Icoana cea nouă

Luminiţa Manole

Toate articolele scrise de Luminiţa Manole

Bătrînul pictor de icoane se afla de cîteva zile în faţa pînzei goale.

Mîinile îi cad într-un tîrziu neputincioase pe lîngă corp.

– Doamne, Dumnezeul meu, am pictat atîtea icoane în viaţa aceasta a mea. Am respectat toate canoanele bisericeşti, am icoane în cele mai vestite biserici din lume.

Am crezut mereu că doar voia Ta o fac. Dar simt acum că am pictat doar legea făcută de oameni şi atît. Oamenii se miră de măiestria mea, dar simt că totul nu e decît deşertăciune. Am făcut numai „chipuri cioplite”, după „reguli cioplite”, la care oamenii se închină neştiutori.

Regretul că a dus oamenii în eroare prin chiar munca lui, pe care o considera o laudă adusă Domnului, este de nesuportat.

– Doamne, iartă-mi obrăznicia, dar te rog, ajută-mă să pictez o icoană adevărată. Ajută-mă să te pictez pe tine, adoratule, preaiubitule. Ajută-mă să te arăt tuturor, aşa cum eşti tu de fapt. Doamne, arată-mi chipul tău cel sfînt şi dă-mi puterea să rezist strălucirii tale, pentru a putea picta apoi Icoana Vie, pe care dacă cineva o va vedea, pe Tine te va vedea atunci şi sufletul mult i se va bucura.

A vrut să ia creionul în mînă, dar l-a lăsat imediat jos.

– Doamne, simt că parcă te înţep dacă folosesc un creion. Nici pensonul nu e mai bun. Nu pot folosi pensonul, aşa, ca la celelalte icoane ale mele. Nimic nu poate fi între mine şi tine. Pe Tine, Doamne, cu mîinile goale, cu degetele, aş îndrăzni să te rog să mă laşi să te pictez.

…Dar nici o rugă nu a fost de folos. Ore întregi a stat aşa, aşteptînd, sperînd. Lacrimi amare au curs şiroaie pe obrazul lui bătrîn.

Se aşază pe pat. Aşa, cu mîinile pline de vopsele, cu ochii plini de lacrimi, adoarme, chinuit de dragoste şi dor. Lumînarea i s-a stins şi ea, puţin mai tîrziu.

În întunericul din cameră se vede cum din icoana nepictată încă începe să iasă o lumină. Lumina devine tot mai puternică, pînă cînd atinge o intensitate uluitoare. Lumina se deplasează încet către pat, apoi ia forma bătrînului, se suprapune peste acesta. În acest moment, faţa i se destinde în somn, luminoasă.

Zorii l-au prins şi astăzi ca de obicei, în curte. Dă bineţe tuturor celor ce se trezesc.

A avut o viaţă foarte lungă, dar nu a mai pictat nici o icoană. Cei din jur au pus pe seama vîrstei înaintate acest fapt.

În rest, totul a rămas exact la fel. La biserică mergea ca şi pînă atunci, era un om modest, ca de obicei. Singurul lucru deosebit este că există unele mărturii ale unor săteni foarte serioşi care spun că au văzut de mai multe ori emanînd din el o lumină, dar nu există acte oficiale care să ateste acest lucru.

Copyright © 2000-2011 Arta de a Trăi. Toate drepturile sînt rezervate.