Grădina narciselor

Simona Balan

Toate articolele scrise de Simona Balan

traducere şi adaptare din limba engleză

De mai multe ori fiica mea mi-a telefonat pentru a-mi spune: „Mamă, trebuie să vii să vezi narcisele înainte ca ele să se ofilească!” Vroiam să merg, dar trebuia să conduc timp de două ore din Lagună înspre Lacul Arrowhead. „Am să vin marţea viitoare”, i-am promis, un pic cam în silă după ce mă sunase pentru a treia oară. În marţea respectivă era o vreme friguroasă şi ploua. Totuşi, din cauză că am promis, m-am dus acolo. Cînd am ajuns în sfîrşit la casa Carolynei, i-am îmbrăţişat pe nepoţi şi i-am spus fetei mele:

- Uită de narcise, Carolyn! Drumul nu este vizibil printre nori şi ceaţă şi nu este nimic altceva în lume în afară de tine şi aceşti minunaţi nepoţi pe care să doresc atît de mult să îi văd astfel încît să conduc atît de mult! Fiica mea mi-a zîmbit calm şi mi-a spus:

- Noi mergem mereu acolo, mamă…

- Ei bine, nu o să mă pui din nou pe drumuri pînă cînd nu se limpezeste afară şi atunci cînd se va întîmpla asta, mă voi întoarce înapoi la mine acasă!, am asigurat-o eu.

- Speram să mă duci pînă la garaj pentru ca să-mi pot lua maşina de acolo.

- Dar cît de mult ar trebui să conducem pentru asta?

- E la cîteva blocuri departare, spuse Carolyn. Voi conduce eu. Sînt obişnuită cu o astfel de vreme.

După cîteva minute, am fost nevoită să întreb:

- Încotro mergem? Acesta nu este drumul către garaj!

- Mergem înspre garaj pe un drum mai lung. Drumul narciselor.

- Carolyn, am spus supărată, te rog, întoarce.

- Totul va fi bine, mamă; îţi promit. Nu te vei ierta niciodată dacă vei pierde această minunată experienţă.

După aproximativ douăzeci de minute, am cotit pe un drum de ţară şi am văzut o mică bisericuţă, la marginea căreia era un semn pe care scria: „Grădina narciselor”. Ne-am dat jos din maşină, fiecare din noi ţinînd de mînă unul din copii, şi am urmat-o pe Carolyn pe cărare. Dînd colţul, am rămas înmărmurită.

În faţa mea se întindea cea mai minunată privelişte. Arăta de parcă cineva luase un pumn mare de aur topit şi îl turnase peste panta muntelui. Florile erau plantate în forme ondulate, maiestuoase - fîşii întregi de flori portocalii, albe, galbene ca lămîia, roz sau de culoarea şofranului. Florile de aceeaşi culoare erau plantate împreună astfel încît se formau rîuri întregi de nuanţe diferite. Erau în total cinci acri de flori.

- Dar cine a făcut aceasta?, am întrebat-o pe Carolyn.

- Doar o singură femeie, mi-a răspuns ea. Trăieşte pe această proprietate. Aceea este casa ei - şi Carolyn a arătat o căsuţă mică şi modestă în mijlocul acelei minunăţii de flori.

Am urcat înspre casă. La intrare era un afiş: „Răspunsuri la întrebările pe care ştiu că vrei să mi le adresezi în gînd:”. Primul era un răspuns simplu: „50.000 bulbi”. Al doilea răspuns era „Cîte unul, de către o singură femeie. Două mîini, două picioare şi puţină minte”. Al treilea răspuns era: „Început în 1958”. Aceasta era Grădina Narciselor.

Pentru mine, acel moment a reprezentat o experienţă care mi-a schimbat viaţa. M-am gîndit cum această femeie, pe care nu o întîlnisem niciodată, începuse cu 40 de ani în urmă - bulb cu bulb - să aducă la realitate viziunea sa despre frumuseţe şi bucurie, pe vîrful unui munte obscur. Chiar şi plantînd un singur bulb, unul cîte unul, an după an ea schimba lumea. Această femeie necunoscută a schimbat pentru totdeauna lumea în care trăia. Crease ceva de o inefabilă măreţie, frumuseţe şi inspiraţie.

Învăţătura pe care ne-o transmite Grădina Narciselor este una din cele mai mari învăţături despre celebrarea vieţii. Grădina Narciselor ne învaţă să ne urmărim ţelurile propuse, pas cu pas, fie acest pas mai mic sau mai mare; ne învaţă să ne preţuim acţiunile şi să fim conştienţi de efectul lor cumulativ. Dacă din cînd în cînd vom încerca să trecem peste limitele noastre, vom putea şi noi să împlinim lucruri măreţe. Vom putea să schimbăm lumea.

- Sînt puţin tristă, am recunoscut faţă de Carolyn. Ce aş fi putut sa înfăptuiesc dacă m-aş fi gîndit la un scop minunat cu 35 sau 40 de ani în urmă şi dacă aş fi lucrat cîte puţin în fiecare zi în tot acest timp! Închipuie-ţi ce aş fi putut înfăptui!

Fiica mea a rezumat întregul mesaj al zilei de azi cu stilul său concis:

- Începe de mîine!

Este atît de inutil să ne gîndim la orele pierdute de ieri… Singurul mod de a învăţa să trăim aici şi acum este ca în loc să regretăm aceste ore trecute, să ne întrebăm: „Cum pot să trăiesc ziua de azi mai bine?”

Deci, nu mai aştepta.

Nu este nici un alt moment mai bun decît acesta pentru a fi fericit!

Fericirea este o călătorie, nu o destinaţie.

Deci munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani,

Iubeşte ca şi cum nu ai fost niciodată rănit

Şi dansează ca şi cum nimeni nu te-ar privi!