Furia

Ghiocel Balan

Toate articolele scrise de Ghiocel Balan

Dragostea nu se mînie
(1Corinteni 13:5)

Cu siguranţă că am avut ocazia de mai multe ori să fim martori la accese de furie, fie de la persoane din preajma noastră, fie chiar la noi înşine, remarcînd totodată şi efectele devastatoare cu care acestea s-au soldat atît pentru cei împotriva cărora au fost îndreptate, dar mai ales pentru cei ce le-au manifestat. Întotdeauna cel ce se enervează observă o "neregulă", ceva ce el consideră ca fiind rău, neadevărat, injust, etc. şi se consideră îndrituit să readucă lucrurile în forma cea "corectă".

Acest lucru poate constitui o atitudine explicabilă pentru cineva aparţinînd tipologiei perfecţionistului, care este în mod fundamental supărat pe viaţă. El consideră că oamenii sînt nişte incapabili, iar lumea nu este bine făcută, aşa că simte nevoia să o perfecţioneze, şi acţionează prin însăşi natura sa spre a corecta neregulile pe care le observă. Mînia apare însă şi la celelalte tipologii umane, fiind de multe ori bazată pe orgoliu, de unde îşi trage vitalitatea, deoarece cel care se înfurie se crede singurul deţinător al adevărului, considerîndu-se îndreptăţit să corecteze ceva sau pe cineva. O altă otravă ce alimentează furia este gelozia, care, alături de orgoliu, face parte din ceea ce înţelepciunea orientală a desemnat prin numele de kleshas, factorii perturbatori ai minţii şi percepţiilor şi totodată cauzele principale ale suferinţei fiinţei umane şi deci generatoare de karma.

De regulă, o atitudine mînioasă duce la şi provine din dispute, controverse, certuri. Încercînd să convingem în acest mod violent că avem dreptate, uităm prea uşor că un schimb de cuvinte la mînie poate schimba prea puţin opiniile¹. În nici o dispută, acest mod de acţiona n-a convins pe nimeni că tu eşti cel care are dreptate, din contra, ceva care este drept nu are nevoie să fie impus cu forţa². O soluţie înţeleaptă de a acţiona în cazul acestei adevărate otrăvi a sufletului am găsit-o în îndemnul plin de bun simţ: "Nu te înfuria că nu-i poţi face pe alţii să fie aşa cum vrei tu, din moment ce tu însuţi nu poţi fi aşa cum vrei" (Thomas a Kempis). În realitate, furia oarbă deformează sau distruge din conştiinţa noastră aproape orice reprezentare conformă cu adevărul divin. "Într-o dispută, cînd am devenit mînioşi, am încetam să ne mai luptăm pentru adevăr, şi am început să ne luptăm pentru noi" (Abraham Heschel). Îndemnul "ţine-ţi firea!" face referire la faptul că, în timpul furiei, "te pierzi cu firea", adică îţi pierzi conştienţa şi te comporţi în alt mod decît cel obişnuit, de parcă altcineva ar pune stăpînire pe tine. Una din cele 10 porunci ale Orientului este non-violenţa (ahimsa), iar misticii Occidentului au desemnat prin "demonul mîniei" această nouă personalitate temporară şi evident malefică. În forma sa permanentizată, mînia capătă forma urii, care are nu întîmplător aceeaşi rădăcină lingvistică cu adjectivul urît.

Mînia şi ura îşi au cauza tot într-un elan vital reprimat. Mînia este un sentiment foarte puternic, care are tendinţa să se amplifice atît în cazul reprimării cît si în cel al exprimării sale. Cel ce se enervează poate fi asemuit cu o oală sub presiune, gata oricînd să izbucnească şi producînd efecte distrugătoare atunci cînd explodează în exterior. O altă comparaţie uzuală pentru modul de manifestare a mîniei este erupţia unui vulcan. Din aceste similarităţi deducem că acest fenomen se datorează unei combinaţii nefericite a două elemente fundamentale care stau la baza lumii manifestate macrocosmice, (deci şi a noastră ca fiinţe umane microcosmice), şi anume, focul şi apa. De aceea, aceste probleme apar doar în relaţie cu exteriorul, şi de obicei cauzele profunde ale irascibilităţii se regăsesc într-o neîmplinire, perturbare, refulare sau dizarmonie a planului sexual din fiinţă, controlat de energiile subtile ale apei. De altfel, izbucnirile de furie se aseamănă prin modul de formare (cumulativă în timp), producere (explozivă) şi consecinţe (efectele de vlăguire) - cu ejacularea ce apare în urma unui act amoros, dar care se bazează în mod evident pe energia iubirii şi nu a urii. Manifestarea explozivă a acestui fenomen ţine de agravarea elementului foc din fiinţă, care este stîrnită de anumite tipuri de alimente sau produse excitante cum ar fi alcoolul (beţivii sînt deseori furioşi fără motiv), cafeaua, fumatul (aţi observat desigur ce nervoşi sînt cei ce nu pot fuma atunci cînd şi-o doresc). Înţelepciunea populară a consfinţit legătura dintre enervare şi gustul alimentelor şi prin expresii ca: "iute la mînie", "i-a sărit muştarul". Şi francezii spun despre cineva nervos că (textual) "i s-a urcat muştarul la nas". Mai mult, cei ce se enervează sînt afectaţi şi de o perturbare a digestiei, le dispare pofta de mîncare sau se îmbolnăvesc de stomac sau ficat. Un alt stimul cu efecte în amplificarea stării de agitaţie şi irascibilitate este condusul maşinii. Aţi remarcat cît de mulţi şoferi sînt nervoşi? Pe de altă parte, cei ce se trezesc după explozia acestei energii, relatează că n-au mai văzut nimic în acele clipe, de parcă ar fi orbit pe moment. Ei se referă nu numai la orbirea conştiinţei şi deci a căderii în inconştient, ci şi la un fenomen real în timpul căruia izbucnirea violentă se manifestă asupra tuturor obiectelor sau fiinţelor din preajmă, fără deosebire. Papine spunea că "mînia, adică focul, nu se poate stinge decît atunci cînd e scînteie, după aceea e tîrziu". Orbirea produsă de mînie ne poate face să producem mult rău³. În acele momente tulburi simţim îndemnul de a face rău, de a lovi, de a sparge, de a acţiona violent sau, şi mai grav, să rostim vorbe încărcate de răutate, care vor produce efecte subtile mult mai adînci. În filmul "Anger Management", acest aspect este redat prin zicala "furiosul deschide gura şi închide ochii". Tot aici, apare şi o metodă de control al furiei, concentrarea asupra rostirii unui cuvînt ciudat şi fără sens, dar mai greu de ţinut minte, "guzfraba".

Un proverb chinezesc spune că "atunci cînd te controlezi o secundă în timp ce te înfurii, scapi de 100 de zile de supărări". Unii îndeamnă să numărăm pînă la 10, alţii, să respirăm adînc. Toate aceste îndemnuri au ca scop să devieze pe moment atenţia de la obiectul furiei şi dau rezultate datorită acţiunii vulcanice a mîniei, cu impact devastator concentrat pe o scurtă durată. Odată ce atenţia ne este atrasă în altă parte, uităm motivul, de obicei fără importanţă⁴, care ne-a declanşat reacţia, ne recăpătăm luciditatea şi descoperim cît de uşor am căzut în cursă şi ne-am pierdut cumpătul. Doar o clipă să ne oprim şi să ne întrebăm dacă prin reacţia noastră îndreptăm ceva sau mai mult stricăm. Cînd simţim că ne pierdem cumpătul, să ne aducem aminte de îndemnul: "Gîndeşte-te acum. Pe urmă va fi prea tîrziu."

De aceea, orice enervare este o importantă ocazie de a ne intensifica luciditatea şi de a ne întări autocontrolul. "Să nu ne uităm înapoi cu mînie, nici înainte cu teamă, ci în jurul nostru cu atenţie" (James Thurber⁵) Şi mai ales înlăuntrul nostru cu şi mai multă atenţie, mi-aş permite să completez.

Am văzut că mînia apare sub firma unei energii interioare declanşată ca o reacţie la evenimente exterioare, şi nu ceva care vine din afară. Nimeni nu te poate face să te înfurii: tu singur "te montezi". Dacă ar fi ceva exterior nouă, cum am fi tentaţi să credem, atunci într-adevăr n-am avea ce face. Dar, deoarece ea reprezintă un fenomen pur interior, atunci există şi posibilitatea de a o transforma şi de a o utiliza în scopuri benefice. Antidotul urii este iubirea, cel al mîniei este răbdarea, toleranţa, iertarea⁶.

Păstrîndu-ne luciditatea în timpul unei stări de mînie, aceasta va deveni o trăire sublimă care ne poate elibera de ataşamente şi ne poate oferi mai mult dinamism vital efervescent, permiţîndu-ne să ne depăşim vechile limite ale egoului şi sa ne contopim cu energia înţelepciunii divine, care ne pune într-o stare de efervescenţă creatoare pentru a ne purifica şi regenera mintea. Analiza detaşată a mîniei ne va face să înţelegem că ea este bazată pe o reacţie de teamă faţă de exterior, de care ne simţim separaţi, considerîndu-l ca fiind o forţă ostilă⁷. Cel ce se înfurie se simte ameninţat de ceva şi intră în defensivă atacînd în mod violent înainte de a suferi vreun prejudiciu.

Ca şi în practicarea sistematică a continenţei amoroase, energia subtilă transmutată şi sublimată a mîniei ne poate apropia de fiinţa noastră profundă adevărată. Mînia purificată elimină toate compromisurile şi autopăcălelile în care ne mai complacem, dăruindu-ne din nou libertatea interioară proprie energiei divine a începutului, şi posibilitatea de a ne regăsi legătura tainică şi esenţială cu Dumnezeu.

Iată cîteva referiri pe care le găsim în Biblie referitor la acest subiect: "Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubţtii mei frati! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mînie; căci mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu." (Iacov 1:19,20).

"Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mînie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui." (Efeseni 4:31)

Iată ce spun cărţile sfinte şi despre Iisus: "Cînd era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi cînd era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător." (1Petru 2:23).