Team buildingul

Ciocan Marius Bogdan

Toate articolele scrise de Ciocan Marius Bogdan

"Team building" este o sintagmă de sorginte americano-modernistă, ce desemnează un soi de manifestare colectivistă, organizată la nivel de sereleu pe principiul democratic al voluntariatului instituţionalizat. Sub această generoasă deviză şi sub atenta îndrumare a patronilor de tranziţie, participanţii, în fapt colegi de serviciu, se reunesc în afara orelor de program şi deci în afara statelor de plată, pentru a petrece în mod constructiv parte din timpul lor liber, ocazie cu care se pun bazele unor viitoare producţii record sau targeturi de vînzări, mai mult imaginare decît îndrăzneţe.

La fel ca la Olimpiadă, important e să participi, dar din cu totul alte considerente. Aţi ghicit desigur, cine nu e cu noi e împotriva noastră, iar şeful are întotdeauna deplină competenţă şi mai ales… dreptate. Astfel, cei implicaţi (era să zic manipulaţi) au ocazia să lege noi prietenii sau să dezlege adversităţi cu vechime. Ca efecte cu totul şi cu totul colaterale, putem nota doar naşterea unor bisericuţe noi sau consolidarea celor tradiţionale, prin cooptarea de noi membri. De regulă, sînt organizate şi întreceri sportive dotate cu premii generoase, constînd în strîngeri de mînă colegiale sau zîmbete uşor schimonosite din partea şefilor de departament.

La finele acestei paranghelii ieftine, societarii se declară în unanimitate, complet reconfortaţi şi dornici de a se reîntoarce la rutina cotidiană. De asemenea, ei nu uită să şi reafirme ataşamentul total şi necondiţionat faţă de obiectivele măreţe, ce stau în faţa lor tocmai pentru a fi depăşite. Doar cascadele de urale şi aplauze, specifice unor scenarii pînă nu demult uzitate, au fost înlocuite cu focurile de artificii.

Concluzionînd, "team buildingul" poate fi privit mai întîi ca o componentă importantă a managementului resurselor umane. Apoi, drept cea mai neinspirată variantă de răspuns la întrebarea: ce faci în week end? Nu în cele din urmă, ca o modalitate perfidă de a-i menţine pe angajaţi în formă maximă şi cît mai departe de valori proprii, cum ar fi: familia, prieteniile adevărate, hobby-urile sau nevoia acută de Dumnezeu. Adică, citîndu-l pe distinsul senior al gazetăriei noastre, domnul Tudor Octavian - "o încercare de a submina, prin exprimări ingenioase, concepte ce nu admit compromisuri".

  
La nceput de secol
Trist şi înnegurat
Bucureştiul geme
Suprasaturat,
De atîtea vedete
Pe metru pătrat.
Pînă şi Parisul
Este surclasat.

Sînt create şcoli
Chiar şi academii
Care să transforme
Nişte bieţi copii
În ceva ce sigur
Nu vor putea fi.
Oricît s ar preface
Şi s ar strădui.

Azi, scara valorii
Se macină lent
Şi toţi impostorii
Par plini de talent.
Lesne se confundă
Profanul cu sacrul.
Cultura e răpusă.
Teribil e masacrul.

La sfîrşit de secol
Bucureştiul mut
Cultului vedetei
Va plăti tribut.
Valorile sale?
Numai garsoniere
Şi apartamente,
Toate… memoriale.