Despre sensibilitate

Petronela Untu

Toate articolele scrise de Petronela Untu

Care este limita dintre sensibilitatea la mediu (cea care înseamnă în fond capacitate de adaptare) şi lipsa de control asupra influenţelor exterioare?

Cît de mult trebuie să rămînem deschişi faţă de influenţele din exterior şi în ce măsură trebuie să controlăm aceste influenţe?

Oamenii hipersensibili sînt „hiper-vii”. Supuşi mereu basculărilor intense între agonii şi extazuri, trăiesc cu intensitate fără a putea (decît într-o mică măsură) să aleagă ceea ce trăiesc. Fluviul tumultos al trăilor lor interioare îi tîrîie spre cascade periculoase, îi obligă de cele mai multe ori la o anumită pasivitate: cine se poate lupta cu un fluviu?

Dintre aceşti oameni se „racolează” artiştii, mediumurile, marii inventatori. Cine ştie cum ar arăta azi lumea noastră dacă n-ar fi existat sublimii noştri hipersensibili…

Vieţile acestor oameni au fost de cele mai multe ori pline de greutăţi şi suferinţe. Citind biografiile marilor artişti, inventatorilor de geniu, mai mereu constatăm că hipersensibilitatea în plan emoţional sau mental nedublată de control asupra trăirilor este de cele mai multe ori distructivă.

Pe de altă parte oamenii insensibili par puternici în inflexibilitatea lor, mai egali în faţa vieţii, mai puţin oscilanţi, mai fermi. Şi cu siguranţă, mai reci, mai rezervaţi…

Cît de mult trebuie să lăsăm emoţiile să ne guverneze?

De unde vine forţa de a ne opune trăirilor negative?

Cum putem rămîne în acelaşi timp sensibili şi puternici, fermi interior?

Care o fi calea de mijloc?

La toate aceste întrebări am găsit un singur răspuns: „cărarea” către Dumnezeu… aceasta e calea de mijloc.

Căci Sfinţii părinţii, marii maeştri ai Orientului, fiinţele profund spirituale au demonstrat şi demonstrează încă, faptul că sensibilitatea nu exclude forţa, fermitatea, echilibrul.

Căci căutîndu-l cu fermitate şi perseverenţă pe Dumnezeu omul devine, din ce în ce mai sensibil, mai deschis către oceanul infinit de vibraţii sublime ale Universului, dar în acelaşi timp, oarecum în mod paradoxal, poate să păstreze un din ce în ce mai bun control asupra trăirilor sale.

Dacă practica spirituală este corectă, pe măsură ce se amplifică sensibilitatea, creşte şi forţa interioară şi discernămîntul.

Dealtfel, capacitatea mereu în creştere de a păstra controlul asupra trăirilor noastre spirituale oricît de intense este prin ea însăşi un indicator al succesului în practica spirituală.