Otrăvurile de zi cu zi (I)

Eugen Panaitiu

Toate articolele scrise de Eugen Panaitiu

Expunerea chimică din locuinţele actuale este mai puternică decît niciodată, fiind un factor decisiv în apariţia problemelor de sănătate, în special a cancerului. „Cancer“ a devenit unul dintre cele mai temute cuvinte pentru societatea actuală, ţinînd cont de faptul că o treime din populaţia globului suferă de cancer în diferite stadii de dezvoltare, iar prognoza pentru următorii 20 de ani este dublarea acestui procent.

Chimicale industriale foarte toxice şi agenţi cancerigeni ne invadează viaţa de zi cu zi prin substanţele pe care le găsim în pasta de dinţi, loţiuni sau creme solare, şampon, balsam, spumantul de baie şi detergenţii pentru uzul casnic, produse pe care noi le credem sigure şi sănătoase. Atunci cînd acestea interacţionează cu alte substanţe şi pătrund gradat în corp printr-o folosinţă regulată au efecte serioase asupra sănătăţii prin otrăvire gradată, şi constituie un puternic risc de apariţie a cancerului.

Elisabeth Sword, directorul executiv al Organizaţiei Mediului de Apărare a Sănătăţii Copilului, declară: „Oamenii cred în mod eronat că dacă un produs apare pe piaţă este şi demn de încredere, altfel guvernul nu ar permite comercializarea acestuia, cum se întîmplă în cazul alimentelor“. Dar să vorbim despre experienţe trăite de noi toţi şi care reprezintă răspunsuri la reacţii chimice, cum ar fi: strănutul după ce am mirosit un miros sau un spray deodorant, iritaţii în urma folosirii unui produs cosmetic, a unei loţiuni de corp, sau a unui şampon sau balsam; chiar mai frecvent, durerea de cap ce persistă după zugrăvit sau vopsit, sau folosirea unui covor nou. Toate acestea sînt reacţii chimice la care sîntem expuşi fără să realizăm.

S-a considerat mereu că bucătăria este cea mai periculoasă cameră din casă, deoarece aici se petrec cele mai multe operaţii cum ar fi tăiatul, operarea cu diferite mixere şi blendere, fierberea, prăjirea şi prezenţa obiectelor casabile. Însă privind din punctul de vedere al termenilor de sănătate şi conform statisticilor de rănire, baia este cea mai periculoasă cameră din casă. Institutul Naţional de Ocupaţie Siguranţă şi Sănătate din SUA a descoperit că dintre chimicalele folosite în produsele pentru igiena personală, 884 au fost raportate ca fiind toxice şi 125 ca fiind agenţi cauzatori de cancer, statistică surprinzătoare avînd în vedere că la începutul secolului cancerul era o boală rară. În ziua de azi însă, se pare că o persoană din trei are cancer şi una din patru moare din cauza acestuia. Probabil că vă întrebaţi de ce este permisă folosirea acestor substanţe în produsele pentru igiena personală, şi ce au de gînd aceşti oameni să ne facă nouă, copiilor şi nepoţilor noştri?

Există o alternativă?

Scopul acestui articol este de a vă alerta asupra conţinutului unor produse pe care probabil le folosiţi zilnic şi de a vă ajuta să luaţi decizii corecte în privinţa substanţelor conţinute în produsele pe care le achiziţionaţi.

Cercetări făcute în Germania, Elveţia, Japonia şi SUA au evidenţiat că multe substanţe prezente frecvent în şampon, pastă de dinţi, creme de piele şi alte produse de igienă personală, pot duce la apariţia unor boli ale ficatului, plămînilor, inimii şi creierului, precum şi la chelire prematură, formarea cataractei, cancer de mediu („environmental cancer”), dermatite de contact şi afecţiuni ale ochilor la copii. Majoritatea populaţiei nu are nici cea mai mică idee despre daunele aduse organismului prin folosirea zilnică a unor produse aparent în regulă.

În cartea intitulată „The Safe Shoppers’ Bible” David Steinmann şi dr. Samuel Ebstein observă că în anii 1990 în SUA s-au înregistrat 38000 de răni cauzate în urma folosirii cosmeticelor, toate necesitînd tratament medical. În ultimii 35 de ani dr. Ebstein a fost profesor de medicină ocupaţională şi de mediu în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Illinois din Chicago; el este recunoscut ca autoritate internaţională în depistarea efectelor toxice şi cancerigene ale poluării mediului prin apă, aer şi locul de muncă, şi în depistarea substanţelor de contaminare din produsele de consum (alimente, cosmetice şi produse de curăţare a casei). Preşedinte al Coaliţiei de prevenire a cancerului, el este şi autorul a 280 de articole ştiinţifice şi 8 cărţi, incluzînd „The Politics of Cancer Revisited”, „Programul de prevenire a cancerului” şi „The Safe Shoppers’ Bible”, pe care tocmai am menţionat-o. În Marea Britanie, în iunie 1999, a fost cel mai ascultat vorbitor dintr-un comitet selectat din ambele Camere ale Parlamentului, cu referire la nevoia de prevenire a cancerului şi felul în care aceasta trebuie făcută, accentuînd asupra substanţelor toxice care ar trebui scoase în afara legii – prezente în locuinţe şi la locurile de munca. Cu toate că informaţia despre aceste chimicale periculoase e disponibilă de mai mulţi ani, ea nu a fost publicată încă în literatura medicală, cu alte cuvine, s-ar putea ca medicul dvs. de familie să nu aibă nici cea mai mică idee despre aceasta. De obicei dureaza 20 de ani pînă cînd o informaţie medicalo-ştiinţifică devine un adevăr cunoscut de toată lumea, însă nu înseamnă că este normal să aşteptăm tot acest timp pentru a ne proteja pe noi şi familiile noastre.

Dr. Ebstein a declarat că dintre cele 1000 de chimicale introduse pe piaţă anual, doar 12 sînt testate pentru efecte cancerigene. Deci care sînt acele substanţe de care trebuie să ne ferim? Cea mai mare atenţie a oamenilor de ştiinţă este concentrată asupra unui ingredient prezent în şampon, pasta de dinţi şi spumantul de baie: SLS, cunoscut şi sub numele de SDS, precum şi sub multe alte nume. Mai este şi SLES, cu acesta sînt create dioxinele, cei mai periculoşi agenţi potenţial cancerigeni din lume. Acum verificaţi eticheta şamponului dvs.! Motivul pentru care SLS este atît de folosit e pentru că e ieftin şi deoarece o cantitate redusă amestecată cu sare de bucătărie produce multă spumă. Caracteristica profund riscantă este corasivitatea mărită, motiv pentru care e folosit în industrie la curăţarea garajelor, degresarea motoarelor, spălarea automobilelor etc. Companiile care folosesc SLS în produsele lor avizează folosirea echipamentului de protecţie precum: cizme de cauciuc, mănuşi, măşti, ochelari de protecţie, pentru a se evita inhalarea, contactul cu pielea sau cu ochii, deoarece este toxic şi provoacă iritarea membranelor mucoasei şi a aparatului respirator superior. Vom continua prin a vă enumera simptomele expunerii: senzaţii de arsură, tuse, strănut, laringită, respiraţie rapidă (scurtă), dureri de cap, greaţa şi vomă. Jurnalul Colegiului American de Toxicologie a confirmat că SLS este frecvent utilzat în studiile clinice de iritare a ţesutului cutanat, cauzînd pierderea părului şi incapacitatea creşterii acestuia. Un studiu realizat în Germania dovedeşte că dacă se aplică SLS pe suprafaţa scalpului rezultă căderea părului, pentru ca acesta să crească din nou în 4 ani, căzînd apoi în 3 luni, pentru a recreşte în decursul a 4 ani. SLS permite părului să crească încet timp de 2 ani, şi apoi să cadă timp de 2 ani. Deci dacă se cunoaşte acţiunea corozivă care duce la căderea părului şi la oprirea creşterii acestuia, de ce îl mai folosim?

Se pare că există afecţiuni chiar mai grave asociate cu SLS. Dr. Greene, cercetător cu două doctorate la Colegiul Medical din Georgia, studiază efectele produse de SLS. Studiul dr-lui Greene aduce dovezi alarmante şi uimitoare cu privire la daunele produse de SLS. Acesta este rapid asimilat de ţesutul ocular şi retinut timp de 5 zile, influenţînd în special copiii, la care timpul de însănătoşire al corneei se extinde pînă la 10 zile (cu mult peste 2 zile la adulţi, în mod normal). Vă reamintesc ca SLS este absorbit nu doar prin contactul ocular, ci şi prin cel cutanat. Ochii umani se dezvoltă cel mai mult în primii 2 ani de viaţă, dar cu toate acestea ne expunem copiii la SLS, pînă şi adulţii sînt afectaţi prin apariţia cataractei. Să fie oare acesta motivul pentru care din ce în ce mai multe persoane poartă ochelari sau lentile de contact?

Se ştie acum că SLS facilitează pătrunderea şi menţinerea nivelelor reziduale în creier, inimă, ficat şi plămîni prin intermediul şamponului sau săpunului în contact cu pielea, el afecteaza sistemul imunitar, cauzează separarea straturilor pielii şi inflamarea acesteia. Afectarea este cumulativă, odată ce sistemul imunitar este afectat durează mult timp pînă la restabilirea acestuia, ceea ce poate duce la inhibarea organismului, cauzatoare de o vulnerabilitate mai mare faţă de viruşi şi bacterii. De aceea, fiind mai mereu suprasolicitaţi imunitar avem stări frecvente de oboseală.

Ce se poate spune despre şampoanele speciale pentru copii? O privire rapidă în raionul unui supermagazin arată prezenţa SLS în aproape toate şampoanele pentru copii. De fapt, cu cît SLS se află printre primele substanţe de pe etichetă, cu atît mai mare este concentraţia sa în raport cu celelalte substanţe (ingrediente).

SLS se mai găseşte şî în alte produse de igienă personală cum ar fi săpunul de corp şi de faţă, loţiunile de curăţare a pielii, gelul de ras şi spumantul de baie (prin care poate provoca infecţia tractului urinar).

O altă problemă cu SLS este tendinţa de a reacţiona cu alte substanţe cum ar fi: TEA, DEA, uitaţi-vă pe etichetă după aceste substanţe, formaldehides, etc; un agent cancerigen e ca un minilaborator într-o sticlă.

Dar de ce nu am auzit mai multe despre acest efecte pînă acum? Trebuie să ţinem cont de faptul că producătorii acestor mărfuri au de cîştigat milioane de lire pe an. Precum în industria tutunului, care timp de zeci de ani a reusit să reziste, ei vin cu studii care să contrazică cele spuse de oamenii de ştiinţă precum dr. Greene. După cum ştiţi, au trebuit să treacă 20 de ani pînă cînd companiile de ţigarete au pus atenţionarea asupra daunelor tutunului pe pachetele de ţigări. În SUA lucrul cel mai bun pe care îl poate face FDA (Administraţia SUA pentru droguri – The US Drog Administration) în ziua de azi este să-i oblige pe producători să pună atenţionări asupra efectelor pe etichetele anumitor produse. Desigur, acest lucru nu se întîmplă în Marea Britanie sau la noi.

În legătură cu atenţionările de pe etichete, iată un avertisment de pe o pastă de dinţi comercializată în SUA de către unul dintre cei mai mari producători de pastă de dinţi: „A nu se înghiţi. La copiii sub 6 ani, pentru a reduce riscul înghiţirii, folosiţi o cantitate redusă şi sub supraveghere pînă la obţinerea unui obicei corect de spălare. La copiii sub 2 ani cereţi avizul medicului, şi apoi sub aceasta: „AVIZ: A NU SE LĂSA LA ÎNDEMÎNA COPIILOR SUB 6 ANI, ÎN CAZUL INGERĂRII ADRESAŢI-VĂ MEDICULUI SAU CONTACTAŢI DE URGENŢĂ UN CENTRU DE CONTROL AL OTRĂVIRII“ – un centru de control al otrăvirii? Dar vorbim doar despre o pastă de dinţi… Şi să ne uităm puţin la medicamentele pe care sîntem sfătuiţi să le ţinem sub limbă pentru o absorbţie mai bună şi mai rapidă (de obicei 30 de secunde sau chiar mai puţin) – nu credeţi că pasta de dinţi v-ar putea pătrunde sub limbă, mai ales dacă vă spălaţi dinţii timp de un minut sau două? Se ştie că un număr de copii chiar a decedat în urma ingerării unei cantitaţi prea mari de pastă de dinţi, de fapt, cînd vorbim de pericolul potenţial al acesteia, mai există şi alte substanţe de care trebuie să ne ferim, cum ar fi sacharin – zaharina şi fluouride – fluorul. Florura de sodiu (sodium fluouride), substanţă folosită printre altele la prevenirea căderii dinţilor, este de asemenea folosită la otrava de şobolani, ca şi SLS-ul, la prafurile împotriva gîndacilor, la stingătoare, solvanţi şi compuşi, fiind substanţa perfectă pentru apa de băut, pasta de dinţi.

În 1945, inginerii responsabili de vînzări la cea mai mare uzină de producţie din SUA au realizat că pe parcursul procesării mii de tone de aluminiu erau risipite, deşeul acesta fiind sub formă de praf extrem de fin numit „alluminium filling tailings”, care se separă de aluminiu în timpul procesării. Producătorii au observat că dacă pot vinde aceste deşeuri chiar la un preţ minim, vor înfăşca un profit frumuşel, însă praful este atît de otrăvitor încît era problematică chiar şi debarasarea de el. De aceea a fost folosit în principal ca otravă de şobolani ce acţionează prin măcinarea în bucăţele a organelor digestive, la fel cum ar acţiona sticla macinată. Apoi s-a descoperit că apele din Texas au un conţinut ridicat de flourine (fluor). Florura de calciu este produsă de catre natură de mii de ani şi se pare că în stare naturală ajută la întărirea dinţilor. De aici Organizaţia aluminiului a decis în mod arbitrar numirea prafului „alluminium filling tailings” florură de sodiu, şi apoi a dus campanii de convingere a cetăţenilor SUA pentru adăugarea acestuia la rezervoarele de apă. Era logic că va urma adoptarea entuziastă a unei măsuri ce avea să ajute la prevenirea stricării dinţilor. Păcălirea s-a realizat prin teste grăbite şi irelevante, precum şi prin rezultate bazate pe teste insuficiente. Într-adevăr, din teste rezulta că florura de sodiu fusese adaugată la rezervoarele de apă, însă problemele legate de stricarea dinţilor au crescut cu 50% – surprinzător, autorităţile continuau fluorizarea… mă întreb de ce oare?

Vedeţi dvs., ceea ce este necesar în prevenirea stricării dinţilor este uciderea bacteriilor şi distrugerea anormalităţilor fără riscul de a ucide posesorul dinţilor… Deci ce avem de făcut? Să achiziţionăm o apă de gură? Da, o apă de gură bună ar putea ajuta, însă este la fel de greu de găsit precum o pastă de dinţi bună. Majoritatea celor mai cunoscute ape de gură conţin un procent mai ridicat de alcool decît berea sau vinul, iar acest lucru poate fi periculos sau chiar mortal pentru copiii mici în cazul ingerării. Conform Asociaţiei de producere a medicamentelor fără prescripţie din SUA, majoritatea celor mai cunoscute ape de gură conţin între 12,5 şi 27% alcool („alcohol proofs – that’s 25 to 54% proof”).

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.