Cum să ne rugăm

Veronica Lupu

Toate articolele scrise de Veronica Lupu

Biblia ne învaţă prin pilda vameşului (Luca 18,10-14) cum să ne rugăm. Fariseul se lăuda şi se mîndrea în rugăciune, vameşul se smerea pe sine şi îşi recunoştea cu părere de rău păcatele înaintea lui Dumnezeu. De aceea acesta s-a întors acasă de la biserică mai îndreptat decît fariseul.

Cum să facem ca rugăciunea să fie rodnică, binefăcătoare şi folositoare?

Rugăciunea se face cu credinţă vie, fără nici o îndoială sau şovăire, căci „toate cîte veţi cere (de la Dumnezeu) rugîndu-vă cu credinţă veţi lua” (Matei 21,22).

Rugăciunea se face cu sinceritate, cu inima curată şi smerită. „Cînd te rogi să nu fii ca făţarnicii”, (Matei 6,5). Creştinul se roagă cu sinceritate, cu toată căldura inimii.

Rugăciunea se face „cu duhul şi cu adevărul” (Ioan 4,24), din tot sufletul, cu atenţie, cu privirea minţii şi a ochilor înlăuntrul inimii. Adunarea gîndurilor şi a simţurilor în inimă este cerută de Dumnezeu: „Iar tu cînd te rogi, intră în cămara ta” (Matei 6,6), intră cu mintea şi cu voinţa, cu privirea şi cu toată fiinţa ta în adîncul şi în taina inimii. Cînd ne rugăm să nu privim nici la dreapta, nici la stînga; să nu fim cu trupul într-o poziţie nepotrivită, nici cu sufletul într-o stare de împrăştiere.

Rugăciunea se face cu pace şi cu linişte, cu smerenie blîndă, cu evlavie lină, cu toată iubirea, căldura şi umilinţa sufletului.

Rugăciunea se face cu speranţă, cu încredere firească şi cu stăruire neîncetată; fără grăbire, cu toată nădejdea şi încrederea în bunătatea lui Dumnezeu.

Rugăciunea, uneori, se face însoţită de post, de ajunări şi de înfrînarea patimilor.

Cel care se obişnuieşte să se roage astfel va cunoaşte nu numai rodnicia, binefacerile şi foloasele rugăciunii, dar şi bucuriile ei negrăite. Cine gustă o dată din bucuria rugăciunii, nu se va mai despărţi de ea niciodată.