Lupta cu îngerul

Toate articolele scrise de

adaptare după V. Voiculescu

Cumpăna lumii mişca ritmic ziua şi noaptea. Caprele rîcîiau ţărîna închinînd cu copita culcuşul. Apa rîului forfotea cristalin de-a lungul malului.

Păstorul tresări din rugăciunea lui. O formă nedesluşită înainta ca într-o plutire către staul. Părea o arătare dintr-un alt tărîm.

– Ce vrei, răcni ciobanul uimit şi speriat.

– Luptă, răspunse celălalt.

Nu dorea oi sau bogăţie, ci altceva mai de preţ: puterea. Care dintre ei doi era mai vrednic? Vedenia pretindea încercarea puterilor. Înfăţişare cu chip de sburător îl înfruntă în poarta ţarcului. Oare cine se ascundea sub chipul acestui înaripat?

Iacob primi lupta fără duşmănie, ca într-o horă. Astfel, o noapte, Iacob a luptat cu îngerul, dar nu împotriva îngerului. Pentru oricare dintre noi vine o vreme cînd trebuie să ne măsurăm cu trimisul Domnului. La un popas, la o răscruce, într-o mare dilemă. Lupţi cu el aşa cum lupţi cu un frate mai mare dornic să te înveţe. Este un exerciţiu ce trebuie deprins. Este o voinicie, o măiestrie la care trebuie să te ridici ca sub povaţa unui superior cunoscător al adevărurilor spirituale. Îngerul şi Iacob îşi împrumutau numai prezenţa, nu şi substanţa. Luminos, îngerul se împotrivea doar provocării, nu ataca. Zîmbitor la efortul lui Iacob nu căuta să-l doboare. Nici arc, nici sabie. Luptă dreaptă. Aripile îngerului înconjurau protector umerii discipolului.

Îndemnul îngerului adevărat este întotdeauna lupta. Numai satana este ispita, vrajă de cîştig uşor asupra a tot ce vezi cu ochii. Marea minune a fost că atingerea îngerului îl întărea pe om. El devenea mai puternic. Virtutea lui creştea odată cu misterioasa iniţiere. Omul se întărea alături de înger, se umplea cu fluid sfînt, care trecea în el ca în legea vaselor comunicante, din cel plin în cel gol. A durat lupta o noapte? Un veac? Cine ştie. Solul divin a zburat, dar lecţia a rămas. În zori, Iacob a căutat urmele luptei. Iarba era neatinsă şi nestrivită. A fost o nălucire? A fost un înger? S-a luptat cu el afară, în luncă sau înăuntrul lui? Fusese o luptă sau o meditaţie? Cîinii lui ştiau mai bine, căci nu lătraseră deloc.

Se spune că viaţa este o luptă, dar cîţi au înţeles că viaţa este doar o luptă cu îngerul din noi, cu eforturile lui de a ne conduce pe căi drepte, curate şi luminoase. Sîntem asemenea copiilor. Refractari supunerii şi sfaturilor înţelepte. Şi atunci luptăm cu Îngerul ca într-un atac şi ca într-o respingere. Şi el zîmbeşte îngăduitor. Ştie că nu ai nici o şansă deoarece el e începutul şi sfîrşitul, el este centrul şi esenţa de lumină a fiinţei tale. Mai devreme sau mai tîrziu te vei întoarce la el. Eternitatea aparţine deopotrivă şi lui şi ţie. Iar şi iar, de fiecare dată cînd preferi să-ţi duci la capăt greşelile, de fiecare dată cedezi ademenirii dulcege a ego-ului, care-ţi promite cîştig uşor şi rapid pentru a te înlănţui mai bine, te vei trezi ca dintr-un coşmar. Traseul evoluţiei spirituale este presărat cu aceste adormiri-înlănţuiri şi treziri. Chiar şi ispitele sînt arme indirecte ale Îngerului, care printr-o alchimie misterioasă trezesc în tine dorinţa de a lupta cu tot ceeea ce te îndepărtează de calea dreaptă, curată şi luminoasă. Nu ai altă alternativă. Trebuie să lupţi fiindcă „Îndemnul Îngerului adevărat este întotdeauna lupta.”

„M-am încurcat în zile, m-am rătăcit în ani
Prin mlaştinile unui veac înecat în sînge.
Te-am ocolit o vreme, chiar ne-am privit duşmani,
Îţi arătam doar ţepii, arici ce-atins se strînge.