Între ceea ce este divin şi ceea ce este satanic

Mihaela Marian

Toate articolele scrise de Mihaela Marian

Sînt unele cărţi care la un moment al vieţii tale devin pentru tine o lumină care-ţi arată calea pe care trebuie să o urmezi. Îţi apare foarte clar în minte şi în suflet că acele informaţii sînt de fapt modul în care fiinţa ta se recunoaşte la modul cel mai profund. O astfel de carte poate fi şi "INIŢIEREA" de Elisabeth Haich.

Această carte este scrisă sub forma unui roman iniţiatic; autoarea reprezintă pentru cel care a făcut posibilă apariţia acestei cărţi un maestru spiritual autentic. Cea care îşi povesteşte în paginile acestei cărţi drumul pe care l-a avut de parcurs atît în această viaţă cît şi prin viziuni în vieţile trecute, este una dintre acele fiinţe care şi-a revelat în propria fiinţă adevărul, lumina cea tainică din ea, FIINŢA care există şi va exista în eternitate în ea, ca de altfel în oricare dintre noi, Dumnezeu. Această carte este fascinantă în totalitate: prin modul simplu şi accesibil al scrierii (dovadă a faptului că adevărul divin se găseşte în lucrurile simple) cît şi prin imensa bogăţie informaţională spirituală, care face din această carte o adevarată comoară a celui care e pregătit să recunoască adevărul divin al fiecărui cuvînt de aici.

Cartea merită să fie citită cu ochii spiritului şi cu sufletul plin de bucuria Regăsirii.

În prefaţă citim: "În prezenţa maestrului meu spiritul meu devin liber, căci am învăţat că este greşit să copiezi gîndurile altuia, oricît de elevat ar fi el. Nu te mulţumi să mă urmezi pe mine pe calea care conduce către ţel. Alege-ţi singur calea care corespunde cel mai bine aspiraţiilor tale cele mai intime, şi urmeaz-o. Nu accepta nici o afirmaţie pentru simplul fapt că am rostit-o eu. Chiar dacă aceasta reflectă adevărul, acest adevăr nu este adevărul tău, nu reprezintă fructul experienţei tale, şi de aceea nu-ţi poate aparţine. Realizează adevărul, şi acesta îţi va aparţine. Nu privi viaţa celor care au realizat adevărul altfel decît ca pe o dovadă că adevărul poate fi atins."

Aceasta este şi invitaţia pe care v-o fac în parcurgerea unui fragment din această lucrare, cu convingerea că fiecare dintre noi ne vom putea găsi, în acest fragment sau în oricare altă filă a acestui roman, acea lumină care ne va bucura sufletul şi ne va aduce aminte că sîntem FIINŢA.

Cele douăsprezece perechi de calităţi gemene

A doua zi m-am prezentat din nou în faţa lui Ptahhotep.

- A sosit timpul să studiezi cele 12 perechi de calităţi gemene. Acesta va fi următorul tău exerciţiu. Probele iniţierii includ şi acest subiect. De aceea, fii foarte atentă şi impregnează-te cu ceea ce-ţi voi spune.

La fel cum "a tăcea" şi "a vorbi" sînt cele două jumătăţi complementare ale aceleiaşi forţe, există 12 perechi de virtuţi pe care va trebui să înveţi să le controlezi. De acum înainte nu vei mai petrece decît dimineţile la Templu. Apoi te vei întoarce la Palat şi te vei folosi de toate ocaziile pentru a trăi în societate. Într-adevăr, este infinit mai simplu să controlezi aceste lucruri aici, în Templu, decît în mijlocul societăţii. Aici nu te afli în contact decît cu ceilalţi neofiţi, care, la fel ca şi tine, caută unitatea divină, sau cu preoţii şi preotesele care trăiesc deja în această unitate. În schimb, în lumea exterioară vei fi expusă la tot felul de tentaţii. Vei întîlni acolo oameni care sînt sclavii corpurilor lor şi care vor încerca să te influenţeze. Pericolul de a cădea este mult mai mare acolo. Dacă vei reuşi însă să controlezi toate aceste caracteristici în lumea exterioară, vei trece practic examenele iniţierii.

Aceste 12 perechi sînt:

a tăcea - a vorbi
receptivitatea - rezistenţa la influenţele exterioare
ascultarea - dominarea
umilinţa - încrederea în sine
rapiditatea ca de fulger - ponderaţia
a accepta totul - a discerne
prudenţa - curajul
a nu avea nimic - a avea totul
a nu fi ataşat de nimic - fidelitatea, loialitatea
a te face remarcat - a trece neobservat
dispreţul faţă de moarte - respectul faţă de viaţă
indiferenţa - iubirea

Pămîntul trece astăzi printr-o perioadă în care oamenii egoişti şi dominaţi de corp tind să acapareze puterea. Tu ştii deja că oriunde se manifestă forţele negative, forţele pozitive trebuie să fie prezente în egală măsură, dar în planul nemanifestat şi de neperceput prin simţuri. În timpul acestei perioade întunecate a pămîntului, fiii lui Dumnezeu - care manifestă legile divine ale detaşării, vor părăsi treptat planul terestru, pentru a se retrage pe un nivel spiritual, într-o lume nemanifestată. Dar ei vor continua să acţioneze în inconştientul oamenilor, căci ei vor reprezenta tocmai inconştientul umanităţii şi se vor manifesta în sufletul oamenilor aflaţi în plin proces de maturizare, născînd acolo dorinţa de a fi liberi.

Controlul virtuţilor înseamnă să ştii să utilizezi aceste calităţi la locul potrivit şi în momentul cel mai oportun. Aceeaşi calitate poate fi divină, dacă este utilizată la locul potrivit şi în momentul oportun, sau satanică, dacă este utilizată într-un loc şi într-un moment nepotrivite. Căci Dumnezeu nu creează decît ceea ce este Bun, Frumos şi Adevărat. Nu există caracteristici şi forţe malefice. Nu există decît caracteristici şi forţe prost utilizate!

"A tăcea" este o calitate divină. Ea reprezintă o binecuvîntare atunci cînd este utilizată la locul şi momentul potrivit. Dimpotrivă însă, dacă taci atunci cînd ar trebui să vorbeşti, spre exemplu atunci cînd ai putea salva cu un singur cuvînt pe cineva de la un mare pericol, această "tăcere" devine satanică.

Să luăm cea de-a doua pereche de caracteristici. Una dintre ele, receptivitatea, este divină atunci cînd te deschizi faţă de tot ceea ce este superior, faţă de Bunătate, Frumuseţe şi Adevăr, faţă de Dumnezeu, lăsîndu-l pe El să acţioneze prin tine, receptîndu-i voinţa prin Sine. Ea devine însă dezastruoasă şi satanică, atunci cînd se transformă într un caracter slab, incapabil să reziste în faţa influenţelor exterioare.

Celălalt aspect, rezistenţa în faţa influenţelor exterioare, reprezintă acea facultate prin care fiinţa se opune cu o voinţă fermă în faţa influenţelor joase. Dacă această rezistenţă se opune însă forţelor superioare, facultatea divină a "rezistenţei la influenţele din exterior" devine o "izolare satanică".

Orice membru care lucrează la marea operă datorează o ascultare deplină faţă de voinţa divină. Voinţa lui Dumnezeu se poate manifesta direct, prin intermediul Sinelui tău, sau prin alte persoane. Poţi recunoaşte voinţa divină atunci cînd, după ce ai examinat în profunzime ceea ce-ţi se cere, eşti absolut sigură că aceasta corespunde convingerii tale cele mai profunde. Dumnezeu ne vorbeşte prin intermediul convingerilor profunde, iar noi îi datorăm o ascultare absolută. Supunerea în faţa cuiva împotriva propriilor noastre convingeri, din laşitate, teamă, eventual din "amabilitate" sau pentru avantaje materiale, deci pentru motive inferioare şi personale, echivalează cu a fi "servil" deci satanic.

"Dominarea" se referă la dăruirea unei părţi din propria forţă a voinţei, altor fiinţe, slabe şi ignorante. Iubirea universală trebuie să conducă la bunăstarea generală prin mobilizarea tuturor forţelor active ale popoarelor, dar fără a încălca dreptul oamenilor la autodeterminare. Cel care îşi impune voinţa celor din jur, fără iubire, încălcînd dreptul acestora la autodeterminare, transformă această calitate divină a "dominării" într o "tiranie" satanică.

Noi trebuie să ne păstrăm "umilinţa" în faţa Sinelui suprem care ne animă, în faţa divinului din noi. Trebuie să fii conştientă că toate calităţile frumoase, bune şi autentice îi aparţin LUI, că persoana nu este decît un instrument al manifestării sale, un aparat prin care divinul se proiectează în această lume, dar nu este altceva decît un înveliş golit de substanţă. Va trebui să recunoşti în tine divinitatea care se manifestă pretutindeni în univers, FIINŢA eternă, şi să te supui cu umilinţă acestei divinităţi. Dimpotrivă, nu trebuie să te supui niciodată puterilor terestre sau infernale, nici să cazi în genunchi în faţa formelor materiale, căci atunci ai transforma umilinţa divină într-o "autoumilire" satanică şi laşă, prin care ai răni divinitatea FIINŢEI eterne care te animă.

Dacă doreşti să serveşti cu adevărat marele plan al mîntuirii pămîntului, va trebui să nu uiţi niciodată că nu trăieşti şi nu lucrezi prin propriile tale forţe. Întreaga energie vine de la Dumnezeu şi toate forţele pe care le manifeşti provin de la Sinele tău superior, de la Dumnezeu. Aminteşte-ţi întotdeauna că persoana ta este o aparenţă. Adevărata ta fiinţă, unica realitate din tine este Dumnezeu! Încrederea în sine este încrederea în Dumnezeul care locuieşte în inima ta, dar nu şi încrederea în persoana ta, în această aparenţă. "Încrederea divină în sine" este indispensabilă oricărei activităţi creatoare şi reprezintă relaţia interioară cu Dumnezeu. Atunci cînd o persoană îşi imaginează însă că toate aceste calităţi şi toate aceste forţe îi aparţin ei - nu lui Dumnezeu încrederea divină în sine se transformă în "infatuare" satanică.

Un colaborator la marea operă trebuie să poată lua decizii cu o rapiditate comparabilă cu viteza fulgerului. Va trebui să înveţi să alegi fără nici o ezitare cea mai bună din posibilităţile existente. Pot apărea situaţii în care o singură secundă de întîrziere poate reprezenta pierderea ireparabilă a unei ocazii unice. Dacă vei şti să acţionezi rapid, într-o stare de concentrare perfectă şi cu o prezenţă de spirit care transcende timpul, această rapiditate fulgerătoare a procesului de luare a deciziei va fi de sorginte divină. Dacă vei acţiona însă în grabă, fără să reflectezi la ce faci şi fără prezenţă de spirit, sau dacă îţi vei pierde puterea de concentrare, această "rapiditate fulgerătoare" divină se va transforma într o "pripire" satanică.

De aceea va trebui să înveţi simultan şi ce este "ponderaţia" divină. Înainte de orice acţiune, este necesar să ştii să-ţi controlezi natura, şi cu multă răbdare să aştepţi ca decizia să se "coacă" în tine. Pentru a recunoaşte voinţa lui Dumnezeu este de multe ori necesar să-ţi acorzi suficient timp pentru a lua decizia cea mai bună. Dacă însă această aşteptare durează prea mult şi nu conduce la nici o soluţie, "ponderaţia" divină se transformă într o "nehotărîre" satanică.

Un lucrător util în planul divin trebuie să înveţe să accepte tot ceea ce îi rezervă destinul. Nu circumstanţele exterioare sînt cele care îţi determină valoarea, ci gradul în care îl manifeşti pe Dumnezeu. Umilinţele acestei lumi nu pot distruge sau reduce valorile tale interioare. Dar nici laudele şi gloria lumească nu le pot amplifica. De aceea va trebui să nu te laşi afectată de maniera în care te tratează cei ignoranţi, să rămîi ceea ce eşti, deopotrivă în umilinţă şi în glorie. Învaţă să fii mulţumită în toate împrejurările, să accepţi imperturbabil atît criticile cît şi elogiile. Indiferent dacă munca ta în planul divin îţi impune să trăieşti în sărăcie, sau dimpotrivă, să ocupi o poziţie importantă şi să dispui de o mare avere, va trebui să acceţi ambele situaţii şi să le consideri ca fiind simple mijloace care servesc marii cauze. Nici una nici cealaltă nu trebuie să-ţi poată schimba starea interioară. Atunci cînd "accepţi totul" în acest fel, manifeşti o calitate divină, dar trebuie să ştii să decizi fără a te lăsa afectată în vreun fel cînd trebuie să te aperi în calitatea ta de reprezentantă a legii divine în faţa insultelor şi a umilinţelor, şi în egală măsură, cînd trebuie să respingi cu modestie laudele. "Să accepţi totul" nu trebuie să degenereze niciodată într-o "indiferenţă" apatică sau într-o "lipsă de caracter" plină de laşitate.

Alege întotdeauna ceea ce este mai bun, nu te mulţumi cu ceea ce este inferior. Învaţă să deosebeşti "ce este frumos de ce este urît", "ce este bun de ce este rău", "ce este adevărat de ce este fals", ce este divin de ce este satanic. Pe planul divin nu ai nici o utilitate dacă nu dispui de un discernămînt perfect.