Citind în Cartea Vieţii

AdiM

Toate articolele scrise de AdiM

Cartea Vieţii are pagini formate din zile, povestiri formate din întîmplări trăite şi învăţături trase din ele, texte formate din gesturi şi cuvinte, ilustraţii formate din lucrurile văzute, şi atîtea alte lucruri pe care orice om le „citeşte” prin simţurile şi percepţiile sale, şi le interpretează sau le înţelege prin instrumentele sale psihice şi mentale. Această citire nu se învaţă în şcoli. Fiecare o învaţă singur, deşi adesea şcoala sau educaţia ne modelează instrumentele de lucru şi metoda prin care învăţăm din Cartea Vieţii.

Deschid cartea vieţii mele de azi la o imagine foarte simplă: un nor pe cerul senin. Privesc un nor pe cer. Văd o formă albă, cu contururi neclare, pe fondul albastru-deschis, aceasta este prima impresie. Culoarea şi forma sînt două informaţii simple, la care vederea are acces cînd există lumină suficientă, şi cînd vederea însăşi este suficient de sensibilă sau de clară. Văzul este un prim instrument, s-ar zice, şi fără el probabil n-aş putea percepe această imagine. Dar el declanşează o serie de alte procese, punînd imediat la lucru mintea, care începe să analizeze.

Forma este neregulată, ca la majoritatea norilor – deja ştiu că nu este singurul nor, chiar dacă pentru moment mă concentrez doar asupra lui. Unii nori pot avea forme ciudate, amintindu-mi de anumite lucruri, sau sugerîndu-mi alte forme, concrete – aici deja intră în funcţiune memoria şi imaginaţia, dacă le dau voie. Iar intuiţia poate interveni dînd acestei forme un înţeles, o semnificaţie, după ceea ce am nevoie să înţeleg în acest moment din Cartea Vieţii. Practic, am de ales între două metode mari: să folosesc mintea, sau să folosesc intuiţia. Depinde de fiecare să folosească instrumentele de percepţie şi de cunoaştere ale fiinţei sale fără să se limiteze la cele general acceptate de mentalitatea la modă.

Dacă mă limitez la minte, ea îmi va spune tot felul de lucruri: că norul acela este format din apă, din vapori, aşa cum am învăţat la fizică; că temperatura lui este mai mare decît cea de condensare, care l-ar face să se transforme în ploaie; că mişcarea lui se datorează curenţilor atmosferici, şi aşa mai departe. Lucruri pe care nu le percep direct, dar le ştiu din explicaţiile primite de la alţii, explicaţii propuse de cercetători şi acceptate în spiritul mentalităţii ştiinţifice a epocii. Şi cu asta, am cam epuizat subiectul, şi imaginea norului nu-mi spune de fapt altceva decît ceea ce îmi poate spune orice nor văzut prin prisma fizicii…

Dar norul acesta este unic, este o imagine irepetabilă, care apare acum, în faţa mea, şi ceva dinlăuntrul meu îmi spune că nu este o simplă întîmplare, deoarece viaţa nu este doar o înşiruire de întîmplări, de momente şi imagini aleatoare, ci este o carte scrisă cu un sens, pentru mine, ca pentru oricare om. Imaginaţia şi intuiţia îmi pot spune, astfel, lucruri cu adevărat semnificative despre acest nor, nu doar explicaţii care satisfac mintea. Încă nu ştiu ce ar putea să-mi spună norul, dar am credinţa că el îmi poate spune şi lucruri care pentru minte n-ar avea înţeles, fiindcă nu s-ar înscrie în logica ei, în explicaţiile pe care le poate susţine ea. Această credinţă este primul pas către o cunoaştere de dincolo de raţiune.

Se spune că lumea este alcătuită dintr-o parte raţională şi una iraţională. Dar această dihotomie este doar opera minţii, fiindcă numai ea are nevoie să-şi delimiteze clar terenul de acţiune ca să poată respinge acele noţiuni şi lucruri care nu se înscriu în limitele sale. Universul este un întreg care include tot ce cunoaştem şi tot ce nu cunoaştem. Cineva spunea: „Cu ceea ce ştim şi cu ceea ce nu ştim, ştim Totul”. La acest Tot, la această cunoaştere completă a Universului, avem acces toţi, fiecare în măsura în care acceptă asta şi în măsura în care îşi extinde posibilităţile de cunoaştere.

Mintea este un instrument de cunoaştere, dar cu rolul de a ne limita la o viziune coerentă şi care să poată fi comunicată şi altora într-un anumit context. Totuşi, trebuie să acceptăm că fiecare dintre noi se foloseşte adesea şi de alte criterii sau percepţii pentru a „citi” în Cartea Vieţii. Majoritatea nu îndrăznesc să admită asta, fiindcă există această preţuire la modă a calităţii de a fi raţional, de a avea logică în ceea ce gîndeşti şi spui, adică de a trăi după mintea tuturor, cel puţin în aparenţă… Dar mintea este modelată de un sistem de concepte şi teorii care s-a structurat în timp, ajungînd azi să îngrădească alte percepţii şi chiar să le nege cu nonşalanţă, aruncînd omului o mare provocare de a reveni la puterea sa de cunoaştere înnăscută, divină.

Ar trebui să avem curajul să trăim, fiecare, după sufletul nostru. Cartea Vieţii ne stă deschisă în faţă, şi o putem citi în multe feluri, şi putem afla din ea mult mai mult decît facem astăzi, dacă învăţăm să ne folosim şi celelalte percepţii de care dispunem.

Un elicopter trece prin faţa norului. Zgomotul său de motor, la început doar un zumzet slab, a crescut treptat în intensitate şi acum se aude mai clar, în tonalităţi alternante, o notă mai sus, una mai jos, iar una mai sus… apoi scade iar pînă se pierde de tot. Sunetul, ajuns la mine în această pulsaţie în ritmuri suprapuse, îmi aminteşte că totul este vibraţie. Deci şi norul are vibraţia lui, sunetul lui, chiar dacă a rămas învăluit în linişte. Dar lăsînd deoparte mintea, o să învăţ să-l ascult, şi într-o zi ştiu că voi auzi şi muzica unui nor…