Umilinţa (I)

Dănuţ Murariu

Toate articolele scrise de Dănuţ Murariu

"Fericiţi cei blînzi şi plini de umilinţă
şi să ştiţi că ei vor primi în darde la Dumnezeu
tot ceea ce este mai bun pe acest pămînt"

Umilinţa este o virtute de aur care vă conduce la perfecţiune. Dar deşi am spus că este o virtute de aur, totuşi foarte puţini sînt aceia care înţeleg ceea ce este umilinţa, cu atît mai puţini cei care o manifestă. Pentru a deveni umili trebuie mai întîi să devenim cei mai "mici" adică să fim cu adevărat umili. Veţi remarca cu nespusă încîntare şi uimire modul miraculous în care umilinţa autentică şi corect înţeleasă va rezolva spontan multe probleme relaţionale cu care ne confruntăm.

Dar să vedem mai întîi ce înseamnă să fii umil. Umil desemnează pe cel care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenţii, cu o atitudine supusă, ascultătoare, smerită.

Deci umilinţa înseamnă a ne supune şi a asculta de cineva fără să avem nici o pretenţie. Cuvîntul umil este un adjectiv ce arată anumite însuşiri: modestie, simplitate, smerenie, supuşenie, ascultare.

Interesant este faptul că dacă folosim acest cuvînt pentru a desemna o acţiune, deci ca verb, valoarea sa scade. Şi anume: a umili, a pune (sau a se pune) într-o situaţie de inferioritate, a se înjosi, a ofensa, a slugări, a jigni, a suporta o ruşine. Dacă luăm alte cuvinte ce desemnează virtuţi şi facem o comparaţie avem:

Mulţumit - a mulţumi
Fericit - a ferici
Curajos - a încuraja
Vesel - a veseli
Iertător - a ierta şi,
Umil - a umili.

Cuvîntul umil suferă o transformare nu tocmai benefică. De ce cuvîntul "umil" care arată nişte însuşiri morale extraordinare devine opusul atunci cînd îl folosim pentru a desemna o acţiune, este o întrebare la care merită să medităm. De ce cînd spunem umil ne gîndim la ceva virtuos şi cînd spunem umilit sau umilire, gîndul ne duce la o ofensă?

Un răspuns ar fi acela că umilinţa înseamnă renunţarea la ego. Într adevăr, un om cu o umilinţă desăvîrşită nu are ego. El, în tot ceea ce face, devine un canal perfect prin care Dumnezeu se manifestă plenar.

Albert Einstein spunea: "trăirea mea cea mai elevată constă într-o umilă admiraţie transfiguratoare a spiritului superior fără margini care se dezvăluie în infimele detalii pe care pot să le perceapă fragilele şi slabele noastre spirite; această convingere de ordin profund emoţional pe care o am despre prezenţa unei puteri raţionale superioare dezvăluită de incomprehensibilul nostru univers este ceea ce formează idea mea de Absolut sau Dumnezeu."

În consecinţă, umilinţa este arma teribilă asupra ego-ului. De aceea ar trebui să fim atenţi la exprimare pentru că ea arată stadiul evoluţiei noastre. Un om care vede umilinţa ca pe o înjosire, vede cu mintea şi nu cu inima. Mintea o vede ca pe o înjosire, inima ca pe o binecuvîntare.