Viaţa în doi, între utopie şi împlilinire

Elena Velescu

Toate articolele scrise de Elena Velescu

Pentru mulţi, viaţa pare un teatru, în care asistăm la o succesiune de spectacole. Nu foarte animaţi de propriul nostru rol, deşi am încercat adesea în cîteva comedii şi mai multe drame, aşteptăm să primim un text bun şi un partener pe măsură pentru a ne angaja cu adevărat într-o veritabilă viaţă în doi.

Îndrăgostiţi de iubire, totul ne pasionează şi deşi mereu deschişi dialogului, ne regăsim adesea prea ezitanţi cînd e vorba de a ne concretiza visele. Descoperim că judecăţilor pe care le emitem cu privire la aspectele vieţii le lipsesc tocmai acele nuanţe care ne permit să evoluăm fără a abandona ceea ce am dobîndit deja.

Pregătiţi pentru o viaţă în doi, sîntem s-ar părea, însă am prefera ca aceasta să fie fără a trebui să facem concesii. Ne este teamă, pe bună dreptate, de un antagonism obişnuit cu celălalt. „A trebui” să-l seduci în fiecare zi ne exaltă în aceeaşi măsura în care ne poate angoasa. Mai ales, atunci cînd ne dorim să iubim necondiţionat şi pentru totdeauna, la fel ca Philemon şi Baucis, cei doi amanţi transformaţi în arbori de către Zeus, ale căror crengi îi îmbrăţişează plini de dragoste unul pentru celălalt pentru totdeauna. Frumos, dar nu uşor de obţinut.

Afinitate, armonie naturală de gusturi şi sentimente, încredere şi concordanţă de caracter sînt pentru unii condiţiile care permit să trăieşti în doi. În fapt, mulţi dintre noi ştim ce refuzăm, dar nu cu adevărat ceea ce am accepta. Deci, a trăi în doi sau nu? A reflecta, a decide, a alege şi a rămîne statornic ar putea însemna o viaţă în doi…