Zahărul alb, rafinat

Veronica Lupu

Toate articolele scrise de Veronica Lupu

La orice aliment neatins de mîna omenească, părţile lui componente alcătuiesc o structură perfect armonizată, fapt deosebit de important, îndeosebi în digestie, metabolizarea unui element fiind condiţionată întotdeauna de prezenţa unuia sau a mai multor elemente. Legile naturii cer, pe cît posibil, ca alimentele să fie utilizate nemodificate de rafinare, de căldură, să fie aşa cum sînt ele în întregul lor. Aceste deziderate sunt încălcate îndeosebi la prepararea zahărului rafinat. Sfecla de zahăr se compune din peste 50 de constituenţi cunoscuţi, zahărul numai din unul: zaharoza. Prin rafinare el îşi pierde enzimele şi toţi ceilalţi constituenţi atît de necesari vieţii. Ajunge să fie în dizarmonie cu natura tocmai prin aceea că îi lipsesc cele 20-30 de elemente nutritive, alături de care a coexistat în sfecla şi trestia de zahăr. Corpul este nevoit să-şi procure toate aceste elemente din el, din rezervele lui proprii, şi, de fapt, le pierde pentru că le consumă. De îndată ce zahărul ajunge în circuitul sangvin, începe să provoace neorînduială. Deoarece, fără să stea în intestin, trece repede în sînge, cantitatea de zahăr creşte, pentru o perioadă scurtă de timp, anormal, ceea ce generează un surplus de energie, aşa încît dispare oboseala. Ar fi minunat dacă ar rămîne aşa, dar în raport cu mărimea cantităţii de zahăr, urmează îndată reacţia adversă, de recul: după fiecare metabolizare a zahărului, consumul din rezervele organismului generează o şi mai mare oboseală şi somnolenţă.

La un examen al glicemiei, imediat dupa ingerarea unei cantităţi mari de zahăr, observăm că glandele pancreatice, fiind intens stimulate, secretă prea multă insulină, ceea ce duce, implicit, la o reducere a zahărului din sînge sub nivelul mediu admis, de unde şi instalarea stării de mare oboseală. Apoi este afectat şi ficatul care îşi transferă o parte din rezerva de glucide în sînge. Alternanţele acestea dereglează metabolismul şi epuizează sistemul nervos.

Consumul de zahăr în cantităţi mari dă senzaţia de saţietate dat fiind numărul mare de calorii pe care le conţine. Dar enzimele, fermenţii, mineralele? Zahărul alb rafinat nu mai are nici una din acestea, deci nu aduce în organism nici măcar un singur „ajutor” pentru digestie, astfel că face mai mult rău decît bine sănătăţii. Corpul este lipsit de unele din cele mai importante alimente pe care acum este obligat să le sustragă din hrana necesară glandelor, nervilor şi sîngelui. Organismul îşi mobilizează pentru neutralizarea zahărului resursele de calciu, în detrimentul sistemului osos şi al dentiţiei care devin din ce în ce mai fragile. Zahărul alb rafinat fură şi din rezervele de magneziu, ducînd la scăderea imunităţii corpului. Neutralizarea vitaminei B1 provoacă boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii, ulcere ale stomacului, boli de circulaţie. Mai pot fi amintite şi alte afecţiuni: scăderea voinţei, impotenţa, afecţiuni dentare, artroză.

Înlocuitorii zahărului pe care îi putem utiliza sînt: mierea naturală sau zahărul invertit, care se poate prepara astfel: 1kg zahăr, 450g apă, 1 linguriţă de acid citric se amestecă şi se fierb 10 minute, colectîndu-se mereu spuma de deasupra. Se obţine un amestec de două monozaharide (glucoza si fructoza), cu putere de îndulcire dublă faţă de zahăr. Datorită conţinutului de acid citric previne anumite maladii. Tot acidul citric sporeşte asimilarea calciului în intestin, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi are certe proprietăţi antiinfecţioase.

Bibliografie: Ernst Gϋnter – „Hrana vie”