Editorial - A trăi cu demnitate

Cristian Constantin Ţurcanu

Toate articolele scrise de Cristian Constantin Ţurcanu

Imensele vastităţi ale spaţiului pot fi aleile pe care să ne plimbăm. Timpul poate fi privit ca pe un joc pentru că în realitate sîntem dincolo de orice curgere şi mişcare. Măreţia fiinţei umane este cu adevărat uluitoare. Uluitoare este însă şi uitarea noastră. Şi cînd nu mai sîntem capabili să răspundem corect la întrebarea "cine sîntem noi?" ne apucă tot felul de frici şi începem să ne comparăm cu pietrele, să facem din timp şi spaţiu divinităţi teribile sau luminoase.

Treziţi-vă, şi dacă nu vi se deschid ochii atît de uşor pentru a vedea ceea ce sînteţi cu adevărat, lăsaţi-vă călăuziţi de glasul inimii. Vocile fricii se vor estompa, simţurile se vor lumina şi nici măcar timpul şi spaţiul nu vă vor mai putea cuprinde.

Învăţaţi să trăiţi cu demnitate şi rugaţi-vă neîncetat să fiţi în permanenţă prin tot ceea ce gîndiţi, vorbiţi şi faceţi la unison cu voinţa Creatorului, voinţă care v-a fost adusă la cunoştinţă de atîtea şi de atîtea ori şi care nu ne cere nimic altceva decît să trăim la înălţimea înzestrărilor cu care am fost dăruiţi.

Înainte de toate fiţi întotdeauna demni, dar nu din mîndrie, aşa cum înţelegeţi demnitatea atunci cînd privirea vă este blocată de opacitatea materiei. Fiţi demni prin umilinţa cu care vă trăiţi iubirea faţă de Dumnezeu. Fiţi demni prin corectitudinea cu care vă susţineţi nevoile inimii de a trăi în adevăr şi dreptate, în bunătate şi dragoste. Măsuraţi-vă cu măsura legilor de dincolo de spaţiu şi timp, şi respectaţi cu demnitate, cu vehemenţă, cu stoicism directivele acestor legi, pentru că ele vă vor asigura o viaţă prosperă în fericire, iubire şi înţelepciune aici pe pămînt sau oriunde aţi fi în cerurile creaţiei lui Dumnezeu.

Fiţi cu adevărat demni prin umilinţa cu care vă înţelegeţi micimea şi totodată gloria. Nici o măreţie zidită după valorile înguste ale pămîntului nu vă va ajuta să fiţi cu adevărat "demnitari". Încetaţi să mai priviţi pămîntul, lutul, ca unică realitate, aşa cum vă amăgesc simţurile. Meditaţi la infinitatea uluitoare a întregului Univers, lăsaţi-vă fascinaţi de tainele sale. Nu mai trăiţi ca şi cum aţi cunoaşte totul şi aţi deţine adevărul de parcă adevărul ar fi un bibelou pe care îl puteţi pune în vitrină. Aşa nu faceţi decît să vă îngropaţi în tină.

Trăiţi cu demnitate şi respectaţi valorile sfinte ale firii. Fiţi cu adevărat buni! Să nu credeţi că aceasta este o directivă opţională. Încetaţi să vă mai amăgiţi că sînteţi liberi să faceţi chiar tot ceea ce vreţi. A trăi cu demnitate înseamnă a respecta legile creaţiei. A fi bun nu este o opţiune benevolă, ci este o necesitate. Nu aşteptaţi ca ceilalţi, sau nu ştiu ce instanţă, să vă creeze cadrul adecvat pentru a vă manifesta cu bunătate. Fiţi buni cu voi înşivă şi respectaţi-vă. Fiţi umili, dar nu vă mai umiliţi. Încetaţi odată pentru totdeauna cu compromisurile şi umilinţele pe care vi le aduceţi singuri. Înţelegeţi că demnitatea este o necesitate. De-a lungul vieţii sîntem adeseori tentaţi. Destinul este ceva dinamic şi el se rearanjează periodic în funcţie de modul în care facem faţă la testele la care sîntem supuşi. O regulă de bază după care putem evalua dacă am trecut sau nu de o testare din partea sorţii este aceea a evaluării trăitului din perspectiva demnităţii. A fost demn modul în care ai trăit pînă acum? A fost corect ceea ce ai făcut? Poţi vorbi cu sinceritate despre tot ceea ce ai făcut şi ai gîndit pînă acum fără să te ruşinezi? Ai fost un om bun? Ai intuit cît de cît măreţia lumii şi a propriei tale fiinţe zidite după asemănarea cu Tatăl? Sper să răspundeţi cu toţii DA!