Un dar divin

Petru Mirel Grăjdeanu

Toate articolele scrise de Petru Mirel Grăjdeanu

Dorul creaţiei, ca un fior înflăcărat, tainic şi veşnic arzînd, este o componentă esenţială a sufletului omenesc. Căci, atunci cînd Creatorul „l-a zidit pe om din ţărînă şi a suflat asupra lui”, s-a născut o făptură „după chipul şi asemănarea Lui”. Şi întrucît venirea sa pe lume a fost încununarea unei adevărate epopei a creaţiei, nu e de mirare că omul poartă în el acest fior inefabil care-l cheamă necontenit să reproducă, la scala lui, ceea ce a fost în zorii Genezei.

Pentru fiinţa umană, a crea înseamnă, de fapt, a descoperi. Orice lucru nou creat de mîna şi mintea omenească este, de fapt, creat dinainte de către Tatăl Ceresc şi lăsat undeva în suspensie, într-o sublimă aşteptare, dincolo de tainicele „Porţi ale Cerului”. Şi omul, urmînd acea chemare ancestrală zidită tot de Creator în sufletul său, îşi îndreaptă paşii, uneori mai şovăitori, alteori foarte hotărîţi, către acel tărîm misterios, iar aceia, binecuvîntaţi de soartă, care ajung acolo, îi culeg nestematele şi le aduc printre oameni. Aceştia sînt geniile. „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie-ţi aducem de toate şi pentru toate”. Deci toate lucrurile au o singură sursă şi o singură finalitate. Iar scopul artei autentice, ca expresie umană a creaţiei este unul plin de iubire, de dăruire şi de spirit de sacrificiu; şi toate acestea în lipsa oricărei umbre de orgoliu personal. Căci, odată aduse în lume, comorile de dincolo de Porţile Cerului aduc şi-n sufletul oamenilor sublimul din acel tărîm plin de sfinţenie şi astfel îl înalţă cît mai aproape de Divin. Iar pentru adevăratul creator, idealul nu este de acela a fi Dumnezu ci doar acela de a comunica cu El, întocmai ca un copil care îi arată tatălui său ce a desenat sau ce castel de nisip a ridicat el pe malul mării.

Cu toţi purtăm deci în noi această pecete a „zilelor dintru începuturi”. „Că nu e om să nu fi scris o poezie” spunea un cîntec de demult. Pe toţi ne-a încercat măcar o dată acest dor de a zămisli ceva, de a umple de frumos viaţa şi sufletul nostru dar şi al celor dragi. Unii dintre noi au reuşit, alţii au avut încercări mai stîngace. Şi dacă nu am reuşit să aducem noi ceva de valoare, ne-am găsit împlinirea sufletească împărtăşindu-ne cu frumuseţile create de alţii. O carte frumoasă, un film bun, o muzică înălţătoare, o expoziţie de pictură, au creat şi vor crea în sufletul nostru un univers mirific, plin de lumină şi armonie. Căci arta autentică este un prilej minunat de a intra în caldă comuniune cu Dumnezeu, de a-i simţi harul Său sfînt pogorîndu-se asupra noastră şi de a ne reaminti, cu sufletul plin de smerenie, că toţi sîntem deopotrivă şi că undeva, acolo sus, Cineva ne iubeşte veşnic şi infinit.