Necesitatea disciplinei

Roxana Balan

Toate articolele scrise de Roxana Balan

„Disciplina cea mai bună este cea care se impune de la sine, care nu-i silită”
Garabet Aslan - Chestiuni de învăţămînt şi educaţie

„Disciplina înseamnă libertate; ea pune individul într-o situaţie
mai sigură şi mai liberă şi creează deplina încredere în dreptul fiecăruia,
în căile şi posibilităţile pentru fiecare individ în parte”
A.S. Makarenko - Opere pedagogice alese

Foarte mulţi ani din viaţă, poate mult prea mulţi, am considerat ca un semn al libertăţii să fac ceea ce doresc, cînd şi cît timp doresc. Am detestat întotdeauna să mă conformez unor tipare, să respect un anumit program riguros.

Asta poate şi pentru că tipul personalităţii mele este cea a artistului, dar din nefericire nu manifest trăsăturile sale pozitive - creativitate şi simţ artistic foarte dezvoltat, capacitate de a transforma propriile experienţe de viaţă în elemente de evoluţie.

Artistul este o fiinţă sensibilă, care trăieşte emoţiile cu intensitate, deseori fiind melancolică şi solitară. Are oroare să fie considerată conformistă, banală.

Niciodată nu mi-a plăcut să îmi fac planuri, să lucrez organizat, după un program riguros. Doar mintea şi mofturile, chefurile ei îmi dictau acţiunile.

Toată această atitudine a mea mi-a creat o stare permanentă de agitaţie mentală, lipsă de răbdare şi chiar o anumită superficialitate, lipsă de perseverenţă, lipsă de tenacitate în lupta cu mine însămi, pentru atingerea unor scopuri imediate sau de perspectivă.

Dar mi-am dat seama, în sfîrşit, că în viaţă este extrem de necesară disciplina.

Disciplina este un mijloc pentru a atinge un scop.

Fiecare latură a vieţii sociale, fiecare profesiune are disciplina sa specifică. Putem vorbi despre disciplina sportivului, disciplina muzicianului, disciplina balerinului, disciplina omului de ştiinţă... Fără disciplină, fără anumite sacrificii, fără renunţări nu poţi obţine succesul în nici un domeniu, nu poţi face performanţă.

Faptul că am conştientizat acum necesitatea disciplinei sper că este o dovadă a evoluţiei tipologiei artistului către cea a perfecţionistului, care corespunde idealului meu. Perfecţionistul este o persoană care se deosebeşte de celelalte printr-un înalt grad de exigenţă şi printr-o dorinţă de perfecţiune în tot ceea ce face. O persoană ordonată, calculată, meticuloasă.

Abia acum înţeleg utilitatea unei agende personale, nelipsită unei persoane din tipologia perfecţionistului, care planifică cu rigurozitate timpul şi îşi eşalonează în mod eficient, pînă la nivel de detalii, toate activităţile necesare pe parcursul unei zile. Un perfecţionist nu îşi pierde timpul. Este conştient de valoarea fiecărei secunde. El îşi fructifică orice minut din cursul unei zile şi este fidel planului propus, neacceptînd perturbaţii din exterior, modificări ale programului său, impuse de alţii.

El este propriul său stăpîn şi domină timpul. Nu este rezultatul unor întîmplări care vin peste el. Dacă doreşti să intri în atenţia unui perfecţionist, să îţi acorde din timpul său, trebuie să îl anunţi din timp, să îşi poată planifica această acţiune în care să fii inclus, să te treacă în programul său.

Poate gîndim că acesta este un gest egoist. Dar dacă nu respectăm cu rigurozitate ceea ce ne-am planificat, daca permitem sa fim mereu întrerupţi de oricine şi oricînd, nu vom reuşi niciodată să realizăm ceea ce ne-am propus. Şi astfel apar amînările, care vor crea cu timpul o obişnuinţă a tergiversării rezolvării problemelor, o rezonanţă cu starea de nereuşită, de eşec, de imperfecţiune, extrem de dăunătoare sufletului nostru.

Şi ceilalţi cu care intrăm în relaţii trebuie să aibă un minim respect, un minim bun simţ şi să nu ceară rezolvarea pe moment a unor probleme personale, de multe ori chiar insignifiante, numai pentru a-şi satisface anumite capricii şi orgolii că doar lucrurile şi problemele lor sunt importante. Trebuie să aibă răbdare şi să fie doar conştienţi că cererea lor nu va fi uitată.

Constientizarea unui defect, a unei limitări este primul pas în realizarea transformării personalităţii. Începe apoi o muncă titanică de a înfăptui această transformare. Nu este deloc uşor, căci înseamnă o schimbare totală de atitudine, o schimbare totală a unui mod de viaţă cu care te-ai deprins, înseamnă înlocuirea unor programe mentale înscrise adînc în subconştient.

În cazul meu înseamnă schimbarea unui mod de viaţă dezordonat, lăsat la voia întîmplării, aparent liber şi libertin, cu un mod de viaţă ordonat, riguros, planificat strict.

Nu e uşor de realizat. Dar cu determinare, cu voinţă, cu perseverenţă, cu disciplină şi mai ales cu răbdare, pentru că transformările nu apar peste noapte, nu este imposibil.

Disciplina este necesară pentru a ţine mintea în frîu, căci altfel nu există pace sufletească.

Nu mintea trebuie sa ne conducă pe noi, ci noi trebuie să supunem mintea. Mintea nu este un stăpîn, este doar un instrument pe care trebuie să-l supunem şi să-l determinăm să ne slujească în atingerea scopurilor noastre.