te dezvolta, acţionează în consecinţă);
• efortul just (strădania de a supune patimile, de a depăşi răul prin voinţă, de a dezvolta virtuţile);
• gîndirea justă (străduinţa de a învăţa cît mai multe în viaţă. Vigilenţă şi examinarea Sinelui);
• absorbţie justă (Contemplare; găsirea armoniei dintre corp, minte, spirit, prin atingerea ei conştientă).

Se poate observa că soluţiile buddhiste pentru găsirea şi trăirea adevăratei naturi acoperă fiecare aspect al fiinţei noastre.

El integrează toate faţetele noastre şi demonstrează legătura puternică dintre gînd, cuvînt, acţiune, credinţă.

A şti ce să facem este doar începutul trezirii. Adevărata lucrare este în Practică.

Aşa cum spune „Dao”, „Calea de a face este a fi”. Deci ca să fim trebuie să trecem dincolo de ceea ce facem.

În două din căile buddhiste spre iluminare este subliniată importanţa de a fi sincer. Minciuna se naşte din frica de a ne arăta adevăratul Sine.

Odată depăşită această frică, acceptînd cu obiectivitate ceea ce sîntem, desprinzîndu-ne cu fermitate din lanţurile Ego-ului, fiind oneşti, integri cu noi înşine, renunţăm în final la diversele faţete, la numeroasele straturi sub care ne ascundem, descoperindu-ne fiinţa lăuntrică, esenţa.

Meister Eckhart spunea „Dacă un om este întru dreptate, el este întru Dumnezeu şi este Dumnezeu”.

În noi există binele ultim. Sinele ni s-a dat. Sarcina noastră este să recunoaştem acest bine şi apoi să-l trăim, să-l facem manifest în fiece clipă a vieţii noastre. Atunci putem spune că sîntem impecabili.