"De bună voie şi nesilit de nimeni?"

Maria Dan

Toate articolele scrise de Maria Dan

Toţi cei care se hotărăsc să treacă în rîndul oamenilor căsătoriţi au de cele mai multe ori senzaţia că au decis liber. Oare chiar aşa să fie? Oare chiar ne exprimăm liberul arbitru în alegerea partenerului? Oare chiar aceasta este voinţa noastră şi nu ne influenţează nimeni alegerea?

Se pare că sociologii sînt de altă părere. În urma studiilor efectuate, ei au evidenţiat o serie de factori care influenţeaază alegerea partenerului, şi anume:

1. Homogamia geografică arată că frecvent ne alegem partenerul din aceeaşi regiune geografică. Viitorii consorţi locuiesc aproape în toate cazurile, dacă nu în aceeaşi localitate, cel puţin la o asemenea distanţă încît mijloacele de transport le permit să se întîlnească zilnic.
   Studiile arată că indivizii care se deplasează dintr-un oraş în altul sau dintr-o ţară în alta au tendinţa de a se regrupa în locurile de sosire după originea lor geografică. În consecinţă, chiar dacă tinerii s-au expatriat, nu se mai reîntorc la locurile copilăriei lor pentru a-şi căuta acolo consortul, deoarece au suficiente şanse de a-şi întîlni în noul lor domiciliu partenerul din aceeaşi regiune cu ei. În ansamblu, homogamia geografică este mai puţin afirmată pe măsură ce ne ridicăm în ierarhia socială şi pe măsură ce trecem din mediul rural în cel urban.
2. Homogamia socială şi culturală arată că adesea ne alegem partenerul din aceleaşi mediu social sau cultural. Societatea contemporană funcţionează pe baza unor reţele de sociabilitate relativ închise. Acest fenomen se constată şi în cazul cuplurilor care coabitează fără căsătorie, manifestîndu-se în toate categoriile sociale, şi poate fi pus în evidenţă prin două metode:
   1. Compararea situaţiei taţilor, deci a originii sociale a celor doi parteneri, pe baza următoarelor variabile: ocupaţia sau profesia, nivelul studiilor, religie, naţionalitate. Homogamia socială este întîlnită în special în categoriile extreme ale societăţii: la vîrf pentru reproducerea poziţiilor, iar la bază datorită excluziunii sociale.
   2. Compararea situaţiei tinerilor: homogamia socială se manifestă din punct de vedere al studiilor şi al ocupaţiei, adică tinerii au acelaşi nivel de educaţie. Deci şcoala nu a micşorat constrîngerile sociale, ci le-a deplasat dinspre familie spre tineri, deoarece şcoala conferă tinerilor propriul statut.
3. Determinările sociale ale alegerii
   Cînd familiile se opun căsătoriei tinerilor, o fac aproape întodeauna din convenienţe sociale, pentru că mediile sociale sînt în discordanţă. Cînd familiile sînt de acord cu căsătoria, ele urmăresc naşterea şi evoluţia sentimentelor copiilor, contribuind astfel la transformarea unei atracţii între tineri într-un proiect de mariaj. Cuplurile care s-au format mai greu evocă de multe ori obstacolele sociale peste care au trebuit să treacă.
   Dacă un tînăr şi o tînără trăiesc împreună, acest fapt pare să fie considerat ca o angajare pentru viitor. Dacă relaţiile sexuale duc la conceperea unui copil, mariajul apare atunci ca o consecinţă logică şi normală. Observaţiile statistice arată că societatea nu condamnă raporturile care s-au stabilit între tineri, ci le acceptă şi le legitimează dacă devin publice prin consecinţele lor.
   Există o părere cvasiunanimă că vîrsta de 20-22 de ani pentru fete şi 23-25 de ani pentru băieţi este cea mai propice pentru mariaj. Începînd de la împlinirea acestei vîrste şi în special după ce este depăşită, societatea exercită o presiune din ce în ce mai puternică asupra indivizilor pentru a se căsători.
   În realitate, cu toate că lucrurile par atît de banale, nu este uşoară trecerea de la celibat la mariaj. Societatea pare să-şi fi luat în acest domeniu o dublă precauţie. Pe de o parte, pentru a dirija relaţiile dintre băieţi şi fete, ea a instituit tot felul de bariere morale, religioase sau pur şi simplu sociale cu scopul de a îngrădi atracţia reciprocă dintre sexe. Pe de altă parte, societatea a inventat o altă instituţie care să favorizeze, sub propriul control, apropierea persoanelor din acelaşi grup sau din grupuri învecinate. Această instituţie socială este balul, indiferent de formele pe care le ia în diferite medii.
   Din momentul naşterii, societatea ne învaţă să încorporăm anumite categorii de percepţie şi evaluare a lumii şi implicit a celor cu care venim în contact. Astfel, atunci cînd venim în contact cu un anumit individ, noi îl încadrăm într-o anumită categorie şi-i atribuim şi încărcătura valorică a acelei categorii. Deci, cu timpul, ne alegem partenerul în funcţie de încărcătura valorică a acelei categorii. Altfel spus, dacă am fost învăţaţi că a consuma băuturi alcoolice este un lucru rău, atunci cînd venim în contact cu o persoană cu astfel de obiceiuri îi vom atribui şi încărcătura valorică de rău.
   Pe de altă parte, învăţarea acestor categorii de percepţie şi evaluare a lumii are loc într-un anumit mediu social, deci sînt specifice acelui mediu. De aceea, preferăm persoanele care corespund cel mai bine criteriilor de evaluare învăţate în categoriile sociale în care ne desfăşurăm predominant viaţa.
4. Strategii matrimoniale
   Familia este instituţia socială ce controlează şi distribuie şansele de ridicare socială, frînează mişcarea de regresiune şi permite diferitelor medii sociale să se perpetueze de la o generaţie la alta. Ea asigură astfel o relativă permanenţă a structurilor sociale în timp, în pofida schimbărilor ce se ivesc în ansamblul societăţii. Lucrurile se petrec "ca şi cum" indivizii ar urmări să-şi valorifice cu maximum de profit personal propriile capitaluri. Însă strategiile de valorificare a capitalurilor sînt diferite pentru cele două sexe. Astfel, femeile care aduc pe piaţă capitaluri mai mari, adică "bogate social", caută bărbaţi de acelaşi tip. Bărbaţii "bogaţi social" caută femei "frumoase social". Diferenţa de valorificare a capitalurilor între cele două sexe constă în faptul că un bărbat "bogat social" nu mai are nevoie pentru inserţia lui socială de capital de acelaşi tip; în schimb, pentru femeie este nevoie de un suport suplimentar pentru propriul capital, deoarece există întotdeauna o inegalitate în ceea ce priveşte interpretarea poziţiei sociale a bărbatului şi femeii. Altfel spus, femeile cu diplomă caută bărbaţi cu diplomă, pe cînd bărbaţii cu studii superioare nu au nevoie de un suport suplimentar pentru a-şi consolida poziţia socială. Aşadar, cu toată existenţa unui liberalism de principiu ce se afirmă în conştiinţa colectivă, societatea pune faţă în faţă indivizi din acelaşi mediu. Deci, societatea ne limitează alegerea, iar căsătoria funcţionează ca instrument de reproducere a structurilor sociale existente. Nu se exclud sentimentele, dar prin construcţia socială îi iubim pe cei asemenea nouă.

   Şi totuşi, se pare că indivizii au sentimentul de libertate şi socotesc că lor le aparţine hotărîrea. Şi aceasta este absolut adevărat pentru că o gîndesc. Ca şi ereditatea şi caracterul, determinările exterioare care definesc un individ şi îi dictează conduitele fac parte din el însuşi şi din sentimentul pe care îl are despre sine. Iar omul are nevoie să simtă că gîndeşte singur, că este liber. Ceea ce în mare parte este doar o iluzie....